Atunci Ramakrishna a spus: ”Condiția este ca din
când în când să mai treci pe la mine, să discutăm, să dezbatem, să mă
provoci.”
Calea lui Ramakrishna era total mistică.
Keshab Chandra a fost învins definitiv. A devenit un om cu totul diferit. A început
să vină la Ramakrishna în fiecare zi. Curând, discipolii l-au părăsit.
”Omul a luat-o razna. Se pare că Ramakrishna l-a smintit de tot. Până acum
era doar un nebun pe lume, acum sunt doi. A început să danseze ca el.”
Dar Keshab Chandra, care înainte fusese
un om trist, morocănos, gata să se plângă pentru orice, fiindcă trăia într-un
mediu impregnat cu negativitate, deodată a înflorit, ființa lui s-a umplut de
floare și de parfum. A uitat cu totul de logică. Omul acela îl ajutase să simtă
gustul a ceva de mai presus de minte.
Zen este metoda care ne conduce mai
presus de minte. Vom discuta deopotrivă despre Dumnezeu și despre Zen. Dumnezeu
trebuie negat, apoi sămânța Zen trebuie plantată în adâncul ființei. Mai întâi
trebuie să distrugem minciuna, apoi trebuie revelat adevărul. Dumnezeu este
minciuna, Zen este adevărul.
Și acum, întrebările.
Dumnezeu a murit cu adevărat? Însăși
ideea aceasta creează o anxietate intensă, frică, suferință, chiar groază.
După cum văd eu lucrurile, Dumnezeu nu a
existat niciodată, așa că nu avea cum să moară. Nu s-a născut niciodată. A fost
inventat de preoți, iar motivele pentru care l-au inventat sunt exact cele
enumerate de tine: pentru că omul trăia în anxi¬etate, pentru că omului îi era
frică, pentru că omul suferea și pentru că era copleșit de groază în fața
morții.
Pe vremea când nu se cunoaștea focul,
când nu exista lumină - imaginați-vă cum era umanitatea la început - când înjur
mișunau animale sălbatice, când omul suferea de frig, nu avea haine, era
vulnerabil în fața animalelor care căutau hrană în timpul nopții, când se
ascundea în peșteri sau se așeza sub un copac, încercând să evite pericolul,,.
Ziua, măcar vedea leul apropiindu-se și putea să încerce să se apere, dar
noaptea era complet expus atacului animalelor sălbatice.
Apoi a realizat că vine o vreme când
corpul își pierde vigoarea fără niciun motiv, îmbătrânește și moare. Nu
înțelegea ce se petrece. Vedea că cineva era capabil să vorbească, să respire,
să meargă, părea că totul este în regulă cu el, apoi deodată nu mai respira, nu
mai vorbea. Trebuie că omul primitiv a resimțit un șoc teribil în fața acelei
realități, astfel că moartea a devenit pentru el un tabu. Nu trebuie să se
vorbească despre moarte. îl umplea de groază chiar și simplul cuvânt. Frica a
devenit, mai devreme sau mai târziu, partenerul lui nedespărțit. Murea cineva,
acest fapt îl făcea să se simtă mai aproape de propria moarte. Apoi murea
altcineva, era și mai aproape de propria moarte.
Chiar și să vorbești despre moarte era
un pericol, și nu numai pentru omul primitiv, ci și pentru oamenii mai
sofisticați ai vremurilor moderne. Sigmund Freud, fondatorul psihanalizei, nu
tolera cuvântul ”moarte”. Nimeni nu avea voie să-l pronunțe în fața
lui, fiindcă la simpla mențiune a cuvântului ”moarte”, Freud făcea o
criză. Leșina și făcea spume, atât de frică îi era părintelui psihanalizei de
propria moarte.
Odată, Sigmund Freud și Gustav Jung, alt
mare psihanalist, călătoreau cu vaporul din Europa în America, pentru a
conferenția pe diferite teme de psihanaliză, la invitația mai multor
universități. Pe puntea vaporului, Cari Gustav Jung a menționat cuvântul
”moarte”. Sigmund Freud s-a prăbușit imediat. Din acest motiv,
Sigmund Freud l-a exclus pe Jung din mișcarea psihanalitică, obligându-l astfel
să-și înființeze propria școală. A numit-o psihanaliză analitică. Doar numele
diferă, procesul este în esență același. Ceea ce nu se știe însă, motivul
excluderii lui Jung din școala lui Freud, a fost faptul că acesta a pronunțat
în mod nepermis cuvântul ”moarte”. |
Adevăr Divin
