Metoda (calea) este: făptura, viața și cuvântul Lui. Făptura
este divinitate întrupată; viața este sacrul intrat în istorie; cuvântul este
legea revelată. Toma apare preocupat doar de evenimentul Revelației; dobândirea
cunoașterii supreme și experimentarea Cerului.
Hristos a dat cheia acestei experiențe,
zicând: ”Împărăția Cerului este în voi”. Este una dintre cele trei
propoziții care au civilizat lumea. Este propoziția care a scos omenirea din
faza relației subiective cu cerul.
Relația omului cu cerul era întemeiată
pe frică și dualitate. Cerul era receptat ca exterior omului: undeva foarte
departe, undeva foarte ”sus”. Rădăcina fricii este dualitatea.
Dumnezeu era văzut ca despărțit de om, zdrobindu-l cu măreția Lui, din
depărtări.
Hristos clădește relația de dragoste
față de cer, când zice: cerul este în noi, este parte din noi, ne compunem toți
din materie cerească, putem face experiența lui în clipa de fată, chiar acum!
Toma era fascinat mai ales de această
revelație: ”Împărăția Tatălui se întinde pe tot pământul, dar omul nu o
vede” (Rostirea 113). ”Ceea ce așteptați a și venit, dar voi nu
cunoașteți” (Rostirea 51).
A cunoaște până la iluminare: ”Voi
veți deveni ca Mine și Eu o să fiu cu voi!” (Rostirea 108).
Circa jumătate dintre parabolele acestei
Evanghelii descriu cifrat Împărăția. Descriu enigmatic. De ce astfel? Pentru că
intrarea în Împărăție este o tăcere. Iar cuvintele obișnuite distrug tăcerea,
distrug sfințenia... Numai cuvintele tainice fac să înceteze logica distructivă
și instaurează tăcerea. Cuvintele enigmatice duc la stingerea cuvintelor, iar
Împărăția este dincolo de cuvinte. Cuvintele enigmatice ale Mântuitorului
produc Tăcerea totală a cuvintelor.
Mintea este, astfel, transformată.
Dualitatea minții dispare, impuritățile dispar:
Bătrânul va deveni prunc: sugestie
pentru transformare, pentru metanoia. Alte enunțuri frapante, paradoxale:
Mișcarea coexistă cu repausul. Începutul explică sfârșitul. Vastitatea coexistă
cu strâmtimea, omul conține cosmosul. Ființa conține neantul si neantul conține
ființa.
Experiența comuniunii. Pomul și rodul
formează un tot, în orice moment (Rostirea 43). Omul care își antrenează mâna
ca să ucidă un adversar a și comis omorul prin însuși faptul de a se antrena
(Rostirea 98). |