Dar când un om se adresează lui Dumnezeu prin rugăciune,
fără să se detașeze de propriul „eu”, atunci el se roagă, de fapt, pentru
consolidarea propriei vieți, pentru propria bunăstare, cu alte cuvinte, nu se
roagă lui Dumnezeu, ci la zeul Mammon.
Pentru ca rugăciunea să fie realizabilă, sufletul nostru trebuie să se deschidă
lui Dumnezeu. Pentru ca sufletul să reînvie, componenta de lut a omului trebuie
să amuțească și să se retragă pe planul al doilea. Acest lucru are loc, în mod
forțat sau voluntar, prin intermediul unei jertfe, prin suferințe, detașare,
iertare.
Cu cât „eul” nostru uman este mai prețios pentru noi, cu cât nu dorim să
ne îndreptăm spre Dumnezeu, cu atât este mai greu pentru noi să facem un
sacrificiu, cu atât mai des și mai tare ne supărăm și devenim din ce în ce mai
neînduplecați. Un om lacom, zgârcit, invidios nu este capabil să jertfească în
mod sincer. Jertfa lui este tot timpul constrânsă, fățarnică, falsă. Un astfel
de om este supărăcios, răzbunător, nu poate să ierte. Acest om nu va putea să
creeze o familie armonioasă.
Un asemenea om poate avea o familie, dar doar dacă există un anumit factor
extern consolidator, de exemplu, banii, poziția în societate. Familia sa există
atâta timp cât acest lucru este convenabil pentru el. De îndată ce acest factor
dispare, familia se năruie imediat.
Viața de familie cere un sacrificiu. În momentul în care se naște un copil,
părinții sunt nevoiți să-și sacrifice timpul, forțele, sănătatea. Omul, care nu
poate să facă un sacrificiu, în mod subconștient, nu dorește să aibă o familie
și copii.
Oamenii zgârciți, lacomi, invidioși, pentru care interesele corpului și ale
spiritului se află pe primul loc, sunt puțin adaptați pentru viața de familie. Este
inutil să li se dea sfaturi unor asemenea oameni despre cum să păstreze
familia, despre cum să-și îmbunătățească relațiile în familie. Dacă omul nu
dorește să se schimbe în bine, dacă nu se străduie să-și perfecționeze propriul
caracter atunci, în acest caz, niciun fel de sfaturi nu îl vor ajuta.
Credința fără un sacrificiu este imposibilă. Acela, care nu poate să facă un
sacrificiu, nu poate să fie un om cu adevărat credincios. Acesta poate fi numit
credincios, poate să frecventeze biserica, să se roage, dar un astfel de om nu
este un credincios.
Să ne amintim de Cain și Abel. Dumnezeu a primit jertfa lui Abel, deoarece
acesta a jertfit cu bucurie. Cu bucurie, jertfește acea persoană pentru care
Dumnezeu se află pe primul rând, iar restul lucrurilor - pe locul al doilea. Dar,
dacă viața sa, interesele corpului său, bunurile vieții, materiale și
spirituale, se află pe primul loc pentru o persoană atunci, jertfind ceva, un
asemenea om va avea mereu un regret.
Mulți oameni cred că se poate să-ți jertfești doar banii, forțele, sănătatea. Unul
dintre cele mai grele sacrificii este sacrificiul propriei dreptăți. Cum arată
un asemenea sacrificiu? |