Zile de pace suprema

Mouni Sadhu a fost un căutător spiritual plin de aspirație, care a petrecut jumătate din viață practicând diferite metode de realizare a lui Dumnezeu, specifice școlilor de yoga, ocultism și misticism, până când a avut șansa să-l întâlnească pe Bhagavan Sri Ramana Maharshi și astfel căutarea unui Maestru autentic să-i fie răsplătită. În el a găsit toate calitățile și însușirile Gurului suprem, care l-a ajutat, îndrumându-l cu iubire, să-și descopere Sinele etern si imuabil în flintă. Cartea „Zile de Pace Supremă” conține file din jurnalul ținut de autor în perioada petrecută la așezământul lui.

Maharshi, Ramanashramam, care coincide cu ultimele luni înainte ca Maestrul să părăsească planul fizic. Este o mărturisire vibrând de sinceritate, iubire și aspirație spirituală, în care autorul, extrem de atent și de minuțios, și-a descris în cuvinte, atât cât i-a fost omenește posibil, experiențe interioare inexprimabile. Ne-a lăsat o carte pe care să o folosim în limitele în care suntem capabili.” - Dr. M. Hafiz Syed, autorul prefeței ediției a doua, iunie 1953

„Urmăriți neîncetat să aflați răspunsul la întrebarea: «Cine sunt eu?» Încercați să vedeți de unde încep gândurile referitoare la «eu». Continuați să meditați. Concentrați-vă atenția în interior. într-o zi, roata gândurilor își va înceți mersul și intuiția își va face în chip misterios apariția. Urmați această intuiție, opriți procesul gândirii și astfel ea vă va conduce în cele din urmă la țintă.” - Sri Ramana Maharshi

PREFAȚA PRIMEI EDIȚII 11
PREFAȚA EDIȚIEI A DOUA 15
INTRODUCEREA CELEI DE A DOUA EDIȚII 19
INTRODUCEREA PRIMEI EDIȚII 23

Capitolul 1 Compania oamenilor înțelepți 27
Capitolul 2 Prima întâlnire 31
Capitolul 3 Viața în Ashramul lui Maharshi 33
Capitolul 4 Lacrimi 43
Capitolul 5 Gloria lui Dumnezeu se manifestă prin sfinții Săi 47
Capitolul 6 Sri Maharshi omul 51
Capitolul 7 O dorință împlinită 57
Capitolul 8 Iubire 59
Capitolul 9 Drumul meu spre Maharshi 65
Capitolul 10 Amestecat cu apă 75
Capitolul 11 în Ashram 79
Capitolul 12 învățăturile lui Maharshi 81
Capitolul 13 Calea directă 87
Capitolul 14 Tehnica Vichara 95
Capitolul 15 „Marto, Marto, te silești și de multe te grijești” 99
Capitolul 16 Ultima fotografie a Maestrului 103
Capitolul 17 încă o operație 107
Capitolul 18 Vizitez peșteri 111
Capitolul 19 Arunachala, ziua 115
Capitolul 20 Fluxul spiritual al „Sinelui” 121
Capitolul 21 Mormântul unui sfânt musulman 123
Capitolul 22 Ashramul lui Sri Aurobindo 127
Capitolul 23 Reluarea darshanei 133
Capitolul 24 Inițieri 139
Capitolul 25 Spectacol muzical în sala templului 143
Capitolul 26 Separat de minte 147
Capitolul 27 Frunze uscate 153
Capitolul 28 Ochii lui Maharshi 157
Capitolul 29 „Asperges me hyssopo” 161
Capitolul 30 Arunachala, noaptea 165
Capitolul 31 Dumnezeu 171
Capitolul 32 Câteva amintiri 177
Capitolul 33 Puterea din noi 183
Capitolul 34 Corespondențe 189
Capitolul 35 Eu și tu 199
Capitolul 36 Recviem 203
Capitolul 37 Ultimele zile 209
Capitolul 38 Noua mea concepție despre viață 215
Capitolul 39 „Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu” 217
Capitolul 40 Ce este meditația? 221
Capitolul 41 Tehnici de meditație 225
Capitolul 42 Plecarea 231
Capitolul 43 Rămas bun 235
Capitolul 44 Colombo 239
Capitolul 45 Pe ocean 245
Capitolul 46 Lumina strălucește 249
Capitolul 47 Samadhi 253
Capitolul 48 Ultimul mesaj 261
Capitolul 49 Epilog 267
Capitolul 50 Appendix - Teme de meditație 273

Cu alte cuvinte, cantitatea de lumină care avea să pătrundă în ființa mea depindea în mod direct de cât de mult îmi deschideam porțile conștiinței.
În practică însă nu-mi era deloc ușor să mă debarasez de mintea centrată pe tot felul de opinii, idei preconcepute, comparații și judecăți. Multe dintre acestea îmi păruseră de nezdruncinat în trecut, iar acum vedeam că ele nu rezistau încercării de foc a prezenței celui care a realizat interior adevărul ultim. Faptul că îl comparam cu alți Maeștri pe care îi cunoscusem cândva era cel mai mult responsabil pentru majoritatea conflictelor mele interioare. Care este, mă întrebam, rolul lui Buddha, lui Iisus și al altor Maeștri care au revelat umanității minunate căi către mântuire? Oare nu ar trebui să îi urmăm pe aceia care ne-au arătat, mai presus de orice îndoială, semnele divinității lor? Nu ar trebui să continuăm să mergem pe calea arătată nouă de aceștia?
Erau multe întrebări și ezitări de acest fel, dar nu cred că ar fi acum util să repet toate acele idei greșite. Răspunsul la îndoielile mele a venit simplu și neașteptat, așa cum se petrecea totul în acel straniu așezământ. Mi s-a relatat că odată un cuplu de europeni, de religie romano-catolică, stăteau la picioarele lui Maharshi și fiind probabil inspirați de sanctitatea incomparabilă a Maestrului și de atmosfera sublimă, au simțit nevoia să dea glas emoției care îi cuprinsese începând să rostească rugăciunile tradiționale creștine, cu care erau obișnuiți. înțeleptul a spus atunci:

„Au un alt Maestru. Lui i se roagă acum. Dar nu este nicio diferență. Există doar Unul”

Citisem multe despre Maharshi înainte să vin la Ashram. Știam că el putea vedea în interiorul fiecărei ființe cu care venea în contact, cu toate că nu arăta că făcea lucrul acesta, nici nu vorbea despre el. Așa că întâmplarea relatată nu m-a surprins. Dar am avut ocazia să experimentez eu însumi această putere extraordinară a Maestrului. A fost esențial să am acea experiență, căci fără încrederea deplină în Maestru, fără credința că și-a unificat conștiința cu Absolutul și, de asemenea, cu conștiința discipolului, realizarea Sinelui nu este posibilă.
După o săptămână petrecută în preajma lui, carapacea personalității mele separate s-a sfărâmat și a dispărut. Simt mereu întregul proces atunci când îl evoc. Momentul de cotitură al vieții mele a apărut în ziua în care Maestrul s-a mutat, urmând decizia „comandamentului” (format din fratele lui și personalul responsabil cu administrarea Ashramului), în sala templului nou construit. Era o construcție în stil pur hindus, ridicată pe locul unde fusese înmormântată mama Maestrului. Se spunea că la început Maharshi nu a vrut să se mute, motivând că se simțea confortabil sub micul șopron de bambus. Dar când fratele lui, administratorul Ashramului, și unii din personalul acestuia s-au prosternat în fața Sfântului și l-au implorat să fie de acord cu mutarea, el a răspuns că prea puțin contează unde locuiește un om și s-a supus rugăminților lor.
O bancă mare săpată în granit și acoperită cu carpete brodate indiene îl aștepta pe Sfânt în sala templului care avea să fie ultimul său sălaș.
Templul, construit din granit cenușiu în stilul tradițional hindus, căruia i s-au adăugat, din fericire, câteva elemente de confort modern, are o arhitectură foarte frumoasă. Fără multe sculpturi sau alte ornamente, susținut de coloane suple în mijlocul construcției, templul are ferestre largi și multe uși, este dotat cu ventilatoare electrice și lămpi fluorescente puternice și face într-adevăr o bună impresie vizitatorului.