Cinci căi de a distruge o scuză
Mulți oameni bine intenționați și-ar dori să
se scuze, dar - sincer - nu știu cum s-o facă. Au spus deja „îmi pare rău"
și acum nu înțeleg de ce partea rănită tot nu se îndulcește. Dar, dacă
recunoaștem cele mai comune ingrediente ale unei scuze eșuate, vom avea un
fundament pe care să învățăm cum să construim una de succes.
O scuză eficientă implică mai mult decât
să spui cuvintele corecte și să le eviți pe cele greșite, dar e util și să știi
diferența dintre cele două categorii. Să începem cu esențialul, când vine vorba
de „cele mai jalnice scuze", adică cu cele cinci căi pe care o puteți lua
la vale, cu regrete cu tot. Apoi, vom arunca o privire asupra „celor mai eroice
scuze", adică cele care deschid drumul iertării și vindecării, chiar și în
cele mai grele circumstanțe.
Cultivându-ne conștiința lui
„dar"
Mai mult ca orice, partea rănită vrea să audă
o scuză rostită din inimă. Atunci când un „dar" atârnă de o scuză, face
praf sinceritatea. Păziți-vă de acest mic adaos alunecos. Aproape întotdeauna
semnalează apariția unei justificări sau anulează mesajul inițial. Nu mai
contează că afirmația pe care ați făcut-o după „dar" e adevărată - fiindcă
explicația face ca scuza să pară falsă. Efectul sună cam așa: „Având în vedere
întreaga situație, impolitețea mea (sau întârzierea, sarcasmul etc.) devine
ceva de înțeles."
S-o luăm ca exemplu pe prietena mea
Dolores, care a fost iritată de faptul că sora ei mai mică n-a ridicat un deget
la reuniunea de familie, deși toți ceilalți se puseseră serios pe treabă. La un
moment dat, Dolores a simțit un asemenea val de furie, încât a criticat-o pe
sora ei în fața altor membri de familie. „Nu ești invitat de onoare la
petrecerea asta", se răstise Dolores la ea. „Chiar ai muri, dacă ai pune
și tu vasele murdare la spălat?" Nu e de mirare că feedbackul pe care i
l-a oferit n-a fost prea bine primit. Sora ei a ieșit din încă-pere, apoi s-au
evitat una pe alta pentru tot restul serii.
Dolores s-a simțit prost. La câteva zile
după ce s-a întors acasă, a sunat-o pe sora ei să-i ceară iertare fiindcă
întrecuse măsura. „Te rog să mă ierți pentru felul în care te-am înfruntat, dar
îmi e greu cu tine când nu-ți faci treaba. îmi amintește cum făceam eu toate
muncile gospodărești în copilărie, iar mama te lăsa să scapi fără să faci
nimic, fiindcă ura să se certe cu tine. îmi cer scuze că am fost nepoliticoasă,
dar cineva trebuia să-ți spună cum să te porți."
„Asta nu-i o scuză", am observat
eu, când Dolores s-a plâns că sora ei n-a reacționat pozitiv. Lucru de înțeles,
era incredibil de dificil pentru Dolores să ofere o scuză sinceră pentru
grosolănia ei, când ducea cu sine atât de multă mânie și resentiment, aduse din
trecut. Dar îmi imaginez că sora ei se poate să se fi simțit insultată, mereu
și mereu. Adânc înrădăcinată în „scuza" lui Dolores era aluzia că sora ei
nu numai că se purtase ca un copil răsfățat la reuniune, dar și că interpretase
acest rol toată viața. |
Adevăr Divin
