Calea yoga

pag. 4-5

Vă proiectați fie asupra trecutului (care nu reprezintă decât o altă formă de visare), asupra amintirilor unor lucruri care nu mai există, fie asupra viitorului, care nu înseamnă altceva decât o proiecție venită din trecut. Viitorul nu este altceva decât trecutul proiectat din nou, eventual în culori mai frumoase și mai vii.
Omul nu se poate gândi la altceva decât la trecutul său. De aceea, viitorul nu este decât acest trecut reproiectat. Nici trecutul și nici viitorul nu există însă. Numai prezentul există, dar voi nu trăiți niciodată în prezent. Nietzsche avea dreptate atunci când spunea că deși toată lumea declară că își dorește adevărul, nimeni nu și-l dorește de fapt. Așa-zisele noastre adevăruri nu sunt decât minciuni, mai mult sau mai puțin frumoase. Nimeni nu se simte pregătit să privească realitatea în față.
Mintea nu poate intra pe calea yogăi, căci yoga nu este altceva decât o suită de tehnici pentru revelarea adevărului. Este o cale de a nu mai visa. Este știința vieții trăite aici și acum. Adepții yoghini se pregătesc să renunțe la speranțe, la proiecțiile în afara realității prezente. Yoga înseamnă o întâlnire cu realitatea, așa cum este aceasta.
De aceea, omul nu poate intra pe calea yogăi decât atunci când se simte frustrat de starea actuală a minții sale. Dacă mai speră că poate câștiga ceva cu ajutorul minții sale, el nu este pregătit pentru a intra pe calea yogăi. Este necesară o frustrare absolută, o revelație a inutilității minții care face proiecții, a faptului că speranțele sunt iluzorii și nu conduc nicăieri. Ele nu fac altceva decât să îți închidă ochii, să-ți dea o stare de beție. Din cauza lor, realitatea nu se poate revela. Visele protejează ființa împotriva realității. Mintea nu este altceva decât un drog halucinogen. De aceea, omul nu poate intra pe calea yogăi decât dacă se simte complet frustrat de mintea sa, de iluziile în care trăiește, de felul în care a trăit până acum, fiind dispus să renunțe necondiționat la acest mod de viață.
De aceea, deși mulți oameni se simt interesați de calea yoghină, puțini intră cu adevărat pe ea. Ei speră că vor obține ceva cu ajutorul yogăi, că vor deveni perfecți, că vor atinge iluminarea și extazul, că vor deveni una cu universul. Toate acestea sunt aceleași proiecții, aceleași vise mentale. Cine se lasă mânat de ele nu poate cunoaște adevărata cale. Dimpotrivă, ei pătrund într-o cu totul altă realitate.
Yoga înseamnă renunțarea la speranțe, la viitor, la dorințe. Adeptul se pregătește să afle ceea ce există. El nu este interesat de ceea ce ar putea exista, de ceea ce ar trebui să fie. El nu este interesat decât de ceea ce există deja, căci eliberarea nu poate avea ca sursă decât realitatea.
Pentru a o apuca pe calea yogăi, omul trebuie să fie cuprins de disperare. Buddha a numit această disperare dukkha. Deși suferă, el nu își mai face speranțe, căci speranțele nu sunt altceva decât o prelungire a stării de suferință, un drog. Ele nu conduc decât către moarte. Toate speranțele conduc către moarte.
A sta față în față cu realitatea înseamnă a deveni complet lipsit de speranțe, a nu mai crede în viitor. Este nevoie de mult curaj pentru a adopta această perspectivă, dar mai devreme sau mai târziu asemenea momente apar în viața tuturor. Vine întotdeauna o vreme când te simți complet deznădăjduit, când totul ți se pare lipsit de semnificație, inclusiv propria ta viață. Subit, speranțele dispar, viitorul așișderea, și pentru prima oară omul se trezește racordat la prezent. Pentru prima oară, el poate privi realitatea în față. Până atunci...