Regele care a refuzat sa moara

Regele care a refuzat să moară reprezintă prima carte a autorului publicată post-mortem și totodată prima sa lucrare de ficțiune. Deși a fost scrisă sub forma unei povești clasice, ea scoate la iveală fundamentul acelei perspective istorice absolut unice pe care o avea Zecharia, și anume că „În vremurile acelea, Uriașii umblau pe Pământ, dar și în Viața de Apoi”. În această nouă prezentare a Epopeii lui Ghilgameș, el arată cum istoria omenirii pe Pământ a fost puternic influențată de vizitele așa-numiților Anunnaki, locuitorii celei de-a 12-a Planete, Nibiru, cei care „Au venit din Rai pe Pământ”.
Zecharia a petrecut 35 de ani dezvoltându-și teoriile cu privire la influența pe care populația Anunnaki a avut-o pe Pământ. A călătorit prin toată lumea analizând artefacte, descifrând plăci din lut sumeriene și akkadiene, vechi de 5.000 de ani, și dând naștere unei școli de cercetare care a inspirat o nouă generație în preluarea muncii sale. Profunzimea învățăturilor sale vă va lăsa muți de uimire și, în plus, veți lua aminte la dorința arzătoare a autorului de a reinsufla viață teoriilor sale și de a le readuce în conștiința colectivă, aspect care a i-a definit chiar și cel din urmă capitol al vieții.

— Trebuie să îmi povestești despre cultul acesta al tău, strigă el la ea, ridicând la rândul lui paharul.
Astra nu îl băgă în seamă și lăsă ca mulțimea să se interpună și mai mult între ei doi. Ai fi zis că toată lumea ajunsese acum taman în această zonă a muzeului. Un bărbat se urcase pe mica platformă amplasată între străvechii tauri înaripați și încerca să facă liniște în rândul vizitatorilor, iar după câteva astfel de tentative, își începu discursul.
— Doamnelor și domnilor, începu el cu o voce fermă, numele meu este James Higgins și sunt curatorul Departamentului de antichități din vestul Asiei din acest muzeu. Este plăcerea mea să vă urez bun venit în numele mandatarilor British Museum cu ocazia deschiderii expoziției speciale Ghilgameș. Individul făcu o pauză pentru obținerea unui efect de suspans și își continuă prezentarea: Expoziția Specială Ghilgameș se ține pentru a sărbători un fel de centenar. În secolul al XIX-lea, printre marile decoperiri din Mesopotamia s-a numărat și vasta bibliotecă formată din plăci de lut scrise a lui Assurbanipal, rege al Asiriei, descoperită la Ninive. Plăcile, în mare parte deteriorate sau frânte în bucăți, au fost aduse la British Museum. Aici, chiar în subsolul acestei clădiri, lui George Smith i-a revenit sarcina de a organiza, potrivi și descifra zecile de mii de piese de lut inscripționat, toate ajunse la noi în cutii din lemn. într-o bună zi, i-a atras atenția un fragment ce părea să spună povestea unei imense inundații, iar atunci și-a dat seama că, de fapt, descoperise o versiune mesopotamică a binecunoscutului Potop din Biblie!
Este, așadar, de înțeles entuziasmul cu care administratorii muzeului l-au trimis pe George Smith în Mesopotamia, la situl arheologic, ca să caute fragmente suplimentare. Și iată că norocul a fost de partea sa, căci a găsit acolo îndeajuns de multe fragmente încât să poată reconstitui textul original și să îl publice, în 1876, sub denumirea de The Chaldean Account of the Flood (în trad.: O relatare caldeeană a Potopului).
Mulțimea păru să murmure aprobator, iar curatorul își continuă discursul: ”Însă, așa cum Smith însuși avea să concluzioneze, iar descoperirile ulterioare să stabilească în mod categoric, istorisirea găsită în biblioteca lui Assurbanipal nu trata decât parțial subiectul Potopului. Fusese vorba despre o poveste lungă, relatată pe nu mai puțin de douăsprezece tăblițe de lut. La origine, titlul străvechi, așa cum poate fi dedus din fraza introductivă, era ”Cel care le-a văzut pe toate”. În zilele noastre, legenda este cunoscută sub denumirea ”Epopeea lui Ghilgameș”, căci relatează povestea regelui cu același nume, un rege neliniștit și cu sete de aventură, care i-a provocat atât pe oameni, cât și pe zei. Pretinzând că este el însuși parțial de sorginte divină, s-a considerat îndreptățit la nemurire. Și tocmai fiindcă el căuta neobosit o cale de a scăpa de soarta nemiloasă a muritorilor de rând, a ajuns în Locul de Descindere a Zeilor, iar mai apoi în locul tăinuit, cunoscut ca Țara celor Vii. Acolo a găsit un strămoș din timpuri străvechi, care încă era în viață. Acesta din urmă s-a dovedit a fi nimeni altul decât eroul Potopului, cel căruia i se spune Noe în Biblie. Acesta a fost cel care i-a povestit lui Ghilgameș legenda acelei calamități greu de uitat, și anume Potopul.
Așa se face că, în urmă cu un secol, istorisire biblice privind Geneza au fost legate de cunoștințele privind anticele cetăți asiriană și babiloniană. În ultimele zeci de ani, am putut afla cu toții că toate scrierile acelea își au rădăcina într-o sursă comună încă și mai timpurie, și mă refer la scrierile sumeriene - acea populație misterioasă care ar fi fondat prima civilizație de care noi să fi auzit, și anume în sudul Mesopotamiei.
Aceste legende antice, de sorginte asiriană și babiloniană, au confirmat faptul că Ghilgameș a reprezentat cu adevărat un personaj istoric, iar, în plus, și alte istorisiri epice, laolaltă cu liste care ne-au parvenit, în care sunt notați numeroși regi, confirmă încă o dată existența lui Ghilgameș. Acesta a fost cel de-al cincilea conducător ar cetății sumeriene Uruk, numită Ereh în Biblie. El a domnit cu aproape cinci mii de ani în urmă. Tatăl său a fost Înalt Preot.