Praf de stele

Prolog 7

Capitolul 1: Istoria astrologiei
1.1. Astrologia în istoria lumii 9
1.2. Dosare medievale 32
1.3. Magi, magie și creștinism 43

Capitolul 2: Astrologia ca limbaj
2.1. Introducere în astro-lingvistică 63
2.2. Astrologia ca limbaj terapeutic 71
2.2.1. Crucea iertării în astrogramă 71
2.2.2. Leacuri de băgat mințile în cap 76
2.2.3. Cum ne îmbolnăvim? O perspectivă astrologică 78
2.3. Astrologia ca limbaj al iubirii 87
2.3.1. Astrologie yin-yang. De ce vor femeile bărbați puternici? 87
2.3.2. Cum ținem aprinsă flacăra în cuplu? 92
2.3.3. Inima zodiilor. Anomaliile genetice în astrologie 101
2.4. Astrologia ca limbaj social
2.4.1. Planeta ia viteză și prinde aripi: criza relațiilor și a familiei 105
2.4.2. Schimbarea la față a lumii! Planetele grele în acțiune 109
2.4.3. Apocalypto! Pluto în Capricorn și sfârșitul lumii 112
2.4.4. Astrologie apocaliptică 118
2.4.5. Neptun în Pești bagă astrologia cu capul la fund 121

Capitolul 3: Limbajul astrologie
3.1. Eseuri despre zodii 125
3.2. Zodiile între succes și eșec 153
3.3. Educație astrologică 158
3.4. Planetele personale interpretate 170
3.4.1. Luna 171
3.4.2. Mercur 186
3.4.3. Venus 203
3.4.4. Marte 217

Capitolul 4: Umor astrologie
4.1. Ce-și spun zodiile când se privesc în oglindă? 231
4.2. Sărutul zodiilor 235
4.3. Ce ne enervează la zodia ta? 239
4.4. Slăbiciunile zodiilor 243
4.5. Zodiile în criză 250
4.6. Cadouri speciale pentru zodii 256
4.7. Ce împrumută fiecare zodie de la vecini? 260
4.8. Zodiile care te îngroapă, zodiile care te dezgroapă 268

Capitolul 5: Astrologia și ritmurile vieții
5.1. Calendarul astrologie lunar 273
5.2. Nunta cosmică anuală 284
5.3. Puterea vindecătoare a Eclipselor 287

Capitolul 6: Controverse, prejudecăți, tabu
6.1. Unde e dragostea și unde e sexul? 291
6.2. Polenizare, infidelitate și fertilitate în astrologie 295
6.3. Cum ne mințim singuri cu astrologia! Jupiter, vânzătorul de gogoși 298
6.4. Ce NU face Mercur retrograd 300
6.5. îndreptar pentru terapeuți și astrologi 303

Mulțumiri 311
Bibliografie selectivă 313

Critica astrologiei în Islam

Dezvoltarea științei în Islam a mers în paralel cu dogma religioasă fundamentalista. Pe parcurs, cele două direcții s-au aliat împotriva astrologiei, care avea să ia calea Europei în secolul al Xll-lea, principalele lucrări fiind traduse din arabă în latină.
Pe de o parte, învățați precum Avicenna (Abu ”Alî al-Husayn ibn ”Abd Allah ibn Sina, 980-1037) acceptau că există o influență a planetelor asupra vieții pe Pământ, dar se îndoiau de capacitatea astrologilor de a o interpreta cu exactitate. Avicenna nu respingea de fapt astrologia în sine, ci contesta capacitatea umană de a înțelege legăturile dintre fenomenele cosmice și existența terestră. Alți filosofi și oameni de știință negau influența planetelor pe motiv că în Univers există corpuri cerești mult mai mari, stelele, care ar trebui să aibă o influență mult mai mare asupra oamenilor decât, de exemplu, minuscula planetă Mercur.
Teologii islamici au ajuns în timp să fie extrem de vehemenți la adresa astrologiei, condamnând-o. Imamul Ibn Taymiyah (1263-1328) a mers până într-acolo încât să declare că astrologia era interzisă de Coran și de toți mesagerii lui Allah, proclamând unanimitatea învățaților musulmani asupra acestui punct de vedere. Această poziție a Bisericii islamice este valabilă până în zilele noastre. Teologul islamic Muhammad ibn al Uthaymeen (1925-2001) a declarat că astrologia este interzisă întrucât se bazează pe iluzii, și nu pe fapte concrete, susținând că nu există nicio relație între mișcarea corpurilor cerești și ce se întâmplă pe Pământ.
Cu toată opoziția actuală, lumea islamică a oferit în secolele VI—XII terenul fertil pentru a dezvolta cunoașterea astrologică laolaltă cu matematica și astronomia.

Astrologii arabi, discipolii maeștrilor greci

Cunoașterea avansată a matematicii și astronomiei în lumea arabă nu avea cum să nu se reflecte și asupra evoluției astrologiei. Arabii sunt cei care au observat și au denumit numeroase stele (cu mult înainte de Evul Mediu), printre care cele patru stele denumite regale, fiecare dintre ele strălucind la maximum într-un anotimp: Aldebaran (primăvara, 9° 47” Gemeni), Regulus (vara - 29° 53” Leu), Antares (toamna - 9° 46” Săgetător) și Fomalhaut (iarna -3° 52” Pești). Stelele fixe erau cunoscute și ele din cele mai vechi timpuri, dar abia arabii, în Evul Mediu, le-au reabilitat din punct de vedere astrologie. Așa se face că, etimologic, majoritatea stelelor fixe își trag denumirea din limba arabă.
Astrologii arabi prețuiau foarte mult stelele fixe (o stea fixă fiind un soare dintr-o altă galaxie), care puteau să înzestreze cu putere planetele aflate în conjuncție cu ele. Cea mai puternică într-o astrogramă este, desigur, conjuncția unei planete cu una dintre cele patru stele regale. De menționat că fiecare dintre stelele fixe au în fișa de descriere nu doar calități, ci și riscuri. Aldebaran promite elocvență, onoruri, demnități, integritate, popularitate și curaj, dar prevede și agitație, pericol, pierderi și risc de moarte violentă. Regulus poartă cu sine ambiție, statut social, putere, faimă, spirit de conducere - este considerată cea mai benefică stea din Univers-, dar asta n-o împiedică să predispună la accidente, violență și căderi bruște din funcție.