Comunicarea nonverbală, acest limbaj „secret“ al corpu
-
lui, nu se referă la un gest care ne-;ar putea trăda, nici
la o
minciună ce ar trebui decriptată, ci reprezintă un semnal
in
-
conștient emis de
corp, uneori de suferință, alteori de bucu
-
rie, pe care este bine să-;l înțelegem imediat, pentru a ne face
viața mai ușoară. Culoarea unei haine, poziționarea în spațiu,
un gât dezvelit sau acoperit, pipăirea repetată a urechii
sau a
unei bijuterii ne atrag brusc privirea și rezultatul acestei ob
-
servații fine
destabilizează reacțiile obișnuite, provocându-;i
celuilalt o surpriză care permite dezvăluirea esențialului.
Să o spunem clar: o persoană nu poate fi citită ca o
carte
și, contrar a ceea
ce cred și spun persoanele prost informate
și prost formate,
comunicarea nonverbală nu se rezumă la un
dicționar al
gesturilor. Nu este neutră, ci produce un impact.
Nu informează, ci implică. Comunicarea nonverbală este un
fenomen global, total, care poate fi înțeles doar într-;un con
-
text și într-;o interacțiune. Pentru că ea ține de
afectivitatea
celui care „emite“ mesajul și în egală măsură de starea emoți
-
onală a celui care îl „ascultă“, îl „observă“ sau îl
„primește“.
Deși Freud a arătat
că nu ne controlăm întotdeauna vor
-
bele și că lapsusul și actul ratat ne trădează, este evident că
deținem un control și mai slab asupra micilor noastre ges
-
turi și asupra
„scăpării“ unor sentimente, de exemplu, atunci
când roșim, când tușim sau când ni se modifică ritmul respi
-
LIMBAJUL SECRET AL CORPULUI
8
rației. Este evident,
de asemenea, că nu avem niciun control în
privința impactului pe
care o intonație, un gest sau o
culoare
îl are asupra sensibilității noastre și în privința modului în
care reacționăm la acest
impact. Așadar, de o parte,
dar și de
cealaltă, suntem implicați într-;o reacție ce are loc „la
nivel vis
-
ceral“: una nu se poate abține să nu reacționeze, cealaltă
nu
știe la ce anume
reacționează.
Este adevărat că unele gesturi, unele culori, unele
decoruri
ne reîntorc la anumite situații emoționale. Dar a ne
imagina că
un dicționar sau o „cheie
a gesturilor“ ar putea oferi răspuns
la întrebările noastre referitoare la „sinceritatea“,
„spontane
-
itatea“, „veridicitatea“, la „sensul real“ a ceea ce ni
se comu
-
nică înseamnă a încerca să compensăm o lipsă de implicare
în relație printr-;o
tehnică. „Vreau să știu dacă
partenerul meu
minte, pentru că relația pe care o am cu el nu este suficient de
grăitoare pentru mine“. Dar de ce vrem să înlocuim relația cu
o tehnică? Dacă nu răspundem la această întrebare, sunt șan
-
se mari să persistăm în
iluzia că putem acționa
asupra celuilalt,
fără ca celălalt să acționeze asupra noastră
. Ș;i să nu înțelegem,
așadar, ce anume
înseamnă comunicarea nonverbală.
Asistăm, în ultimii ani, la o amplificare a obsesiei de a
decoda nonverbalul. Diverși autodidacți sau șarlatani pro
-
fită de aceasta pentru a se erija în specialiști, ignorând total
complexitatea subiectului. Prin urmare, este important să
punem punctul pe „i“ și să facem apel la bazele serioase ale
cercetărilor în domeniul comunicării nonverbale, baze
care,
în liniile esențiale, au
rămas aceleași în ultimii
cincizeci de
ani. Majoritatea teoriilor au fost elaborate în Statele
Unite ale
Americii, în anii 1950-;1970. Pe parcursul acestor ani,
printr-;o
întâmplare fericită, m-;am aflat în Statele Unite, acolo
unde
se petreceau lucrurile, unde am lucrat și am întreținut legă
-
turi personale și amicale
cu numeroși pionieri în
domeniul
13
schizofrenice din izolarea și alienarea lor, permițându-;le să se
exprime într-;un limbaj inteligibil, „socializat“.
Atunci când două persoane se întâlnesc sau, mai exact,
când sunt în măsură să se perceapă reciproc, ele încep să-;și
transmită una alteia diverse semnale, fie și pentru simplul
fapt că fiecare intră în câmpul perceptiv al celeilalte,
aflân
-
du-;se astfel într-;o „coprezență“. În cazul unei interacțiuni,
aceleași persoane vor schimba
și mai multe semnale, înscrise
simultan în spațiu și în timp
– acel „aici și acum cu“
– care vor
constitui și vor exprima
impresia
fiecăreia în privința
celeilalte
și raporturile pe
care le au sau pe care le vor avea ele, în mod
conștient sau inconștient.
Statutul și rolurile lor,
rolurile lor reciproce, „așteptări
-
le-;lor-;privitoare-;la-;roluri“, cultura și mediul lor vor juca un
rol în decodarea voluntară sau involuntară, „corectă“ sau
„inexactă“, efectuată, de o parte și de cealaltă, în privința re
-
lațiilor lor. Toate
acestea vor influența ceea ce se va
petrece și
va surveni între acești „coactori“, aflați în „coprezență“, în
-
tr-;un joc social complex, parțial codat, dar nici total și formal
învățat, nici clar,
verbal și rațional definit.
O multitudine de informații vor fi percepute și decodate
instantaneu, fără a fi transmise în general sub forma
cuvin
-
telor. Cu toate acestea, ele vor fi utilizate și se vor traduce
imediat în comportamente, fiind resimțite la nivel emoțional.
Comunicarea se naște din
relația și interrelația acestor
semnale diverse luate laolaltă și provenind din direcții și
canale diferite. Ea se bazează pe actualizarea sistemelor
de
emitere, de percepere și de recepționare a acestor
semnale, în
funcție de dinamica
unei interdependențe
pluridimensionale. |