Zen: poarta autentică

pag. 18-19

Pe deasupra, suferim din cauza condițiilor noastre materiale. Deși sărăcia acută este mai puțin gravă decât era odinioară în societățile industriale moderne, spaimele vieții nu au scăzut. În fiecare zi, oamenii sunt copleșiți de solicitări. În ciuda progreselor științei și tehnologiei și a progresului economic corespondent, îngrijorarea privind viața materială încă face obiectul - ca în trecut - majorității problemelor umane. Indiferent de condiția noastră materială, un abis de suferință spirituală persistă. Înainte de a se sinucide, celebrul scriitor Akutagawa Ryunosuke a lăsat un mesaj de adio, în care a scris: ”Sunt hărțuit de o neliniște vagă, nedefinită”. Acest fel de neliniște spirituală, existentă dintotdeauna în toate timpurile și civilizațiile, ar putea fi considerată soarta umanității.
Poarta fără de poartă, un bine-cunoscut text Zen, prezintă koanul ”Bodhidharma calmează mintea”:
Bodhidharma ședea cu fața la perete. Al Doilea Patriarh, stând în zăpadă, și-a tăiat mâna și a spus: ”Mintea discipolului tău nu și-a găsit încă pacea. Te rog, Maestre, liniștește-o.”
Bodhidharma a zis: ”Adu-mi mintea ta și o voi liniști.”
Patriarhul a răspuns: ”Mi-am căutat mintea, dar nu am reușit niciodată să o găsesc”.
Bodhidharma a spus: ”Tocmai ți-am liniștit mintea”.

Aici avem cheia fundamentală pentru a ne elibera de suferință. Dacă ar fi să ascultăm învățăturile unui maestru Zen - sau teisho - despre acest koan cu mintea liberă de prejudecăți și concepții, am putea atinge iluminarea pe loc. Doresc să mă apropii de acest subiect treptat; totuși, nu-l voi examina în amănunt pe moment, ci doar voi sublinia că neliniștea a fost întotdeauna lângă noi. În koan-ul tocmai citat, Al Doilea Patriarh Zen, Eka Daishi, chinuit de aceeași neliniște, a tăiat rădăcina acelei suferințe când a auzit vorbele lui Boddhidharma și a atins eliberarea. Dar cu siguranță că nu doar el a simțit acea anxietate. Aceasta a existat de-a lungul istoriei omenirii.
Viața poate fi numită o etalare a tuturor formelor de suferință și anxietate. Totuși, cei mai mulți dintre noi nu încearcă în mod serios să-și înfrunte neliniștea; în schimb, încercăm să scăpăm de ea, căutând să ne distragem temporar atenția, în lumea exterioară, prin alcool, jocuri de noroc, pariuri, aventuri sexuale, lumina neoanelor și bubuitul muzicii pe străzi.
Dar intoxicarea momentană a simțurilor nu va rezolva niciodată problema neliniștii spirituale; această neliniște este fără limite, o prăpastie fără fund. Când ne trezim din beție, continuăm să suferim de aceeași goliciune dezolantă, idioată, și nu putem găsi nimic care să o umple. Faimosul poet chinez Li Po a scris următoarele versuri:
Tai apa cu sabia mea și privesc cum curge înnoită.
Ridic cupa, să-mi înec durerea, dar ea, de asemeni, curge înnoită.

într-o mod asemănător, pe măsură ce căutăm stimulii cei mai puternici, sentimentul inițial de gol se poate transforma în nihilism și în senzația că existența noastră este lipsită de sens.

Ignorarea mortalității

Negarea morții este o boală a epocii moderne. în afară de cei ce se confruntă cu iminența morții - cineva cu cancer incurabil, de exemplu -, majoritatea dintre noi ignoră moartea ca realitate dară și presantă. Probabil că de-a lungul istoriei am încercat să evităm faptul mortalității noastre. Totuși, în lumea noastră rapidă, suntem atât de implicați în rutinele zilnice, încât abia avem timp să ne gândim la mortalitatea noastră. Suntem conștienți undeva, într-un colț al minții, că toți vom muri, dar suntem incapabili să ne imaginăm cu adevărat momentul în care vom dispărea de pe suprafața pământului, fără nicio urmă.
Moartea li se întâmpla mereu altor oameni, Ce surpriză să descopăr că sunt asemenea lor!

Sorori Shinzaemon, un curtean favorit de-al lui Hideyoshi, a scris acest verset comic, care satirizează perfect lipsa noastră de conștientizare a morții. Noi toți trecem prin viața de zi cu zi având un anumit scop în spatele acțiunilor noastre.