pag. 27-28
Nu este ceva neobișnuit
printre visătorii indigeni ca doi sau mai mulți oameni să descopere,
precum indienii canelos quichua, că împărtășesc aceleași aventuri în
spațiul visului. O experiență interactivă de vis poate da senzația unei
mai mari obiectivități. Dacă nu doar o persoană a experimentat asta,
atunci există un motiv și mai temeinic de a crede în ce s-a întâmplat
sau în ce s-ar putea întâmpla în viitor, după cum a dezvăluit visul.
Vindecătoarea Dine (Navajo), zisă Tunetul Care Merge, a povestit că ea
și soțul ei au visat în aceeași noapte că își cumpără o mașină nouă. In
ambele vise au avut un accident după ce au plecat de la dealer. Crezând
că o întâmplare din viitor pe care o visaseră amândoi avea mari șanse să
se petreacă, au hotărât să amâne cumpărarea mașinii cu o lună, mutând
intervalul de timp dincolo de cel din vis, și n-au avut nicio problemă.
Să fie foarte clar: pentru popoarele care trăiesc la limita
supraviețuirii, visele sunt o chestiune extrem de practică. Un visător
bun este și un bun vânător sau pescar, cineva care găsește vânatul sau
prada mai devreme. Un vânător de vulpi Chukchi a explicat că el
întotdeauna știa când o vulpe era în capcană, deoarece în noapte de
dinainte visa că e atacat de o roșcată frumoasă și sălbatică. Câteodată
îl rănea și apoi fugea. Ori de câte ori el reușea s-o îmblânzească și să
facă sex cu ea, se trezea sigur că va găsi o vulpe în capcană; n-a fost
niciodată dezamăgit. (5) Vânătorii Jivaro cred, de asemenea, că, dacă
visează că fac sex cu o femeie atrăgătoare, va urma o partidă de
vânătoare reușită; după un astfel de vis, pornesc în zori de zi.
O practică larg răspândită printre popoarele antice și indigene este
stabilirea unui contact cu ghizi și aliați spirituali căutând un vis
într-un loc special în natură. O astfel de căutare a viziunii la vârsta
pubertății reprezintă un ritual de trecere esențial în multe culturi
tradiționale. Printre indienii Ojibwa din America de Nord, un băiat care
se apropie de vârsta maturității ar putea fi instruit să se cocoațe
într-un ”cuib” - un fel de platformă așezată sus, printre ramurile unui
copac - câteva zile și câteva nopți, invitând astfel o întâlnire cu un
pawagan sau vizitator în vis. Câteodată această căutare a băiatului este
însoțită de un bărbat adult care bate la tobă. Potrivit unei relatări
clasice, un pawagan i s-a arătat cu chip de om unui băiat și i-a spus:
”Acum ești suficient de puternic ca să mergi cu mine.” Vizitatorul a
început să danseze. Pe măsură ce dansa, s-a prefăcut într-un vultur
auriu. Băiatul s-a uitat la corpul lui și a văzut că și el era acoperit
cu pene. Marele vultur și-a întins aripile și s-a avântat către cer.
Băiatul, în formă de vultur, l-a urmat.
O relație de lucru strânsă cu un pawagan este esențială pentru
sănătate și pentru succesul personal. întâlnirea inițiatică include de
obicei indicații pentru întâlniri viitoare. Pawagan ar putea să-i arate
visătorului un alt loc din natură unde să se întâlnească din nou. Acesta
ar putea fi într-o piatră, unde se pot întâlni într-o cameră secretă.
Această piatră ar putea fi suficient de mică pentru a putea fi purtată
în buzunar.
Practica vechilor visători indigeni include foarte adesea stabilirea
unor astfel de locuri în spațiul visului, unde visătorii și ființele
care sunt la ele acasă în aceste tărâmuri își pot da întâlnire și pot
avea în continuare aventuri. Șamanii seniori își pot pune la încercare
ucenicii dându-le câteva indicii despre un loc de putere din Timpul
Visului și apoi cerându-le să călătorească spre respectivele repere și
să treacă dincolo de ele într-un teritoriu care nu a fost descris. La
întoarcere, visătorii ucenici trebuie să descrie, cu detalii precise,
locuri cunoscute de inițiați, dar nedezvăluite dinainte novicilor. Dacă
descrierile sunt precise, bătrânii vor ști că învățăceii au fost unde au
fost trimiși și și-au îndeplinit misiunile.
VISUL ÎN TIMPUL VISULUI ABORIGEN
Aborigenii australieni cred că ne visăm drumul în această lume,
precum și calea de ieșire din ea. ”Vorbim cu spiritul copilului înainte
ca el să se nască”, mi-a explicat vindecătorul tradițional Burnham
Burnham. Dacă viitorul tată este un visător, adesea el e cel care
întâlnește mai întâi copilul în vise. Aceste întâlniri din vis se petrec
de cele mai multe ori în locuri cu apă ce există în realitate - un mic
lac format de un braț al unui râu, apele puțin adânci ale unui râu, o
cascadă -, unde spiritul copilului se joacă cu cei asemenea lui și nu e
limitat la o singură formă. Poate apărea ca un pescăruș verde sau un
ornitorinc, un pește sau un crocodil. Visătorul s-ar putea să fie nevoit
să negocieze cu spiritul copilului, dându-i motive să vină într-un corp
uman. In cele din urmă, visătorul are rolul de ghid al sufletului,
conducând spiritul în pântecele mamei.
Pe drumul spre moarte, ghidul sufletului apare din lumea de dincolo.
Cei dragi care au murit și ființe ancestrale care sunt acasă în Timpul
Visului vin în... |