Extras din introducere:
„Suntem bucuroși să constatăm că și
în România, în ultimii ani a apărut o creștere a interesului față de filozofia
și practica Yoga. Prin această lucrare de specialitate urmărim să oferim
accesul la o formă de Yoga care reunește sinergic atitudini și metode
îndreptate spre revelarea naturii noastre Reale, ātman, pe care tradițiile
contemplative au denumit-o Inima Spirituală. Yoga Inimii Spirituale – căci
aceasta este denumirea formei de Yoga pe care o practicăm în cadrul Centrului
de Yoga și Meditație Kamala – are la bază principiile și viziunea spirituală
tradițională ce se regăsesc în Yoga clasică (Patañjali), în advaita vedānta, în
tantra, în șaivism.
Ce este yoga
Yoga este o cale de evoluție
spirituală, un ansamblu de metode, de tehnici practice care vizează
recunoașterea unității care există, la nivel esențial, atât între corp, minte
și spirit, cât și între individual și universal, între om și Dumnezeu. Ea se
găsește în cultura orientală în toate marile tradiții autentice ca o bază
teoretică și practică pentru realizările de natură spirituală, ca o pregătire a
aspirantului pentru trăirile mistice specifice căii pe care o urmează, fiind
însă și o linie clar definită de transformare.
Yoga nu este o religie pentru că în
fapt permite oricărei religii să se folosească de ea pentru a-și atinge țelul
spiritual. În egală măsură ea este accesibilă și celor care nu au niciun fel de
credință religioasă pentru că pornește de la elementele palpabile ale
existenței pe care urmărește să le armonizeze și să le transforme în bine.
Etimologic, cuvântul Yoga provine de
la rădăcina sanscrită yuj care înseamnă “a uni, a pune împreună, a ține strâns,
a înjuga”.
Prin urmare, Yoga este regăsirea,
prin tehnici specifice, a unității între anumite aspecte parțiale ale unei
realități, fie că este de natură fizică, psihică sau spirituală.
Există în universul care ne
înconjoară o legitate care face ca ceea ce putem numi „întreg” pe un nivel să
fie o „parte” a unui nivel superior. Celula, de exemplu, așa cum este ea, poate
fi descrisă ca un „întreg”, ca un tot unitar, dar în aceeași măsură poate fi
descrisă ca o parte a unui organ. Organul la rândul său poate să fie considerat
un întreg, dar în același timp el este o parte a unui corp. La o scară mai
largă, Pământul poate fi considerat un întreg, dar în același timp el este o
parte a sistemului solar. Sistemul solar la rândul său este o parte a galaxiei.
În yoga, această recunoaștere a
unității a tot pornește de la realitățile cele mai concrete (corp, minte)
pentru a pătrunde în realități de un ordin din ce în ce mai subtil și mai
elevat pe măsură ce se avansează în ceea ce ar putea fi numit un proces de
„elevare a conștiinței”. Centrul în jurul căruia această unire se
conștientizează este Inima Spirituală, iar ea este însăși viața universului.
Una dintre experiențele pe care se
bazează yoga este conștiența conștiinței. O problemă filozofică mereu actuală
este aceea de a defini ce înseamnă „a exista”. Descartes a rostit faimoasa
maximă care spune „Cogito, ergo sum” („Gândesc, deci exist”) care s-a
transformat în crezul gândirii moderne, științifice, dar care a limitat într-o
oarecare măsură existența doar la acțiunea de a gândi.
De fapt, problema nu este de a defini
existența, pentru că aceasta este o evidență ce nu are nevoie propriu-zis de o
descriere, ci de a defini conștiența asupra acestei existențe, așa-numita
conștiință de sine. Așadar, într-o primă etapă suntem conștienți că existăm și
ne simțim individualizați față de universul înconjurător ca o unitate. Prin
urmare am putea spune că această conștiință este caracteristica ființei umane
de a integra într-o unitate existența proprie.
La început, această conștiință se
referă la corp, minte, personalitate, însă ea are tendința spontană să cuprindă
în sfera ei de existență din ce în ce mai multe lucruri și aspecte ale
universului. Procesul acesta de expansiune a conștiinței este asimilat în
tradiția spirituală cu „elevarea conștiinței”.
Această definire nu este exhaustivă,
ci reprezintă mai degrabă un model de lucru care să ne permită să înțelegem ce
anume se produce când, prin practica yoga, apare o modificare în calitatea
conștiinței de sine care ne permite o integrare din ce în ce mai bună în mediul
înconjurător: în cel fizic (printr-o stare de sănătate ori de armonie cu lumea
în care existăm), în cel social (prin îmbunătățirea capacității de a comunica
și relaționa cu cei din jur, atât oameni cât și alte ființe) și în cel
spiritual.
Deși am început să definim Yoga ca o
expansiune a conștiinței printr-un proces de unificare și integrare, ea
reprezintă în același timp un act de cunoaștere de sine, o pătrundere în
intimitatea cea mai profundă a existenței noastre, în chiar centrul
sentimentului de „a fi”.
Tradiția spirituală hindusă vorbește
de faptul că fiecare ființă este o parte a unei realități mai profunde, de
natură divină, și această „parte-întreg” este numită „ātman” sau, așa cum o vom
numi în românește, „Sine” ori ”Inimă Spirituală”.
Această „Inimă” reprezintă adevărata
noastră natură în puritatea și eternitatea ei originară.
Printr-un proces de învăluire
gradată, de „îmbrăcare” cu diferite realități de ordin inferior, Sinele apare
ca fiind „ego”-ul sau conștiința limitată de sine. Prin urmare, evoluția
spirituală mai poate fi definită și ca o eliberare de toate aceste „văluri”
limitatoare care ne acoperă adevărata natură care este Inima Spirituală, ātman,
printr-un proces de cunoaștere de sine.
Egoul este conștiința de sine
limitată, care stabilește bariere între ceea ce este perceput ca „eu” și restul
universului. De aceea, el este perceput ca o tendință de involuție, de
restrângere a conștiinței. Adesea, o persoană care este întrebată „cine ești
tu?” va tinde să își exprime existența printr-un număr de caracteristici care
să o individualizeze, să o separe de restul universului. Își va spune numele,
profesia, pregătirea școlară sau profesională, calitățile sau defectele
personalității etc., cu alte cuvinte va urmări să își definească cât mai clar
un contur, o limită a conștiinței de sine.
Sufletul se manifestă ca o tendință
opusă acestei contracții pe care o exprimă egoul. Sufletul reprezintă la rândul
său o conștiință de sine, care însă urmărește să cuprindă în ea cât mai mult
din universul înconjurător, ființe, obiecte, realități, fenomene etc. Această
stare, pe care unele tradiții o numesc „trezire” sufletească, este începutul
procesului de cunoaștere de sine, al acelui proces de îndepărtare a limitelor
și barierelor din calea manifestării adevăratei noastre naturi care ne
reintegrează în unitatea a tot ceea ce există, proces pe care l-am numit
„elevarea conștiinței”.
Deși aparent am descris două mișcări,
una de expansiune printr-o cuprindere și integrare din ce în ce mai vastă a
realității înconjurătoare, și una de interiorizare din ce în ce mai profundă
pentru a pătrunde în intimitatea realității noastre divine, ele (cele două
mișcări) fac parte din același proces de revelare, de dezvăluire a adevăratei
noastre naturi, numită de noi Inima Spirituală.
În mișcarea de pătrundere în
intimitatea realității noastre divine, există senzația ori percepția
străbaterii unor învelișuri care par să acopere Inima Spirituală. Învelișurile
despre care vorbim în această descriere sunt numite în tradiția yoghină „koœa”.
Ele sunt în număr de cinci și încep de la cel mai subtil, așa numitul înveliș
de beatitudine, de fericire (ānandamayakoœa) sau corp cauzal (kāraṇa œarīra) și se
încheie cu cel mai concret care este învelișul fizic (annamayakoœa) sau corpul
grosier sau fizic (sthūla œarīra). Cele trei corpuri intermediare fac parte din
așa-numitul corp subtil (sūkṣma œarīra) și sunt (în ordinea descrescătoare)
vijñānamayakoœa (învelișul cunoașterii superioare), manomayakoœa (învelișul
mentalului inferior) și prāṇamayakoœa (învelișul energetic sau al forței vitale).
O altă mișcare care poate să
definească drumul conștiinței către revelarea adevăratei noastre naturi este
cea de ascensiune. Universul, așa cum îl cunoaștem, este caracterizat de
vibrație ca manifestare a energiei. Conform teoriilor lui Einstein și ale
mecanicii cuantice, totul în acest univers este energie și ea se diferențiază
prin „frecvența de vibrație”. Cu cât această frecvență este mai joasă, cu atât
acea energie este mai apropiată în manifestare de materie. Cu cât frecvența
respectivă este mai înaltă, cu atât nivelul de manifestare este mai subtil. Din
câte vedem de aici, există și o a treia ”mișcare” a conștiinței care este
descrisă ca o înălțare din plan în plan până la un nivel considerat cel mai
înalt.
Orice cale spirituală autentică este
clădită pe același fundament universal și de neclintit și anume experiența
directă. Din această perspectivă nu este suficient doar să fie cunoscute
anumite învățături spirituale. Mai presus de această cunoaștere este gradul
realizării directe a unor experiențe revelatoare. Din acest motiv urmărim să
abordăm în lucrarea noastră aspectele practice fundamentale care să îi ajute pe
cei care ar dori să practice și să cunoască. Știința yoghină propune umanității
o metodă practică eficientă și, am putea spune, perfect elaborată pentru a lua
contact cu profunzimea ființei, cu realitatea a ceea ce noi suntem.”
|
Adevăr Divin
