Recuperarea sufletului

pag. 29-30

Mintea - un fenomen de natură subtilă

Toată lumea recunoaște existența unor fenomene imateriale, cât se poate de reale, dar care nu au o durată de viață sau o localizare specifică. Spre exemplu, care este sediul iubirii? Dar cel al patriotismului, sau al compasiunii, ori al fraternității? Toate aceste emoții și concepte nu reprezintă obiecte reale. Ele nu ocupă puncte în spațiu și nu au durate de viață în sensul în care vorbim de o pasăre, de un cobai sau de un arbore. Și totuși, sunt cât se poate de reale și ”au efecte” în lumea în care trăim, în pofida ne-localizării lor în timp și spațiu, sau a imaterialității lor. Iubirea și patriotismul sunt două dintre cele mai puternice forțe cunoscute umanității, dar nu au putut fi văzute, măsurate și descrise niciodată prin ecuații diferențiale. Ele există, dar nu pot fi localizate undeva anume. Atribuirea unor coordonate în timp și spațiu acestor emoții pare o aberație. Nimeni nu se așteaptă să le găsească într-un loc precis, să spunem la trei străzi distanță de locul în care ne aflăm sau la doi metri deasupra capului. La fel, nimeni nu se așteaptă ca ele să apară fix la 12:30 sau în anul 1087 e.n., nici să dureze exact 20 de minute sau trei zile. În mod similar, foarte multe forțe din viața noastră se manifestă prin efectele lor cât se poate de intense, deși sunt complet invizibile și subtile.
În lucrarea sa Dumnezeu și noua fizică, fizicianul Paul Davies vorbește despre eroarea de a considera anumite concepte ca fiind obiecte localizate în timp și spațiu și confecționate dintr-un fel de material concret. ”Din ce fel de material este confecționat sufletul? Întrebarea este la fel de absurdă ca și aceea referitoare la materialul din care este confecționată cetățenia, sau o zi de vineri. Sufletul este un concept holistic. El nu este alcătuit din niciun fel de material. Unde este localizat sufletul? Nicăieri. A vorbi despre suflet ca despre un obiect situat într-un loc precis reprezintă o eroare la fel de mare ca și încercarea de a localiza numărul șapte, sau Simfonia a V-a, de Beethoven. Astfel de concepte nu au un loc în spațiu.”
În aceste condiții, de ce ni s-ar părea ciudat să considerăm mintea un fenomen de natură subtilă? De regulă, răspunsul este că mintea pare să facă parte integrantă din creier, lucru de la sine acceptat. În realitate, această afirmație li s-ar fi părut extrem de ciudată strămoșilor noștri. După cum explică psihologul Lawrence LeShan, ”relația dintre creier și conștiință nu a început să fie cunoscută în Occident decât după ce Alcmaeon a studiat pentru prima oară, în secolul al VI-Iea î.Hr., legăturile dintre leziunile cerebrale și minte. Există și la ora actuală numeroase culturi «primitive» care localizează conștiința în alte părți a|e corpului, sau nu o localizează deloc.”
Faptul că mintea ar putea fi un fenomen de natură subtilă nu înseamnă însă că ea nu poate opera prin intermediul creierului. în mod similar, conceptul de ”duminică” poate avea efecte la nivelul unui individ, motivându-l să se ducă la biserică sau la un picnicîn parc. În fiecare zi putem vedea concepte imateriale manifestându-se în modalități cât se poate de concrete și fizice. Unele dintre ele, cum ar fi curajul sau frica, au efecte fiziologice măsurabile la nivelul corpului fizic (spre exemplu, adrenalina), binecunoscute de oamenii de știință. În mod similar, o minte subtilă se poate manifesta prin intermediul creierului, dând naștere acelei cascade de evenimente neuro-hormonale pe care le cunosc fiziologii.
Poate cel mai ilustru filosof occidental care a meditat asupra acestei probleme tulburătoare a fost Descartes. Ca soluție pentru influențarea creierului material de către mintea subtilă, el a postulat că această operație misterioasă se petrece la nivelul glandei pineale, situată în profunzimile creierului. Această sugestie nu a putut fi dovedită însă niciodată. Unii dintre discipolii lui Descartes au încercat să preîntâmpine obiecțiile savanților inventând tot felul de modele ale unor lumi paralele care funcționează sincron, dar nu interacționează niciodată între ele. În viziunea lor, lumea materială și cea mentală pot exista una lângă cealaltă, fără să interfereze însă vreodată. Trebuie să menționăm că această idee a reapărut în lumea științei moderne ca răspuns la așa-numita problemă a observatorului din mecanica cuantică.
Oamenii moderni s-au obișnuit pur și simplu cu ideea că un principiu imaterial nu poate influența cu niciun chip un obiect material. Această prezumție trebuie pusă însă în contextul ei istoric, așa cum a făcut parapsihologul John Beloff: ”De fapt Descartes și adepții săi nu au făcut decât să preia un principiu al filosofiei scolastice, potrivit căruia efectul trebuie să aibă aceeași natură ca și cauza sa. Nu există însă niciun motiv care să justifice această logică. Nimic nu contrazice ipoteza potrivit căreia un principiu subtil, cum este mintea, poate produce efecte fizice... Ideea acceptată încă...