Calendarul este o
invitație de a aduce îngerii în viața noastră cotidiană, cu tot ce implică ea. Prin
ei, Dumnezeu ne pune la dispoziție ingrediente curate și proaspete, din substanță divină pură. Partea
noastră de dumnezeire o
absoarbe, după care își împlinește lucrarea în sufletul, conștiința, trăirile, atitudinile și faptele noastre zilnice.
Trăim timpuri complexe și solicitante,
motiv pentru care avem nevoie să ne menținem într-o
prelucrare constantă, să beneficiem de lumină și claritate, pentru a nu cădea pradă îngrijorărilor și temerilor. Avem nevoie să ne simțim vegheați, protejați,
sprijiniți. Chiar dacă Dumnezeu
se îngrijește de împlinirea acestor nevoi, nu culegem
sprijinul oferit, întrucât nu-l recunoaștem, nu suntem pe
recepție sau negurile noastre sunt prea dense. Asistența îngerilor ne menține prezenți, atenți, deschiși, limpezi și
curați. Beneficiem de ea în măsura în care ne rugăm și îl implicăm pe Dumnezeu în viața noastră. Prin
intermediul acestui calendar, putem deschide drum îngerilor în viețile noastre. Ș;i cum ei împlinesc întotdeauna lucrarea lui
Dumnezeu, vom beneficia de sprijinul necesar prelucrării și îmbogățirii lăuntrice, al parcurgerii liniștite și împăcate a fiecărei zile. Nimic din cele necesare nouă nu scapă grijii părintești a Tatălui Ceresc, care ne trimite îngeri „încărcați” cu darurile Sale. Ele ajung la
noi direct, umplându-ne ca pe niște vase (fiecare la măsura necesității lui), dar și prin oameni. Lucrarea cerească este complexă, iar numeroșii lucrători veghează neobosiți și cu mare atenție la fiecare nevoie a noastră, de orice natură ar fi. Totuși, nu este suficient să știm că îngerii ne veghează, ar fi ca și cum am ține mereu la ușă lucrătorii trimiși de Dumnezeu. Ș;tim că sunt acolo, dar nu ne oferim disponibilitatea de a ne lăsa prelucrați. Cu fiecare rugăciune rostită deschidem ușa și ne lăsăm învăluiți de vibrația lor cerească.
Pe lângă acestea, ne putem întări și lumina prin cuvintele înțelepte culese din experiența Părintelui Arsenie Papacioc, a arh. Paisie Aghioritul și a Maicii Gavrilia.
La
mulți ani tuturor, anul 2023 să ne aducă pace, speranță,
bucurie, împlinire, liniște și
lumină! Probleme sunt și vor fi mereu, dar nu trebuie să dăm drumul la
sfoara care ne leagă de Cer, cum
ne îndeamnă Părintele Arsenie Papacioc. „Trebuie să te ții de această sfoară, orice ar fi, oricât de
puternice ar fi vânturile! Ține-te cât poți, în felul tău, dar ține-te!”
|