Psihogenealogia este existența noastră
Psihogenealogia mai cuprinde însă și alte
laturi. Viața noastră afectivă, felul în care percepem femeia, bărbatul,
cuplul, dragostea, sexualitatea, sunt rezultatul propriei istorii familiale.
Concepția pe care o avem despre familie,
despre rolul mamei, rolul tatălui, relațiile cu copiii noștri, educația pe care
le-o oferim acestora, dacă ne sunt fii sau fiice, raporturile pe care le avem
cu ei, dacă e vorba despre un copil unic, despre primul născut, despre mezin
ori mijlociu, toate acestea sunt profund influențate de experiențele trăite de
noi în cadrul familiei de origine.
Alegerea meseriei, modul în care ne-o
exercităm, concepția noastră despre muncă, relațiile cu colegii, cu șefii,
contactele cu clienții sunt legate, de asemenea, de psihogenealogia personală. La
fel stau lucrurile și în ceea ce privește modul în care ne alegem activitățile
din timpul liber sau felul în care ne gândim la ceea ce vor face după ce ieșim
la pensie.
Valorile morale, idealurile, credințele
religioase sau spirituale, apartenențele politice, viziunea noastră despre lume
și despre sensul vieții se definesc în funcție de experiențele trăite în
copilărie și de convingerile membrilor propriei familii.
Suntem conștienți, cei mai mulți dintre
noi, că familia ne influențează personalitatea. Totuși, e necesar să cunoaștem
și să înțelegem mecanismele acestei influențe. Există trei cuvinte cheie în
psihogenealogie: proiecție, identificare și repetare. Familia proiectează
asupra noastră numeroase aspirații, dorințe, așteptări și ne atribuie diverse
etichete. Noi ne identificăm cu aceste cerințe și definiții, la fel și cu unii
membri ai familiei și cu tot ceea ce constituie experiența noastră familială. Apoi,
când devenim adulți, repetăm toate acele lucruri pe baza cărora ne-am
construit. Unele dintre aceste repetări sunt dorite, altele sunt inconștiente.
Și, în fine, unii dintre noi se străduiesc să procedeze exact invers, atunci
când experiențele trăite au fost dureroase.
Psihogenealogia este un travaliu
asupra propriei persoane
Conștientizarea și înțelegerea constituie o
primă etapă indispensabilă. Totuși, ea nu este suficientă.
Țin foarte mult la evidențierea laturii
pozitive a psihogenealogiei proprii. Adeseori, istoria noastră familială
conține comori pe care nu le conștientizăm neapărat și care reprezintă daruri
ce merită dezvoltate.
Nimeni nu poate fi însă un părinte
perfect și toți suferim pentru că nu am fost iubiți așa cum ne-am fi dorit. Ori
am primit prea puțină dragoste, ori prea multă, ori am fost respinși, situații
care nu sunt, nici ele, confortabile. Și nici noi nu am fost copii perfecți,
fapt ce poate genera neînțelegeri, disensiuni, conflicte.
A doua etapă este afectivă și
emoțională. Nu există altă cale pentru a ne elibera cu adevărat de ceea ce ne
provoacă suferință, de ceea ce ne blochează, de ceea ce ne împiedică să trăim,
să iubim, să reușim, să ne realizăm. Nu este suficient să știm, ci trebuie să
efectuăm un travaliu pentru a accede la libertatea de a fi noi înșine. De cele
mai multe ori, o astfel de alchimie necesită ajutorul unui psihoterapeut. Acesta
ne oferă, desigur, competențele sale profesionale, dar și respectul, ascultarea
și susținerea care să ne permită transformarea. Să nu ne temem de cuvinte: o
psihoterapie reușită este o poveste de dragoste. Nu este vorba despre cea
dintre doi îndrăgostiți, bineînțeles! Terapeutul ne tratează cu o neutralitate
binevoitoare, nu ne judecă deloc și ne oferă o atenție de calitate și o
libertate pe care, adeseori, familia noastră nu ni le-a putut dărui. El ne pune
la dispoziție o oglindă în care putem să ne descoperim, să ne reflectăm, fără
proiecțiile făcute asupra noastră, fără anumite identificări pe care le-am
dezvoltat. Facem astfel cunoștință cu adevăratul nostru eu și devenim, în
sfârșit, noi înșine în viața de zi cu zi și în relațiile cu ceilalți. |