Bestseller New York Times
Publicată inițial în Israel în 2011, Sapiens a devenit rapid bestseller internațional, fiind tradusă în peste patruzeci de limbi.
Acum 100.000 de ani, pe pămînt existau cel puțin șase specii de oameni. Astăzi există una singură: noi, Homo sapiens.
Ce s-a întîmplat cu celelalte? Și cum am ajuns să fim stăpînii
planetei? De la începuturile speciei noastre și rolul pe care l-a jucat
în ecosistemul global pînă în modernitate, Sapiens îmbină
istoria și știința pentru a pune în discuție tot ce știm despre noi
înșine, ne arată cum ne-am unit ca să construim orașe, regate și
imperii, cum am ajuns să credem în zei, în legi și în cărți, dar și cum
am devenit sclavii birocrației, ai consumerismului și ai căutării
fericirii. De asemenea, ne îndeamnă să privim în viitor, căci de cîteva
decenii am început să încălcăm legile selecției naturale care au
guvernat viața în ultimii patru miliarde de ani. Dobîndim capacitatea de
a modela nu doar lumea din jurul nostru, ci și pe noi înșine. Încotro
ne duce aceasta și ce vrem să devenim?
„Interesantă și provocatoare... Ne ajută să înțelegem de cît de puțin
timp sîntem pe acest pămînt, de cît de puțin timp există lucruri ca
agricultura sau știința și de ce este bine să nu le luăm ca pe ceva de
la sine înțeles.” (Barack Obama)
„Sapiens abordează cele mai mari probleme ale istoriei și ale lumii moderne, fiind scrisă într-o limbă plină de viață.” (Jared Diamond)
„O istorie a civilizației captivantă, provocatoare... combinată cu o
gîndire nonconformistă și fapte uimitoare. Această carte fascinantă și
distrugătoare de mituri nu poate fi rezumată... pur și simplu trebuie
s-o citești.” (Financial Times)
„În această analiză exhaustivă a istoriei oamenilor, Harari le oferă
cititorilor ocazia să reconsidere totul: de la supraviețuirea lui Homo sapiens pînă la fascinanta chestiune a modului în care societatea se organizează prin ficțiuni.” (Booklist)
„Sapiens îi poartă pe cititori într-un tur rapid al istoriei
speciei noastre... o lectură importantă pentru un sapiens cu preocupări
serioase, care reflectează asupra lui însuși.” (The Washington Post) |