Amintiri despre Ramana Maharshi

Sadhu Arunachala, rezident la Sri Ramanasramam, Tiruvannamalai, este cu certitudine un bun exemplu de devoțiune perfectă față de Bhagavan Sri Ramana Maharshi. Numele și faima lui Bhagavan Sri Ramana l-au purtat din Anglia până în India și, odată sosit la lăcașul suprem al lui Bhagavan, nu l-a mai părăsit niciodată.

Este așadar foarte firesc ca el să aibă multe să ne povestească, nu numai despre Bhagavan și învățăturile sale, ci și despre nenumărate alte întâmplări petrecute în prezența lui Bhagavan.

”Să încerc să descriu acum primele mele impresii ale celor dintâi momente în care m-am aflat în prezența lui Bhagavan, e un demers dificil. Am simțit pacea extraordinară a prezenței sale, bunăvoința, grația lui. Nu am simțit ca și cum atunci l-aș fi întâlnit pentru prima oară. Era ca și cum l-aș fi cunoscut dintotdeauna. Nu am avut nici măcar senzația reluării unei legături cu o cunoștință veche. El fusese acolo dintotdeauna, deși eu nu fusesem conștient de asta la momentul respectiv. Acum știam.

... el era ca o oglindă ce părea să ne reflecte propriile simțăminte. Dacă erai reticent ori vădeai o venerație excesivă, el părea să fie distant și rezervat, pe de altă parte, dacă răspundeai firesc și cu naturalețe iubirii atotcuprinzătoare a prezenței sale, atunci el te trata ca pe unul de-ai săi.

Nenumărați oameni l-au identificat pe Bhagavan cu Dakshinamurti, gurul tăcut. Nu a fost atât de taciturn pe cât au afirmat-o unii, însă atunci când le vorbea discipolilor săi în inima lor, o făcea prin tăcere profundă. Oamenii veneau la el frământați de îndoieli și după ce ședeau o vreme în prezența lui, plecau fără a fi pus o singură întrebare, cu toate nedumeririle clarificate. El însuși a afirmat: „Tăcerea este cea mai bună upadesa, care este însă potrivită doar pentru discipolii avansați; nu toți sunt capabili să își tragă deplină inspirație din ea, de aceea se recurge la cuvinte pentru a explica Adevărul. Adevărul este însă dincolo de cuvinte. Nu poate fi explicat.

Bhagavan a avut, cu siguranță, un mesaj pentru Occident, unde era mult apreciat. Argumentările pur raționaliste și lipsa oricărui sentimentalism în învățăturile sale constituiau o mare atracție. Nu ținea niciodată predici, nici nu decreta ori impunea regulamente, ci se rezuma întotdeauna la îndreptarea căutătorului asupra sa însuși, subliniind că totul depindea în întregime de el, gurul neputând decât să indice și să ghideze, nimeni altcineva neputând conferi altcuiva Realizarea Sinelui.

Bhagavan mi-a explicat odată că gândurile ne vin sub formă de impulsuri intermitente ce se succed cu o viteză fulgerătoare şi că niciun gând nu e continuu. Este analog unui ciclu de curent alternativ atât de rapid încât pare continuu, la fel ca lumina electrică emanată de un bec. Dacă doar am putea să ne concentrăm mai degrabă asupra intervalului dintre gânduri decât asupra gândurilor însele şi iată, asta e Realizarea Sinelui.

... presupunând că te-ai debarasat de cea mai mare parte a vasanelor, cum apare de fapt realizarea? Referitor la această întrebare de dobândire a realizării Sinelui, Bhagavan mi-a mărturisit că o persoană care meditează în mod regulat, în fazele incipiente va intra de regulă într-o transă care va dura probabil vreo 30 de minute, iar dacă va continua cu practica corectă a tapas-ului, acest gen de samadhi va deveni mai frecvent. Atât de transportat de ea va fi, încât nu va mai fi în stare să se gândească la nimic altceva decât cum să se retragă în vreun ungher liniștit unde să poată medita nestingherit. Își va pierde interesul în orice altceva până ce nu se va fi stabilizat în Sine, când niciun fel de meditație nu va mai fi necesară. Atunci v-a fi dobândit sahaja samadhi sau starea sa naturală.

Ideea că totul este în minte și că mintea este un simplu fenomen pasager a fost încontinuu accentuată de Bhagavan. „Cine este cel din spatele minții?”, întreba el în repetate rânduri. „Descoperă-l pe acela și mintea însăși va dispărea în mod automat.” Pentru a o face trebuie să cauți fără încetare sursa eului prin investigația „Cine sunt eu?” Deși în realitate învățătura lui Bhagavan este de o mare claritate, demersul acesta este adesea greșit înțeles. În această căutare nu trebuie să cauți un Eu absolut, transcendental,
ci egoul însuși și punctul din care acesta își face apariția. Descoperă asta și egoul se va nărui de la sine și atunci vei ști că nu există nimic altceva decât Sinele. Demersul este
analog parcurgerii albiei unui râu în sens invers, înapoi printre dealuri către izvorul său, iar odată ajuns în punctul din care izvorăște, firul de apă însuși încetează să existe.
Izvorul, mintea, egoul sunt una și aceeași și nu pot exista una fără alta. Mintea nu poate cunoaște Sinele, căci cum ar putea ea cunoaște ceea ce rezidă dincolo de ea însăși?

Într-o zi, când cineva vorbea de făcut una sau alta, Bhagavan a întrebat: „De ce crezi că tu ești autorul faptelor tale? În asta constă tot necazul. E complet absurd, la fel cum este evident tuturora că Eul nu face nimic. Numai corpul este acela care acționează, Eul este întotdeauna martorul. Noi ne identificăm până într-atât cu gândurile și cu acțiunile noastre încât afirmăm fără încetare «Eu am făcut una sau alta», când de fapt «Eu» nu am făcut absolut nimic. Concentrează-te asupra a fi martorul, și lasă lucrurile să-și urmeze cursul,
ele vor continua oricum, nu le poți împiedica.” Tocmai asta e ideea! Lucrurile vor continua oricum, dar Bhagavan ne-a învățat că deși nu stă în puterea noastră să le oprim, avem în schimb capacitatea de a le putea observa dintr-un punct de vedere detașat, ca martor și nu ca făptuitor. Acesta este scopul vieții, iar sadhana exact în asta constă.”