Acest moment efemer al vieții noastre
conține tot trecutul și tot viitorul. Suntem eternitate, dar simțurile ne dau o
iluzie falsă despre noi înșine și lucrurile lumii. Văluri de umbră, mai mult
surse de eroare decât de cunoaștere, simțurile noastre aduc ziua de ieri și
creează iluzia zadarnică a cunoașterii complete cronologice, care ne împiedică
să vedem bucuria și viziunea infinită a lui Dumnezeu. Poetul, ca și misticul,
trebuie să aibă intuiții dincolo de limita marcată de simțuri, să vadă în drama
momentului și în aparenta curgere a orelor responsabilitatea veșnică.
Poate că darul profetic nu este viziunea a ceea ce va să vină, ci o viziune mai
perfectă a acelui moment fugitiv din viața noastră obținut de sufletul ce rupe
legăturile cu trupul. Acest suflu de inspirație ne arată eternitatea momentului
și dezleagă enigma vieților. Cel inspirat trebuie să simtă comunicările lumii
invizibile pentru a înțelege gestul în care toate lucrurile sunt înghețate ca
într-o clipă de extaz și în care bate memoria a ceea ce a fost și sămânța a
ceea ce ar trebui să fie. Să căutăm aluzia misterioasă și subtilă care ne
înfioară și ne permite să privim, dincolo de gândirea umană, acel sens ascuns.
În fiecare zi, în fiecare oră, în cea mai mică clipă, se continuă o veșnică
aluzie. Vom face din toată viața noastră o strofă, în care ritmul interior
trezește sentimente nedefinite ce anihilează sensul ideologic al cuvintelor.
Eram student și, într-o zi, în timp ce priveam jocul unor copii care dansau
precum satirii din frescele antice, sufletul meu a făcut un pelerinaj în
copilărie și a revenit investit cu un nou har. Schimbându-mă sub umbra sacră a
amintirilor, nu am experimentat sentimentul de retrăire a acelor ani
îndepărtați, ci altceva, mai inefabil, și apoi am înțeles că nimic din psihicul
meu nu fusese desființat. Până atunci nu am descoperit niciodată acea intuiție
a eternității care mi se arăta imediat ce evocam copilăria și-i ofeream
actualitate într-un alt cerc al Timpului. Toată viața trecută era precum versul
îndepărtat care își reînvie evocarea muzicală la întâlnirea cu un alt vers,
care îi ține isonul, și, fără a-și pierde primul sens, vine să completeze cu o
semnificație mai profundă. Chiar și în jocul bizantin al rimelor sunt
îndeplinite Legile Universului! Cu ochii întorși spre trecut, am reușit să
dezleg enigma Timpului. Înscrise în imagini, am văzut suprapunându-se clipele,
faptele vieții mele separându-se și revenind unul câte unul. Percepeam fiecare
moment în sine ca pe unul actual, fără a uita însă suma lor. Trăiam intens ora
anterioară și, în același timp, o cunoșteam pe cea care urma; locuiam deja în
cercul său. De-a lungul drumurilor pe unde am trecut vreodată, devenea
tangibilă urma imaginii mele vii. Era fantoma, umbra eternă pe care doar ochii
celui inițiat o pot vedea, și ce am putut eu vedea în acea ocazie teribilă,
fiind student în Santiago de Compostela! Începând cu acea zi, am petrecut
mulți ani privind înapoi cu dorința și teama de a-mi vedea umbra nemișcată pe
drum! Atât de mulți ani au trecut de atunci și până acum – ani în care sufletul
știe a se desprinde de trup și să contemple imaginile îndepărtate, eterne în
lumina îndepărtată a unei stele. |
Adevăr Divin
