Asumarea experienței trăite
Nu există ieșire din această situație neplăcută decât dacă individul își asumă
destinul și responsabilitatea față de el însuși. Când valorile și instituțiile
nu mai oferă o structură de sprijin ca altădată, fiecare persoană trebuie să
folosească toate resursele disponibile pentru a-și asigura o viață plăcută și
cu sens. Psihologia, spre exemplu, oferă unul dintre instrumentele cele mai
eficiente în acest demers. Una dintre principalele sale contribuții a constat
în explicarea influenței pe care o au evenimentele trecute asupra
comportamentului prezent. Am devenit astfel conștienți de faptul că
iraționalitatea adulților este, adesea, rezultatul frustrărilor din copilărie.
Dar psihologia ne poate ajuta să găsim răspunsul și la întrebarea: ”Dat
fiind că suntem cine suntem, cu complicațiile și reprimările noastre inerente,
ce putem face pentru a ne ameliora viitorul?”. Dominarea anxietăților și a
depresiilor provocate de viața contemporană cere o mai mare autonomie a
indivizilor față de mediul lor social: mai precis, reacțiile lor nu trebuie să
depindă exclusiv de recompensele și de pedepsele ”repartizate” de
societate. Pentru a câștiga această autonomie, fiecare individ trebuie să
învețe să își ofere singur recompense, să-și dezvolte aptitudinea de a se
bucura și de a-și da un sens, indiferent de circumstanțele externe. Obiectivul
este, totodată, și mai ușor și mai greu de realizat decât pare: mai ușor,
pentru că dobândirea acestei aptitudini se află la îndemâna fiecăruia; mai
greu, pentru că cere disciplină și perseverență, calități destul de rare în
orice eră, dar în special în prezent. Și, înainte de orice, pentru a deține
controlul asupra experienței noastre interioare, este necesară o schimbare
radicală, drastică, în privința a ceea ce considerăm că este sau nu important.
Prin educația primită, creștem cu credința că lucrurile cele mai importante
pentru noi se vor întâmpla în viitor. Părinții îi învață pe copii că, dacă acum
se comportă frumos, le va fi mai bine ca adulți. Profesorii le spun elevilor că
materiile plictisitoare se vor dovedi utile mai târziu, când vor căuta un loc
de muncă. Patronul îi sfătuiește pe noii angajați să aibă răbdare și să
muncească din greu pentru a fi promovați în anii ce vin. Iar spre finalul
îndelungatei lupte pentru avansare ne face cu ochiul vârsta de aur a
pensionării. ”Întotdeauna suntem gata să trăim, dar niciodată nu
trăim”, scria poetul și filosoful Ralph Waldo Emerson (1803-1882). Sau, ca
într-o cunoscută poveste pentru copii: pâinea cu dulceață nu e pentru azi,
pâinea cu dulceață e întotdeauna pentru mâine.
Acest accent pus pe amânarea recompensei este, într-o anumită măsură,
inevitabil și necesar. După cum au scris Freud și mulți alții, civilizația e
construită pe reprimarea dorințelor și a pulsiunilor individuale. Nicio ordine
socială, nicio diviziune complexă a muncii nu ar fi posibile dacă indivizii nu
ar fi forțați să-și dezvolte aptitudini și să adopte cutumele cerute de
societate, indiferent dacă le place sau nu. Socializarea -sau transformarea
unui organism uman într-o persoană ce funcționează armonios într-un sistem
social anume - nu poate fi evitată. Esența ei este de a-i face pe oameni
dependenți de controlul social, de a-i determina să reacționeze conform sistemului
de pedeapsă și de răsplată. Socializarea e reușită atunci când oamenii se
identifică atât de bine cu ordinea socială, încât nu se mai pot imagina
încălcând vreuna dintre regulile sale.
În efortul de a ne angaja în lupta de atingere a țelurilor ei, societatea poate
conta pe doi aliați puternici: nevoile noastre biologice și condiționarea
genetică.
|
Adevăr Divin
