9+9=18 Terapii cu lumină

18 povestiri depre terapii cu tehnici alternative energetico-informaționale de Radiestezie și Inforenergetică, Reiki tradițional pe linia japoneză, sisteme de Reiki non-tradițional, Autocontrol, elemente specifice de psihanaliză, tehnici energetice și de respirație provenind din vechile arte marțiale asiatice. Deși este scrisă pe un ton destins și cu umor, fiind ușor de parcurs, cartea relatează întâmplări și cazuri reale de vindecări ale unor boli grave, precum cancerul, exorcizări, anihilări de blesteme și programe malefice, curățări de persoane posedate și locuințe bântuite, transmiterea energiei la distanță, regresii hipnotice, autoapărare psi etc. Cititorul nu rămâne un simplu spectator, ci, absorbit de cele prezentate, este atras în mijlocul acținii, devenind un participant activ, câteodată chiar o dublură a actorilor principali. O carte din care învățam, prin relatarea directă a unor experințe mai puțin obișnuite, lucruri poate încă neștiute despre noi, despre cauzele suferințelor și căile de vindecare, despre karmă și elevarea spirituală.

Astrid, demonul din Băile Felix și doi fraieri reikiști

Madridul, Wizz Air și călugarii de la Athos

Baba Sida, nepotul reikist și iahnia de fasole

Și medicinistă, și karatistă, și trezită brusc

Yannis, cristalul și casa bântuită

Chi, arte marțiale și maeștrii japonezi

"Professore", Radiestezia și Șarpele Kundalini

Cristina, cancerul limfatic și băiatul șamanului

Povești cu Arte marțiale, mari maeștrii și un pârdalnic de cancer

Jighen Hisatsu – Să-ți elimini inamicul dintr-o singură lovitură

Arc peste timp

Șerban, dragul meu prieten

Vrăjitoarea cu urzici

Acțiune PSI la distanță “în orb”

Există efect ZERO al terapiei cu Lumină?

Diabetul buclucaș

Câini și terapie PSI

Tata

Astrid, demonul din Băile Felix și doi fraieri reikiști

Mergem la Oradea, la stagiul de karate Shotokan organizat (excelent) de prietenul nostru, Ionuț. Ne cazăm toată trupa din Timișoara, Arad și Reșița (vreo 40 de sportivi, sensei și shihani) la o pensiune lângă celebrul ștrand termal în aer liber. Este începutul lui decembrie, frig.

Țin un antrenament monumental, predau cu entuziasm Sochin-kata (în traducere „forța liniștită”). Numai liniștită nu ne-a fost seara! Ajungem la pensiune, ne dedulcim cu mâncare ardelenească, stropită ușor cu o pălincuță și un pahar de vin, culcăm copiii, lăsăm doi senpai „de gardă” și plecăm noi, maeștrii, împreună cu o echipă de juniori și junioare, să facem o baie termală. Ștrandul era închis, bine-nțeles, dar ne înțelegem cu paznicul, care ne introduce pe un geam. Ne comunică faptul că va trebui să facem baie în întuneric.

Atmosfera bazinului în aer liber avea ceva primordial, de început de Jurassic. Deasupra apei calde staționa o plapumă compactă de aburi lejer saturați cu hidrogen sulfurat. Ce mai, gura iadului! Tineretul năvălește, binențeles, în apă, iar noi, bătrânii maeștrii, intrăm încet, ca în Gange, cu demnitatea vârstei.

Se aude un urlet neomenesc reverberat de zidurile împrejmuitoare, urmat de scâncete ca de hienă și din nou urlet... Mă reped în direcția urletului, evident fără să văd nimic. Dan și Luci fac același lucru, plecând din celălalte colțuri ale bazinului. Ajung primul și o văd pe Astrid (o nemțoaică zdravănă, centura maro, foarte bună kumitistă, 16 ani) că este pe cale să fie înecată de „cineva”, asta întâmplându-se în apă până la brâu! Pur și simplu era luată de ceafă și de mijloc, întoarsă și „înfiptă” cu capul în apă și cu picioarele în sus. Fata se zbătea și urla ca o apucată. Nu era un urlet de puștoaică, era gros, guturai; doar scâncetele erau ale ei.

Ajung și Dan cu Luci, și încercăm să o prindem. Trei flăcăi tomnatici, foarte bine antrenați, de peste 1,80 m și totalizând 10 Dani, devenim brusc niște bicisnici și suntem lejer învinși de candida noastră elevă-discipol. Evident, în acele momente, discipolul este cu totul altcineva. Ne depășim, totuși, complexele misogine, și reușim să o imobilizăm și să o târâm pe mal. Se zbătea cu furie, făcea spume la gură, ochii holbați-ficși, ce mai, am început să facem pe noi de frică. Dan și cu mine, doi „minunați” reikiști cu o vechime de 2 ani, începem să îi facem terapie Reiki-Jsui, gradele 1, 2. Punem palmele – parcă am băgat două cuie în priză... ne bâțâim, ne văităm un pic, recuperăm, facem simboluri pe Astrid, îi punem după gât lănțișorul cu cruce al unuia dintre noi, ținem palmele pe cap, piept, plexul solar... vreo 30 de minute. Doi dintre flăcăii noștri „de tranșee” imobilizează cu maximă blândețe și eficiență paznicul, care vroia să sune la Poliție, Salvare, Mitropolie, casa de nebuni etc.

Astrid intră într-o stare cataleptică, cu ochii deschiși. Mă uit: suflă? Da, suflă. O luăm pe brațe și dăm să o scoatem pe geam. Războinica noastră se trezește, ne mătură cu un picior și doi pumni, vrea înapoi în bazin. Ne luăm papara și o imobilizăm delicat, ca niște neanderthalieni. Încă 30 de minute de simboluri și terapii. Ne-am viclenit, așa se învață meserie, unul ține palmele și altul face simboluri pe chakre.

Se potolește, o ducem la pensiune, o culcăm, e cuminte. Noi, minunații, lejer decompensați, rămânem până dimineață în sufragerie să dezbatem tărășenia. Nu foarte băutori, ne bem mințile încet-încet, ca și când „ceva” din noi cerea alcool, fie pentru hrană, fie pentru o protecție de tip abulic a creierului. Constatăm următoarele:

Terapia a funcționat, dar simțeam că lănțișorul cu cruce a ajutat enorm.

Îl sunăm pe Ionuț să-i povestim. Ãsta ne înjură ardelenește: „Mă bolunzilor, au voi nu știrăți că noapchea în ștrand îi dracu’, sau cum zâce ezoterista de muierea mea, ștrandu’ îi pă ochiu’ dragonului, mă? Șăz blând, fătu’ mnieu, că amu’ vin cu pălincă și aghiazmă mare; iau și molitfelnicu’, mă!”

Vine Ionuț, o frecționăm pe Astrid (ea cam dormea) cu pălincă – bună pălincă, mirosea karatista a dulce păcat, îi dăm să bea aghiazmă – bea. Măi, beau și eu, și Dan – vomităm; ne ardea aghiazma!

Dimineață trimitem trupa la antrenament, noi rămânem cam năuci la pensiune să ne reconfigurăm. Amândoi priviri fixe, ochi răi, grai ușor răgușit, gutural; ne cam apucă tristeți fără motiv. Nu conștientizăm, dar intrăm pâș-pâș în noaptea întunecată a minții. Astrid se trezește pe la 11! Proaspătă ca un boboc de trandafir, cu ochii ei de peruzea nemțească și sommersprossen (pistrui), se uită la noi mirată și zice: „Măi senseilor, sunteți cam turtiți, oder?” Nu își amintește absolut nimic! Noi o cam înjurăm ecleziastic în gând, ne împachetăm și plecăm lejer către Timișoara.

Acasă, seara, mă așteaptă nevasta și fata, ca de obicei, cu cină și bucurie. Nu vin cu mâna goală; niciodată nu vin cu mâna goală din stagii. Nuuu! Vin cu un cadou minunat: un excelent demon tinerel (vreo 12 miliarde de ani, măsurați cu ansa și raportorul – bună de tot Radiestezia)!

Dau pe gât o sticlă de Ballantine’s (eu nu prea beau de obicei) și ordon fetelor să nu se apropie de mine. Nebunia nebuniilor, îmi anunț calm și ritos nevasta năucită că mă mut imediat (nu aveam, bine-nțeles, nici unde, nici la cinel). Îngerașul meu vroia, pasămite, să mă îndepărteze de familie, ca să nu fac rău. Mă potolește nevasta cu chiu cu vai și mă culcă.

Dimineață îl sun pe Dan. La el, identic ca și la mine.

Identic! Încep, iavaș-iavaș, procesul de recuperare. A fost ușor și scurt: vreo 2 ani! Cum am scăpat? Ce metode și tehnici? La mine a funcționat următoarea rețetă: noapte de noapte (nu aveam somn) făceam antrenamente epuizante de karate, meditații ZEN și îmi ascuțeam sabia (o minunată katana japoneză).

Într-un început de primăvară, stând în genunchi și meditând în tihnă, am simțit, brusc, că a plecat! Pur și simplu a plecat de foame. Corpul meu emoțional, „șuierăturile” Șarpelui meu Kundalini (care era treaz și lovea, năuc, cu capul în chakre) nu mai emiteau inforenergiile de joasă frecvență cu care se hrănea „ucigă-l toaca”. l-am mulțumit că a plecat, a rânjit, mi-a făcut cu ochiul și a dispărut în pași de balerină. Nu era neapărat urât ca un țap; nu avea coarne ca în iconografia medievală. „Al meu” era cam roșcat și parcă avea un ciorap pe față. Mi-am dat seama că, potențial, putea să arate ca oricine (aveam o listă scurtă de semnalmente lombrossiene).

Măi, de-abia după ce s-a dus mi-am amintit că sunt maestru Reiki, că sunt botezat și puteam apela la un duhovnic. Ei bine, tura asta a funcționat autoexercizarea cu Karate și ZEN.

Astrid a continuat karateul, este campioană de multe ori, are centura neagră 2-Dan, termină acum Medicina și anul trecut i-am organizat nunta. Ce mai, am exorcizat-o bine, noi, doi amărâți fraieri de reikiști începători!

Scurtă analiză a cazului

Am analizat radiestezic: 3 canale malefice, plus egregor malefic bătrân. Vreau să facem o trupă „comando”, să curățăm, anihilăm și să punem „dopuri de Lumină” pe canale. Nu de alta, dar or mai exista și alte Astride și alți reikiști începători fraieri...

Pag. 20 – 25