Jupiter: impunător, în ciuda distanței la care se află și
a mersului său lent, a devenit sinonim cu autoritate, de unde și alte cuvinte
atribuite precum: părinte, maestru, înțelepciune, justiție. Planeta a primit
numele de Dhyaus Pitar, părintele Eterului, maestrul spiritului, regele zeilor
din tradiția indo-europeană.
Saturn: obscur, practic invizibil,
limita aparentă a sistemului solar, primește atributele maestrului limitei
vieții, Cronos, timpul. El este noaptea, teama, moartea, destinul,
incomprehensibilul. S-a ajuns astfel să se ignore splendoarea acestei planete,
perlă a sistemului solar.
Astfel, tradiția astrologică s-a
prelungit mai departe, în timp. Biserica creștină timpurie și arabii, faimoși
matematicieni și savanți ai Evului Mediu, au practicat-o în mod curent. Ceasul
și astrolabii hidraulici au permis realizarea de calcule astronomice de o
precizie remarcabilă. Tehnologia folosită pentru construirea observatorului din
Hunan, în China, în jurul anului 1090, nu fusese depășită de Europa secolului
al XVII-lea.
În secolul al XIII-lea, biserica
creștină a condamnat practicarea astrologiei, considerând această cunoaștere ca
făcând parte dintre științele diavolului, obligând astrologii să lucreze în
clandestinitate. Însă de-a lungul secolelor, fiecare astrolog a îmbogățit
datele deja acumulate. Ptolemeu este cel care a definit planetele strălucitoare
ca fiind benefice, iar celelalte ca fiind malefice. El este cel care a atribuit
calități benefice sau nefaste aspectelor dintre astre, în funcție de unghiul
dintre ele. Acesta determină asociațiile benefice dintre planetă și semnul
zodiacal (domiciliile) și poziționarea nefastă (exilurile). Mulți astrologi
încă mai folosesc aceste noțiuni, care au fost îmbogățite din punctul de vedere
al interpretării și care nu sunt încă definitive.
Apoi a venit Newton cu legile
gravitației universale. Acestea au permis determinarea masei planetelor, a
forței de atracție a Soarelui și a corpurilor celeste. El a pus în valoare
perturbările din magnetismul planetelor prin interacțiunea cu altele, aflate în
vecinătatea lor. Arătând că unghiul dintre corpurile celeste juca un anumit rol
în aceste perturbări, Newton a demonstrat aspectele afirmate de către Ptolemeu.
Întrucât planetele se influențează reciproc din punct de vedere magnetic, se
poate cu ușurință deduce din aceasta că nici ființele nu scapă de influența
acestor perturbări. Medicina actuală recunoaște influențele Soarelui, Lunii și
eventual ale planetei Mercur asupra influxului nervos... Îi mai rămân totuși de
făcut încă niște pași în direcția astrologiei, care ia în considerare toate
aceste perturbări magnetice.
În ceea ce-l privește pe Copernic, el a
poziționat Soarele în centrul Universului nostru, și aceasta chiar cu riscul de
a-și pune viața în pericol, calculând distanța stelelor și a planetelor față de
Pământ, cu o precizie adesea remarcabilă. El a determinat viteza de revoluție a
fiecărei planete, deschizând calea către cercetare pentru astronomul danez
Tycho Brahe, care a realizat măsurători precise ale poziționării planetelor în
planul eclipticii.
Bazându-se pe aceste realizări, Kepler a
descoperit mișcarea ecliptică planetară și a ieșit din noțiunea de cerc pentru
a o introduce pe cea de excentricitate. Aceasta explică variațiile de timp ale
revoluțiilor planetare în funcție de distanța față de Soare. Au apărut astfel
noțiunile de periheliu (distanța cea mai apropiată de Soare) și cea de afeliu
(distanța maximă). S-a descoperit ulterior că, cu cât o planetă se apropie mai
mult de Soare, cu atât viteza ei crește și cu atât mai mult se multiplică
magnetismul său față de Pământ.
Astrologia a profitat de pe urma acestor
descoperiri, în special începând cu sfârșitul secolului al XIX-lea când, prin
faptul că a ieșit din spatele ușilor închise și a revenit în rândul publicului
larg, ea s-a putut deschide și mai mult experimentării. În zilele noastre,
astrologii s-au transformat în cercetători, iar în SUA dispun de catedre de
astrologie (precum în Evul Mediu european) care le oferă, într-un cadru
universitar, accesul la cele mai moderne mijloace tehnice. Cazurile studiate
sunt așadar înregistrate și analizate de către un calculator, iar conferințele
internaționale reunesc astrologi cu vocație științifică, dintre care mulți nici
nu oferă consultații astrologice.
În timp ce anticii nu foloseau decât
șapte corpuri planetare și câteva stele fixe, astăzi se utilizează cu multă
dexteritate și rapiditate semnele zodiacale, casele zodiacale, influențele
conjugate a zece corpuri cerești, ceea ce multiplică posibilitățile de
interpretare și finețea lor. S-a testat chiar și influența posibilă a celui mai
mic asteroid de mărime apreciabilă și s-au revizuit toate datele în funcție de
descoperirile astronomice permanente.
Pe scurt, astrologia are tendința de a
se transforma într-o știință derivată din astrofizică, în timp ce astronomii o
neagă cu vehemență și adesea fără argumente, deoarece ei ignoră totul, ignoră
datele astrologiei care se bazează pe magnetismul sistemului solar. Cele două
științe gemene ale Antichității sunt astăzi surori dușmance. Și poate pe drept
cuvânt. |