Ramana Maharshi - Calea cunoașterii supreme

pag. 20-21

Sri Ramana: Nu; dimpotrivă, el va atinge acea conștiință care e nemuritoare și va fi cu adevărat înțelept odată ce s-a trezit la Sinele său veritabil, care e natura reală a omului.
Brunton: Dar e sigur oare că simțul «eului» este parte integrantă a Sinelui?
Sri Ramana: Simțul «eului» aparține personalității, trupului și creierului. Când un om își cunoaște pentru prima oară Sinele autentic, din adâncurile ființei lui irumpe și-l ia în stăpânire cu totul altceva decât «eul». Acel ceva se află în spatele minții; e infinit, divin, etern. Unii îl numesc Împărăția Cerurilor, alții - suflet, în vreme ce mulți îi spun Nirvana, iar hindușii îl denumesc Eliberare, poți să-i dai orice nume dorești. Când se întâmplă aceasta, în realitate omul nu s-a pierdut; ci mai degrabă s-a regăsit pe sine însuși. Dacă nu pornește în căutarea adevăratului Sine și până când nu o va face, îndoiala și nesiguranța îl vor urma de-a pururi. Cei mai mari regi și oameni de stat încearcă să-i guverneze pe alții, în timp ce în inima inimii lor ei știu că nu se pot domina nici pe ei înșiși. Suprema putere o dobândește cel ce pătrunde în cea mai mare profunzime a sa... Ce rost are să cunoști orice altceva când nu știi încă ce ești tu însuți? Oamenii evită această cercetare lăuntrică, dar există oare ceva mai prețios pentru care merită să te zbați?”
Această discuție nu a durat mai mult de o jumătate de oră și totuși e de maximă importanță pentru noi faptul că întruchipează o sadhana, adică o luptă dusă în căutarea luminii, iar nu o trezire câștigată fără efort; și asta fiindcă în mod normal un Guru își ghidează discipolii de-a lungul căii pe care a pășit el însuși. Faptul că Sri Bhagavan a reușit să exprime într-o jumătate de ceas nu doar sadhana unei vieți întregi, ci, pentru cei mai mulți sadhakas, cea a mai multor vieți, nu schimbă cu nimic existența, îndărătul cuvintelor, a unui uriaș efort personal de integrare a Sinelui, așa după cum le-a recomandat totdeauna discipolilor săi. El i-a prevenit că perfecțiunea spre care duce acest drum nu se atinge de obicei prea repede, ci doar după o osteneală îndelungă, dar a precizat și că e ”un mijloc infailibil, singurul direct, de a realiza Ființa absolută, necondiționată, care ești în realitate”. (Învățăturile lui Maharshi, partea a II-a)
Susținea și că investigația declanșează instantaneu procesul transmutației, chiar dacă mai durează mult până la încheierea lui. ”Dar, din momentul în care sinele încă înlănțuit de ego încearcă să se cunoască pe el însuși, începe să participe din ce în ce mai puțin la acțiunile trupului în care e cufundat și, în schimb, din ce în ce mai mult la conștiința Sinelui”.
Este de asemenea semnificativ faptul că, fără a ști nimic din teoria sau practica vreunei sadhana, Sri Bhagavan a folosit pranayama sau controlul respirației ca pe un ajutor în concentrare. Și, tot astfel, a acceptat-o ca pe un sprijin legitim în dobândirea controlului gândirii, deși a dezavuat utilizarea ei în orice alte scopuri și nu a indicat-o anume niciodată.
”Controlul respirației poate fi și el util, ca una din diversele metode menite a ne ajuta să realizăm concentrarea într-un singur punct. Prin el se domină vagabondajul mental. Dar nu e permis să ne oprim aici. Să nu ne mulțumim cu nicio experiență provenită din stăpânirea minții prin exerciții...