Te
rog, salvează-mă.” Din punct de vedere metafizic, această paradigmă
include o premisă reală. Recunoști că suferi, încercările ego-ului tău de a te
salva au eșuat și dorești să găsești o cale de ieșire. Ai nevoie de ajutor și
ești dispus să îl ceri și să-l primești. E un lucru inteligent. Modul în care
scapi de durere și te salvezi este foarte important prin faptul că metoda de
salvare te va elibera sau te va lega.
Orice salvator pe care-l proiectezi în
afara ta îl neagă pe Dumnezeul din interiorul tău. Aceasta este semnificația
proverbului budist „Dacă îl întâlnești pe Buddha pe drum, omoară-l”. Buddha
nu este o persoană. Ca și Christos, Buddha este o stare de conștiință,
conștientizarea divinității din interiorul tău si de peste tot în jurul tău. Dacă
limitezi sfințenia la un singur trup sau personalitate și definești toate
celelalte ființe ca fiind mai puțin divine, creezi un zeu care este mai puțin
decât Dumnezeu. În Curs de miracole, Iisus afirmă în mod repetat egalitatea
dintre noi și el. El se identifică nu ca o ființă mai divină decât noi, ci ca
un frate mai mare care ne-a luat-o înainte pe calea pe care mergem toți și care
ne întinde o mână de ajutor pentru a păși alături de el. El nu caută venerația
noastră. El caută ca noi să ne venerăm pe noi înșine.
Nu ești separat de perfecțiune. Buddha a
întrebat: „Dacă nu obții ceva de la tine, de unde ai putea să o faci?” Toate
călătoriile în exterior duc în cele din urmă la călătoria spre interior, acolo
unde tot ceea ce cauți există deja și așteaptă acceptarea ta plină de bucurie.
Nu te teme să privești în interior... în
tine se află semnul sfânt al încrederii desăvârșite pe care Tatăl o are în
tine... Privește, atunci, lumina pe care El a pus-o în tine și află că tot ce
te-ai temut că este acolo a fost înlocuit cu iubire.
T-13.IX.8:1,7,13
Vindecarea relației tale intime
Relațiile intime sunt domeniul cel mai
susceptibil pentru proiecție. Vedem anumite trăsături în partenerul nostru,
bune sau rele, pe care nu le recunoaștem în noi înșine. Apoi o venerăm pe
cealaltă persoană cu prețul propriei demnități sau o atacăm, oglindind lupta
noastră cu noi înșine.
Intre timp, tu ești egal cu partenerul
tău, ca valoare, frumusețe, înțelepciune și putere. Ai inventat o poveste
despre cine este partenerul tău. Dacă este o poveste bună, rămâi la ea. Dacă
povestea îți provoacă durere, inventează alta. Dacă ești tentat să te lupți sau
să-ți idolatrizezi partenerul, amintește-ți că nicio persoană nu are puterea de
a te răni sau de a te salva. Numai tu poți să te rănești sau să te salvezi. Elibe-rează-ți
partenerul de proiecțiile tale și vei recunoaște că amândoi sunteți ființe
divine atât de strălucitoare, încât cu greu vă puteți privi unul pe celălalt. Apoi
vei avea relația pe care o dorește inima ta. |