Talmudul ca profesiune de credință a poporului israelit

Voiam să vă vorbesc despre una dintre cele mai frumoase religii ale lumii, al cărei fondator nu fusese o ficțiune, un soldat, un preot, nu un Dumnezeu, ci un filosof practic, mai antic și mai profund decât Socrate al grecilor.

Voiam să desfășor înainte-vă o teologie, născută în îndepărtata și barbara Asie, în întunericul vremurilor celor mai barbare; dar care, în mare parte, merita să se nască în patria lui Franklin și a lui Washington.

Voiam să reproduc aici sublimele principii dintr-o carte sacră, care singură și ce dintâi cuteza a zice: „ceea ce vede și aude Cerul, nu este decât ceea ce vede și aude poporul; ceea ce poporul răsplătește sau pedepsește, este ceea ce Cerul voiește a pedepsi și răsplăti: câștigați iubirea poporului și veți câștiga puterea, pierdeți iubirea poporului și veți pierde puterea!”

În fine, voiam să studiez religia chineză; dar când comunicai această intenție câtorva amici, așteptându-mă a surprinde în ei curiozitatea noutății, văzui figurile lor impasibile, și auzii numai o rece exclamație: așadar, ne vei vorbi despre Confucius!”

Confucius!, acest nume este cunoscut tuturor: frumosul zid de piatră al Chinei nu fu în stare să ascundă de noi pe colosalul reformator, din gura căruia ieșiră aceste cuvinte: „virtutea și capacitatea unui principe le asemăn cu steaua polară, care rămâne imobilă în locul său, pe când toate celelalte stele, rotindu-se în jurui, o iau drept călăuză.”

Dar d-voastră care știți atât de bine, dacă nu opera, cel puțin numele lui Confucius; pentru care este o nimica toată distanța de la București până la Peking; care ascultați cu un aer de cunoscători vorbindu-se de religia chineză; d-voastră n-ați putea răspunde la întrebarea: cine au fost Hillel, Schemmai, Kimchi, Bechai, Ionachan, Saccai…?, deși aceștia sunt pentru evrei ceea ce este Confucius pentru chinezi; deși evreii locuiesc nu peste nouă mări și nouă țări, precum Chinezii, ci chiar în mijlocul nostru; deși China poate fi suferindă sau fericită, fără ca suferințele sau fericirile sale să înrâurească câtuși de puțin asupra suferințelor sau fericirilor noastre, pe când evreii sunt un vierme intestinal, ce ne roade pe noi drept la inimă!

Așadar, lăsăm la o parte pe Confucius, și vom aborda Talmudul…

B.P. Haseu

Voiam să vă vorbesc despre una dintre cele mai frumoase religii ale lumii, al cărei fondator nu fusese o ficțiune, un soldat, un preot, nu un Dumnezeu, ci un filosof practic, mai antic și mai profund decât Socrate al grecilor.

Voiam să desfășor înainte-vă o teologie, născută în îndepărtata și barbara Asie, în întunericul vremurilor celor mai barbare; dar care, în mare parte, merita să se nască în patria lui Franklin și a lui Washington.

Voiam să reproduc aici sublimele principii dintr-o carte sacră, care singură și ce dintâi cuteza a zice: „ceea ce vede și aude Cerul, nu este decât ceea ce vede și aude poporul; ceea ce poporul răsplătește sau pedepsește, este ceea ce Cerul voiește a pedepsi și răsplăti: câștigați iubirea poporului și veți câștiga puterea, pierdeți iubirea poporului și veți pierde puterea!”

În fine, voiam să studiez religia chineză; dar când comunicai această intenție câtorva amici, așteptându-mă a surprinde în ei curiozitatea noutății, văzui figurile lor impasibile, și auzii numai o rece exclamație: așadar, ne vei vorbi despre Confucius!”

Confucius!, acest nume este cunoscut tuturor: frumosul zid de piatră al Chinei nu fu în stare să ascundă de noi pe colosalul reformator, din gura căruia ieșiră aceste cuvinte: „virtutea și capacitatea unui principe le asemăn cu steaua polară, care rămâne imobilă în locul său, pe când toate celelalte stele, rotindu-se în jurui, o iau drept călăuză.”

Dar d-voastră care știți atât de bine, dacă nu opera, cel puțin numele lui Confucius; pentru care este o nimica toată distanța de la București până la Peking; care ascultați cu un aer de cunoscători vorbindu-se de religia chineză; d-voastră n-ați putea răspunde la întrebarea: cine au fost Hillel, Schemmai, Kimchi, Bechai, Ionachan, Saccai…?, deși aceștia sunt pentru evrei ceea ce este Confucius pentru chinezi; deși evreii locuiesc nu peste nouă mări și nouă țări, precum Chinezii, ci chiar în mijlocul nostru; deși China poate fi suferindă sau fericită, fără ca suferințele sau fericirile sale să înrâurească câtuși de puțin asupra suferințelor sau fericirilor noastre, pe când evreii sunt un vierme intestinal, ce ne roade pe noi drept la inimă!

Așadar, lăsăm la o parte pe Confucius, și vom aborda Talmudul…

B.P. Haseu

Voiam să vă vorbesc despre una dintre cele mai frumoase religii ale lumii, al cărei fondator nu fusese o ficțiune, un soldat, un preot, nu un Dumnezeu, ci un filosof practic, mai antic și mai profund decât Socrate al grecilor.

Voiam să desfășor înainte-vă o teologie, născută în îndepărtata și barbara Asie, în întunericul vremurilor celor mai barbare; dar care, în mare parte, merita să se nască în patria lui Franklin și a lui Washington.

Voiam să reproduc aici sublimele principii dintr-o carte sacră, care singură și ce dintâi cuteza a zice: „ceea ce vede și aude Cerul, nu este decât ceea ce vede și aude poporul; ceea ce poporul răsplătește sau pedepsește, este ceea ce Cerul voiește a pedepsi și răsplăti: câștigați iubirea poporului și veți câștiga puterea, pierdeți iubirea poporului și veți pierde puterea!”

În fine, voiam să studiez religia chineză; dar când comunicai această intenție câtorva amici, așteptându-mă a surprinde în ei curiozitatea noutății, văzui figurile lor impasibile, și auzii numai o rece exclamație: așadar, ne vei vorbi despre Confucius!”

Confucius!, acest nume este cunoscut tuturor: frumosul zid de piatră al Chinei nu fu în stare să ascundă de noi pe colosalul reformator, din gura căruia ieșiră aceste cuvinte: „virtutea și capacitatea unui principe le asemăn cu steaua polară, care rămâne imobilă în locul său, pe când toate celelalte stele, rotindu-se în jurui, o iau drept călăuză.”

Dar d-voastră care știți atât de bine, dacă nu opera, cel puțin numele lui Confucius; pentru care este o nimica toată distanța de la București până la Peking; care ascultați cu un aer de cunoscători vorbindu-se de religia chineză; d-voastră n-ați putea răspunde la întrebarea: cine au fost Hillel, Schemmai, Kimchi, Bechai, Ionachan, Saccai…?, deși aceștia sunt pentru evrei ceea ce este Confucius pentru chinezi; deși evreii locuiesc nu peste nouă mări și nouă țări, precum Chinezii, ci chiar în mijlocul nostru; deși China poate fi suferindă sau fericită, fără ca suferințele sau fericirile sale să înrâurească câtuși de puțin asupra suferințelor sau fericirilor noastre, pe când evreii sunt un vierme intestinal, ce ne roade pe noi drept la inimă!

Așadar, lăsăm la o parte pe Confucius, și vom aborda Talmudul…

B.P. Haseu