Când faci astfel de lucruri, uiți că faptul de a iubi îți
face bine ție, nu doar altora. În primul rând iubirea le e de ajutor celor care
iubesc, iar în al doilea rând le e de ajutor celor care sunt iubiți.
Iar după cum văd eu la oamenii care vin
la mine, ei întotdeauna spun: „Celălalt nu mă iubește.” Nimeni nu vine la
mine să-mi spună: „Nu-l iubesc pe celălalt.” Iubirea a devenit o cerință -
celălalt nu mă iubește! Uită de celălalt! Iubirea e un fenomen atât de frumos,
încât dacă iubești te vei bucura foarte mult.
Și cu cât iubești mai mult, cu atât mai
mult îi faci pe ceilalți să te iubească. Cu cât iubești mai puțin și cu cât
ceri mai mult ca ceilalți să te iubească, cu atât mai puțin te vor iubi, cu
atât mai mult te vei închide în egoul tău, vei deveni captivul lui. Și vei
deveni ultrasensibil. Chiar dacă cineva se va apropia de tine cu iubire, tu vei
fi temător, fiindcă în orice relație de iubire există posibilitatea
respingerii, retragerii.
Nimeni nu te iubește - gândul acesta s-a
întipărit în tine - si atunci cum de vrea omul ăsta să te facă să crezi
altceva? Cum de încearcă el să-ți arate că te iubește? Pesemne că e ceva fals
la mijloc. Nu cumva încearcă să te amăgească? Trebuie să fie un om șiret, care
încearcă să te păcălească. Te protejezi. Nu permiți nimănui să te iubească și
nici tu nu-i iubești pe ceilalți. Și așa se naște frica. Ești singur pe lume,
foarte singur, nu stabilești legături cu nimeni.
Deci ce e frica? Frica e sentimentul de
a nu fi în contact cu existența. Aceasta ar trebui să fie definiția fricii: o
stare în care nu există contact cu existența. Ai rămas singur, un copil care plânge
singur acasă, iar mama și tata și toată familia au plecat la film. Copilul
plânge și tot plânge în pătuțul lui. Lăsat singur, fără să aibă contact cu
nimeni, fără să fie protejat de nimeni, fără să primească mângâiere și iubire
din partea nimănui; o mare singurătate peste tot în jurul lui. Asta este starea
de frică.
Ea apare din cauză că ai fost crescut în
așa fel încât să nu permiți iubirii să apară. Întreaga umanitate a fost
instruită pentru alte lucruri, nu pentru iubire.
Am fost instruiți să omoram: astfel
există armate. Ani de instruire pentru a omorî! Am fost instruiți să calculăm:
există colegii, universități. Ani de instruire doar pentru a calcula în așa fel
încât să nu te poată păcăli nimeni, în schimb să-i poți tu păcăli pe alții. Dar
nicăieri nu există vreo oportunitate pentru a iubi, nu ți se permite asta - și
a iubi în libertate.
De fapt, nu doar atât; ci societatea
împiedică orice efort de a iubi. Părinților nu le place când copiii lor se
îndrăgostesc. Niciunui tată nu-i place asta, niciunei mame nu-i place asta;
indiferent ce ar pretinde ei, niciunui tată și niciunei mame nu-i place când
copiii se îndrăgostesc. Lor le plac căsătoriile aranjate.
De ce? Fiindcă din momentul în care un
tânăr se îndrăgostește, se îndepărtează de familie, creează o familie nouă -
propria sa familie. Atunci va fi, firește, împotriva vechii sale familii, se va
răzvrăti, va spune: „Plec, am să-mi clădesc propria mea casă.” Și își
alege singur femeia; tatăl nu are niciun cuvânt de spus în privința asta, mama
n-are nimic de-a face cu asta; se simt complet dați la o parte.
Nu, lor le-ar plăcea să aranjeze ei
căsătoria: îți clădești o casă nouă, dar lasă-ne pe noi s-o aranjăm. Așa încât
să avem și noi un cuvânt de spus în asta. Și nu te îndrăgosti - fiindcă atunci
când te îndrăgostești, iubirea devine întreaga ta lume. Dacă e o căsătorie
aranjată, atunci e doar un aranjament social, nu ești îndrăgostit, soția ta nu
e întreaga ta lume, soțul tău nu e întreaga ta lume.
Așa că atâta timp cât căsătoriile
aranjate continuă să existe, familia are continuitate. Când căsătoriile din
iubire își fac apariția, familia dispare.
În Occident, familia dispare. Acum se
poate vedea logica din spatele căsătoriilor aranjate: familia vrea să existe. |
Adevăr Divin
