Este important să le acordați atenție clipelor de
suferință și de provocare din viața voastră, deoarece suferința corpului este
mai evidentă în acele momente. Când reacționăm în momentele stresante, se
declanșează suferința conceptuală karmică a corpului. Dar acest sentiment de
”mine” acest ”eu”, este o idee complet falsă despre sine.
Probabil că v-ați auzit spunând, într-un anumit moment: ”Eu traversez o
perioadă grea. Eu m-am despărțit de soția mea. Eu sunt la cuțite cu șeful meu.
Eu simt că îmbătrânesc. Eu sunt bolnav”. Eu. Eu. Eu. Cine este acest
”eu”? Este el, în realitate, tu? Se pare că da. Este ce crezi tu și,
mai ales într-un moment de suferință, ai putea să fii pe deplin convins de
această identitate. Și totuși, tocmai credința ta în propria identitate este
problema fundamentală.
Din acest sentiment de ”eu” se dezvoltă suferința
limbajului, care exprimă trauma separării. Uneori, această traumă poate fi
resimțită sub forma unor senzații neîntrerupte, de mișcare ascendentă, care se
manifestă în piept, gât și respirație și care de multe ori se manifestă în
afară, prin vorbire, sau în interior, sub forma unui dialog intern.
Manifestarea poate fi simplă, ca un suspin, sau elaborată, cum este prostul
obicei de a vorbi cu noi înșine, care ne însoțește în timpul somnului și în
orele de trezie, deseori fără să recunoaștem efectul nociv pe care îl are —
acela de a ne intensifica suferința identității.
În calitate de ființe umane, suntem naratorii poveștilor noastre.
Suferința minții implică imaginația ego-ului, o poveste țesută din gânduri și
imagini ce poate să pară inteligentă, dar care nu reușește să înțeleagă
adevărul separării fundamentale de natura noastră esențială. Poveștile noastre
pot să ne încânte și să ne amuze, dar și să ne șocheze și să ne oripileze. Dar
noi nu suntem poveștile noastre. Și, indiferent cât de iscusit și rafinat este
povestitorul, suferința minții nu ne poate elibera de suferința pe care o
experimentăm.
Ce reușește să elibereze suferința? Momentul în care aveți o
scurtă licărire prin care recunoașteți că sunteți mai important decât credeți
sau decât simțiți este un moment de vindecare. Într-un astfel de moment,
sentimentul fals de ”eu” începe să își slăbească strânsoarea. Prin
meditație, observarea acestei disoluții a unui sine durabil este încurajată
prin îndreptarea atenției voastre asupra sentimentului însuși de a fi, în locul
unei reacții date, temporare. În clipa în care acest sentiment fals de
”eu” începe să se disipeze, veți începe să vă simțiți altfel. Dacă
aveți încredere în spațiul ce se deschide, puteți să descoperiți un spri¬jin
mai profund decât reactivitatea ego-ului vostru. Acest sprijin mai profund este
refugiul interior și el reprezintă protecția voastră.
Sinele nostru fals se gândește: Nu este în regulă. Această
persoană m-a rănit atât de mult pe mine. Este un lucru inacceptabil pentru
mine. Sau: Sunt nevoit ca eu să bat în retragere. Trebuie ca eu să fiu mai
diplomat. Am nevoie ca eu să fiu cel care va avea ultimul cuvânt. Cine este
acest ”mine”, acest ”eu”? Ne dorim să avem sentimentul
foarte clar de a fi victimă sau victorios. Dar această perspectivă, acest ego,
aceste voci sunt cele față de care avem nevoie de protecție, deoarece din cauza
acestui ”eu” suferim noi. Cum vă conectați la ceea ce este mai mare
decât ”eul”? Nu vă conectați la ceea ce este mai mare decât
”eul”, purtând o conversație cu acest ”eu”. Nu vă conectați
negociind cu ”eul”. |
Adevăr Divin
