PARTEA ÎNTÂI
Medium: WALDO VIEIRA
CAPITOLUL 1
Așa cum se petrece cu spiritele
încarnate, femei și bărbați, în Lumea Spirituală care îi înconjoară, suferința
și speranța cizelează sufletul, disciplinându-l, perfecționându-l,
remodelându-l...
În timp ce purtăm haina fizică, ne
imaginăm de obicei paradisul descris de religii ca fiind situat undeva dincolo
de moarte. Visăm la liniștirea totală a simțurilor, la accesarea unei bucurii
incomensurabile care să anestezieze orice amintire care în acel moment al
trecerii devine o rană mentală. Totuși, după ce trecem granița cenușie a
ieșirii din trup, ne găsim inevitabil în fața responsabilității reunirii cu
propria noastră conștiință.
O viață umană, ce continuă natural în
Lumea de Dincolo, presupune astfel, o formă de plecare, la două momente
diferite. Locul acțiunii și veșmintele pot fi altele, dar lupta personalității
de la o întrupare la alta pe Pământ este asemenea unei bătălii înverșunate
compuse din două etape: ambele fațete ale experienței, cea văzută și cea
nevăzută. Leagănul este începutul, mormântul este continuarea. Cu rare
excepții, doar reîntruparea ne poate transforma într-un mod fundamental.
Lăsăm în catafalc învelișurile ofilite
și luăm în călătoria noastră spre alte sfere, înregistrate pe aceeași carte de
identitate, ingredientele spirituale pe care le-am cultivat și atras.
Inteligențe evoluând în eternitatea
spațiului și timpului, spirite care locuiesc în Căminul Terestru, se aseamănă,
metaforic vorbind, insectelor, când își abandonează învelișul de materie densă.
Există larve care, odată ce ies din ou, devin paraziți, în timp ce altele se
transformă rapid în fluturi de o frumusețe uimitoare, străbătând în zbor calea
lor spre înălțimi.
Întâlnim ființe care lasă în urma lor
cochilia trupească, doar ca să inițieze procese obsesive îndelungate, în care
își duc existența cu prețul energiei altora, și în același timp există alte
ființe care urcă imediat, mai cizelate și mai frumoase, spre straturile
superioare ale evoluției. Și între cei ce sunt prea atașați de senzațiile
fizice grosiere și cei care au ascensionat în planuri sublime, în Marele
Necunoscut, există o gamă infinită de niveluri pe care toți ceilalți se
situează.
Pătrunzând în Lumea Spirituală, după ieșirea din trup, inițial, suferim
destrămarea iluziei a tot ce credeam că înseamnă acel paradis, ușor de
câștigat, pe care teologia ni l-a prezentat. Adevărul apare ca o pârghie pentru
reînnoire. Suferind încă de o amnezie profundă în ceea ce privește trecutul
îndepărtat, ce se odihnește, localizat în subsolul memoriei noastre, suntem
confruntați cu vechi prejudecăți care se ciocnesc în intimitatea ființei
noastre, prăbușindu-se în bucăți.
Oftăm după inactivitatea care nu există.
Solicităm un răspuns afirmativ la absurditățile susținute de biserica
convențională și dogmatică ce pretinde că comuniunea cu Dumnezeu se face exclusiv
prin intermediul acesteia, excluzând, cu aroganță, din familia Tatălui Divin,
pe cei ce nu îi împărtășesc viziunea îngustă. În urma unor asemenea conflicte,
de multe ori teribile și epuizante, ce au loc în ființa noastră, mulți ne-am
simțit distruși sau furioși și am recurs la incursiuni extinse în vampirism sau
în disperare; totuși, marea parte a celor ieșiți din trup se adaptează, puțin
câte puțin, circumstanțelor rezultate în urma existenței aparent încheiate în
lume, acceptând continuarea efortului privind propria reabilitare, pe perioada
de așteptare a reîntrupării care va facilita schimbarea și un nou început.
Aceste gânduri îmi inundau mintea,
cugetând la tristețea și oboseala afișate de prietenul meu, Pedro Neves,
slujitor devotat al Ministerului de Asistență. |
Adevăr Divin
