Își reamintește nu numai perioada de început a vieții, petrecută într-o
familie cât se poate de normală, ci ne dezvăluie și o mulțime de
anecdote savuroase, vesele sau triste, ce pot la fel de bine să formeze
sau să distrugă un copil.
Despre copilărie, cu Françoise Dolto
30.0024.00RON
(Stoc 0)
×
Anunță-mă când „Despre copilărie, cu Françoise Dolto” e disponibil(ă)
• Adresa de e-Mail la care dorești să primești notificarea
La rugămintea fiicei ei, care voia „să păstreze câteva amintiri de la
mama ei cam ciudată“, Françoise Dolto, renumita specialistă în
psihanaliza copilului, trece în revistă propria copilărie și tinerețe.
Își reamintește nu numai perioada de început a vieții, petrecută într-o
familie cât se poate de normală, ci ne dezvăluie și o mulțime de
anecdote savuroase, vesele sau triste, ce pot la fel de bine să formeze
sau să distrugă un copil. De unde și vocația sa precoce, căci încă din
adolescență spunea că vrea să fie „un medic care să rezolve problemele
copiilor – probleme ce nu pot fi considerate boli adevărate, fiind mai
degrabă legate de neînțelegerile din familiile în care viața celor mici
este complicată, în condițiile în care ar putea fi atât de simplă“.
Departe de a fi un text științific, pur teoretic, cartea este o mărturie
autobiografică, din care răzbate libertatea și pasiunea.