În frumusețea dintâi, omul e așa cum l-a creat Dumnezeu, ca un pom înflorit, care te cucerește cu frumusețea, prospețimea și mireasma lui. Prin viața umană, omul devine ca un pom plin de roade. Cu alte cuvinte, frumusețea dintâi este darul lui Dumnezeu, omul e cel care o aduce în rod, prin străduința și faptele sale bune.
Frumusețea dintâi și roadele ei - ghid practic de cunoaștere interioară și de împlinire a menirii cu ajutorul îngerilor
Stocurile se epuizează rapid, rezervă acest produs și hai la
librăria Adevăr Divin din Brașov, Str. Zizinului, nr. 48, pentru a-l prelua personal.
(Unele produse pot avea discount suplimentar în librărie.)
Vei fi contactat(ă) telefonic de un reprezentant divin.ro pentru confirmarea disponibilității,
în intervalul Luni-Vineri orele 9:00 - 17:00,
deci te rugăm să introduci un număr de telefon corect și actual.
Nu există om creat de Dumnezeu care să nu
aibă daruri în esența lui. Viața umană, cu toate grijile supraviețuirii și
temele personale, a ținut ascunsă în adâncurile sale frumusețea dintâi a
omului. Așa că a fost uitată. Aducerea aminte de tine, cel frumos, te readuce
la viața adevărată și plină de sens. Procesul e mai ușor decât pare la prima
vedere.
În partea de esență ce conține semințe divine, Dumnezeu a pus,
într-o măsură mai mare, ceva aparte și unic pentru fiecare. Calități dezvoltate
deja, nu în faza de sămânță. Astfel că ele curg prin om din preaplin, definindu-l. Treaba
omului rămâne aceea de a aduce darurile primite în faza de rodire și să
împărtășească roadele cu semenii. Atunci își împlinește cu adevărat rostul de
om, menirea.
În frumusețea dintâi, omul e așa cum l-a creat Dumnezeu, ca un pom
înflorit, care te cucerește cu frumusețea, prospețimea și mireasma lui. Prin
viața umană, omul devine ca un pom plin de roade. Cu alte cuvinte, frumusețea
dintâi este darul lui Dumnezeu, omul e cel care o aduce în rod, prin străduința
și faptele sale bune.
Cuprins:
Frumusețea dintâi și roadele ei 7
Darurile specifice 8
Menirea 10
Echipa îngeri - oameni în împlinirea menirii 14
Zonele slabe aferente 15
Compensarea zonelor slabe 16
Copilăria 17
Domeniul profesional 18
Zone vulnerabile pentru sănătate 19
Persoane care reflectă structura 20
Precizări necesare 20
Oameni care au rol de vindecare și de a împărtăși darul vieții 21
Oameni care au rolul de a susține prin iubire și de a împărtăși speranța 35
Oameni care au rolul de a deschide sufletele oamenilor și de a împărtăși
bucuria și bunătatea 48
Oameni care au rolul de a împărtăși lumina adevărului 63
Oameni care au rolul de a împărtăși entuziasmul și lumina transformării 78
Oameni care au rolul de a împărtăși frumusețea, armonia și înțelepciunea 92
Oameni care au rolul de a împărtăși ordinea și simplitatea 104
Oameni care au rolul de a împărtăși puritatea și liniștea 118
Servirea 134
Tabel rezumat al structurilor 136
Fragment:
Îngeri care îi ajută în împlinirea menirii: arhanghelul
Rafael, îngerii vindecării, ai vieții, ai compasiunii, ai alinării, ai
regenerării, ai dăruirii.
Rugăciune: Doamne Dumnezeule, te rog să mă
călăuzești în drumul vindecării, astfel încât să găsesc modalitățile prin care
să-mi împărtășesc darurile și locul potrivit în care să-mi împlinesc rostul.
Trimite-mi persoanele care să mă pregătească și să mă sprijine în curgerea mea
către semeni, învață-mă să găsesc măsura corectă în dăruire. Ghidează-mi
lucrarea de fiecare zi și avertizează-mă când sunt pe cale să greșesc, ca să nu
încurc ordinea și planul celor care au nevoie de darurile mele.
Zone slabe aferente
1. Posesivitatea. Este provocată de
trăirea preponderentă prin ”noi”. Capacitatea de fuziune energetică a
acestei structuri este foarte mare. Fie că este vorba de membrii familiei, de
prieteni sau de cei asupra cărora își revarsă darurile vindecătoare, împreună
formează imediat un ”noi” foarte puternic și de durată. Chiar și
cuvintele lor de încurajare sunt ”hai, că o să reușim”, ”o să
trecem și peste asta”. În ”noi” problemele, eforturile,
bucuriile și realizările sunt comune. Este foarte firesc să fie așa, doar că
ulterior (după ce au împlinit o solicitare de sprijin) nu mai reușesc să iasă
din acest ”noi”. Urmează un fel de bine cu forța, în care celălalt
începe să se simtă sufocat și nerespectat în libertatea sa. Intențiile bune nu
sunt o scuză pentru a interveni peste voința cuiva de a fi ajutat. Acest
”noi” din care nu au ieșit le generează o confuzie de apartenență,
din care culeg resentimente puternice, căci iau drept afront personal orice
refuz al intervenției lor bine intenționată înspre a-l ajuta pe celălalt (chiar
dacă nu-i este consultată voința personală). Aceste situații sunt mai frecvente
în familie și în relațiile de prietenie, unde persoanele cu această structură
consideră firesc să se implice total pentru binele celor dragi. Chiar dacă
manipularea este fină, ea totuși există.
2. Așteptările. Așa cum ei vin în
întâmpinarea nevoilor celorlalți, se așteaptă ca și ceilalți să facă la fel.
Astfel că suferă și se simt trădați atunci când nu primesc ajutorul pe care
și-ldoresc din partea celor pentru care s-au implicat total altă dată. Nu
înțeleg și nu acceptă că aceștia nu pot să-i ajute, mai ales în felul în care
și-1 doresc. Așa cum sunt pătimași în dăruirea lor, la fel sunt și în
exprimarea resentimentelor, declanșând uneori adevărate drame.
3. Ignorarea nevoilor proprii. Tendința
de a se sacrifica pentru binele celor din jur le conferă noblețe și o mare
împlinire lăuntrică. Doar până la pragul în care propria sănătate are de
suferit, din cauza epuizării, a hrănirii necorespunzătoare și a lipsei de
odihnă. Mai ales cei care lucrează în domeniul medical intră în acest joc al
epuizării, căci viața din ei pare că are resurse nesfârșite când vine vorba de
a-și ajuta semenii.