Spiritul meu liber a fost pus la încercare atunci când
l-am întâlnit pe Ieșua. Am recunoscut în el un suflet foarte evoluat, care
radia o energie foarte pură. Pentru mine, era un exemplu de energie masculină
bine echilibrată. Am fost mișcată profund de cine era și de ceea ce reprezenta.
Avea capacitatea de a-i impresiona pe oameni cu privirea sa, cu vocea sa și cu
energia sa. Prezența lui m-a făcut conștientă de aspectele întunecate din mine
pe care nu le observasem înainte. Am început să înțeleg că nevoia mea acută de
libertate era o evitare a apropierii și a vulnerabilității. Îmi construisem un
zid de apărare în jur, ceea ce îmi dădea sentimentul de control. Totuși, am
fost atât de impresionată de profunzimea spirituală și de înțelepciunea lui
Ieșua, încât doream să îmi înfrunt acest aspect cu onestitate și să încetez să
îmi neg fricile.
Am început o relație de iubire cu Ieșua, ceea ce mi-a schimbat viața pentru
totdeauna. M-am implicat deplin în relația cu el, dar această dedicare nu avea
nimic în comun cu supunerea sau cu ascultarea oarbă. Am simțit cu adevărat
flacăra universală a înțelepciunii și compasiunea adâncă din el și am dorit să
mă dedic acestor aspecte. A trebuit să plătesc un preț mare pentru asta, pentru
că nu mai puteam să îmi spun că sunt liberă și nelegată de nimeni. Eram iubita
lui, ceea ce însemna să fiu conectată cu el la nivel personal și să îl iubesc
ca o femeie pământeană. Doream să am grijă de el și să îl protejez de toate
pericolele.
După moartea lui am fost devastată. M-am simțit goală pe interior și epuizată,
și îmi pierdusem cheful de viață. Am ajuns să îmi dau seama că trebuia să îmi
reconstruiesc viața, dar și că purtam lumina pe care Ieșua o răspândise în
lume. Energia iubirii și a compasiunii pe care a transmis-o nu îi aparținea în
exclusivitate, ci provenea dintr-o sursă universală de lumină și înțelepciune. Ieșua
era conectat puternic la acel câmp universal de lumină și a activat această
conexiune în oamenii care erau deschiși față de ea. A trebuit să învăț să îmi
întăresc propria conexiune cu această sursă și să devin independentă față de
prezența fizică a lui Ieșua în viața mea. A fost un proces profund și
provocator, pentru că era și este normal să jelești plecarea unui om iubit. Apropierea
fizică este un element esențial în viața celor care se iubesc. M-am simțit
foarte singură și disperată, dar, în cele din urmă, am reușit să îmi recapăt
puterea pentru a putea încheia etapa finală a vieții mele dintr-o poziție de
acceptare și de încredere.
În timpul acelei etape, am devenit la rândul meu învățătoare. Ca rezultat a tot
ceea ce trăisem, mă deschisesem spre un flux universal de înțelepciune care m-a
alinat și care a adus, se pare, beneficii și altora. Am scris câteva lucruri și
mi-am împărtășit revelațiile cu grupuri mici de oameni care aveau mintea
deschisă și care puteau înțelege ce vorbeam. Pe-atunci simțeam nevoia să
trăiesc propria formă de spiritualitate și să o împărtășesc și altora, în
secret. Pentru a doua oară în viață, eram o femeie interzisă.
Prima oară fusese în timpul tinereții mele, când nu dorisem să fiu legată prin
căsătorie. Această a doua oară, totuși, a avut legătură cu o spiritualitate
nouă, care s-a ciocnit de ordinea religioasă instituită.
Faptul de a fi o femeie interzisă m-a afectat și m-a modelat la un nivel foarte
profund. Dacă trăiești într-o societate care te consideră outsider, acest lucru
îți influențează felul în care gândești despre tine. Chiar dacă ești puternică
și independentă, în sinea ta ai putea fi frământată de dubii și te-ai putea
întreba dacă nu cumva ești un pic ciudată sau inferioară. Uneori, am fost
foarte defensivă și m-am exprimat dur sau condescendent. Am condamnat
principiile morale ale oamenilor de rând și i-am găsit lași și ipocriți. Dar,
în străfundurile mele, am simțit durerea de a fi respinsă. După ce l-am
întâlnit pe Ieșua și am observat aceste procese interioare mai clar, am ajuns
să fiu din ce în ce mai detașată și mai liberă de judecățile celorlalți oameni.
Ca femeie celibatară de vârstă mijlocie și ca învățătoare itinerantă, nu am mai
simțit mânie sau revoltă față de ordinea oficială - devenisem liberă. Nu mă mai
îndoiam de ceea ce eram. M-am acceptat și am trăit în conformitate cu adevărata
mea natură. |