pag. 36-37
Părțile mai sus menționate ale
sruti pot fi grupate în două categorii largi: Samhita și Brahmana
formează împreună karma-kanda (secțiunea despre actele [rituale]), în
timp ce Aranyaka și Upanișadele constituie jnana-kanda (secțiunea despre
cunoaștere). Alte denumiri pentru aceste două categorii cuprinzătoare
sunt purva- și uttara-mimamsa, care înseamnă ”cercetare preliminară sau
prealabilă” și respectiv ”cercetare ulterioară”; denumirile acestea au
fost adoptate de anumite ramuri ale filozofiei indiene care s-au
specializat în interpretarea unuia sau altuia dintre cele două domenii
(vezi pp. 65-66 mai jos). Categoriile acestea sunt suficiente ca termeni
tradiționali de referință, deși nu sunt foarte precis delimitate. Unele
Aranyaka, de exemplu, ar putea fi incluse în categoria Brahmanelor;
liniile de demarcație se estompează și mai mult dacă luăm în considerare
posibilitatea interpretărilor ezoterice ale unor mantra sau
binecuvântări. De pildă, dacă un pasaj care-l vizează pe Surya (Soarele)
sau pe Soma (Luna sau nectarul) este considerat ad litteram, ca o
apologie adresată divinității solare sau lunare în cauză, el poate fi
privit în mod justificat drept componenta oratorică a unui ritual
exoteric (karma). Dar dacă, pe de altă parte, termenii sunt interpretați
ezoteric, ca reprezentând aspecte ale naturii ”interioare” sau psihice
ale ființei umane, atunci este vorba despre jnana - gnoza sau
cunoașterea de Sine.
În pofida erudiției oneste a unora dintre primii cercetători apuseni
(de la sfârșitul secolului al XVIII-lea) ai vechii literaturi
sanskrite, în secolul al XIX-lea s-a format tendința de a ignora
posibilele interpretări ezoterice ale Vedelor și a le prezenta în primul
rând ca fiind creațiile unei rase primitive și războinice, a cărei
spiritualitate nu depășise încă adorarea unor personificări ale
fenomenelor astronomice și meteorologice. În pofida subtilității
inerente a sanskritei vedice, care se recomandă de la sine pentru o
interpretare pe niveluri multiple, o subtilitate comparabilă a exegezei a
lipsit adesea.
Semnificația profundă a imnurilor vedice va fi inevitabil omisă până
când deosebirea esențială dintre nivelurile de interpretare exoteric și
ezoteric nu va fi recunoscută și respectată. La prima vedere, o mare
parte din literatura vedică este alcătuită din versuri devoționale
slăvind puterea uneia sau a alteia dintre nenumăratele divinități, si
tocmai fiindcă atât de rar s-a mers dincolo de imaginea aceasta
superficială, s-a format falsa idee despre hinduism ca o religie
politeistă. Dar sub această suprafață se află o semnificație ezoterică -
altfel spus, ”interioară”, spirituală” sau ”psihologică” - purtând în
germene esența soteriologiei indiene de mai târziu; prin dezvăluirea
acestor straturi profunde este revelată natura yoghină a Vedelor.
Așa cum atrage atenția filozoful-yoghin Sri Aurobindo, deoarece
vechii rsi credeau că adevărata cunoaștere de sine este sacră și riscă
să fie greșit folosită dacă este împărtășită unor urechi imature, ei
și-au ascuns intenționat rostirile tai¬nice în veșmintele unor ritualuri
de adorație. Ca urmare, prin recitarea Vedelor sunt transmise (cel
puțin) două mesaje: unul pentru majoritatea ascultătorilor, care doresc
să venereze Divinitatea într-o formă exterioară concretă și un altul
pentru cei ”aleși”, care au fost inițiați în învățăturile interioare și
înțeleg semnificațiile mai adânci din spatele cuvintelor și al formelor;
cei care recunosc, de exemplu, că Agni nu reprezintă doar focul
sacrificial, ci și focul interior al râvnei spirituale (tapas) sau, așa
cum speculează David Frawley, pe Kundalini, ”flacăra de la baza coloanei
vertebrale”. Soma, continuă Frawley, ”este nectarul... |
Adevăr Divin
