Ce ne îndeamnă să râvnim la acele lucruri care nu ne aparțin, devenind
invidioși, sau chiar să ni le însușim uneori, nesocotind, astfel, unul
dintre principiile morale esențiale? Avem oare de-a face cu un atribut
uman primar, mai mult sau mai puțin îmblânzit de-a lungul veacurilor?
În mituri și basme, furtul și pierderea sunt prezente ca mecanisme
declanșatoare ale unor serii de evenimente fatidice sau, din contră, ca
germeni ai unei noi stabilități, superioară celei anterioare. Trecând
dincolo de simpla narațiune a acestora, cartea de față ne dezvăluie,
printr-o fină analiză psihologică, aspectele, motivațiile, rațiunile
interioare ale hoției, acelea care scapă adesea privirii moralizatoare,
precum și înțelesurile ascunse ale pandantului său, pierderea.
Hoțul
interior este o lectură utilă și în același timp plăcută pentru
psihologi, psihoterapeuți, asistenți sociali, avocați și, totodată,
pentru toți aceia care doresc să înțeleagă rațiunile ascunse ale
comportamentelor respinse, în general, de societate.
Un mit
esențial despre hoție este povestea Lânii de Aur. Această legendă are
cel puțin 3000 de ani și reprezintă o primă ilustrare a furtului unui
lucru de preț. [...] Studiind acest mit, vom vedea că Iason, eroul
compromis, se comportă, în parte, ca un adolescent care încă nu s-a
maturizat ca bărbat, ca un tânăr ce consideră că i se cuvinte totul și
care nu-și poate recunoaște limitările. Viitoarea sa soție, Medeea, își
ucide mai târziu copiii făcuți cu Iason, pentru a evita rușinea
pierderii statutului ei și pentru a-și afirma propria idee de justiție
în fața nedreptății lui Iason, pe care ea o resimte ca pe o privațiune.
Însă lunga lor poveste mai conține și o altă întrebare: când hoția
oprește brutal procesul de individuare? – Robert Tyminski
Stăteam
în cabinetul meu de la școală, când a intrat o profesoară și mi-a spus:
„A făcut-o din nou.” Am întrebat cine a făcut-o din nou, iar ea mi-a
replicat: „Kyle. A furat ceva din poșeta mea,dar una dintre celelalte
profesoare l-a prins după aceea, când încerca sa ascundă ce a luat în
ghiozdan.” Am întrebat ce furase și mi-a răspuns: „Rujul. La fel ca data
trecută.” A continuat: „E un hoț de farduri. Din toate lucrurile de
furat, el e obsedat de farduri. Măcar știm, în sfârșit, cine tot lua
rujurile.” La vremea aceea, Kyle avea doar 5 ani. – Robert Tyminski
Robert Tyminski este
membru al Institutului C.G. Jung din San Francisco și analist jungian,
specializat în lucrul cu adulți, adolescenți și copii. De asemenea, este
profesor la University of California. |
Adevăr Divin
