Iisus Hristos în legendele românești

Cum bine precizează titlul cărții, nu avem de-a face cu legende despre Iisus Hristos, ci cu legende în care El este prezent într-o măsură mai mare sau mai mică. Sunt legende în care prezența Domnului este tangențială (de pildă, unele dintre legendele Nașterii, cele cu Crăciun sau cele ale Paștilor, în legătură cu apariția ouălor roșii). Altele vin dinspre lumea animalelor sau a plantelor.
Cartea cuprinde legende care se întind pe întreg parcursul acestei lumi, de la creare până la sfârșitul ei apocaliptic, iar capitolele urmăresc într-o ordine cronologică acest parcurs.
Confruntându-se cu provocarea de a îmbina rigurozitatea științifică cu mărturisirea omului din Biserică, A. Pascu își asumă cu curaj ambele responsabilități și reușește o carte încântătoare. În prefață avertizează în legătură cu pericolele, îndeosebi confuziile, care-l pândesc pe un cititor neavizat sau rău intenționat. Pe cei credincioși – o anumită revoltă sau smintire, pe ceilalți – a lua drept bune din punctul de vedere al credinței lucruri care nu-i aparțin.