3804 produse pe stoc
 |
|
 |
 |
|
 |
 |
|
 |
|
 |
|
 |
|
DescriereAceastă carte este rodul unei idei ce a apărut ca urmare a
perplexității și a uimirii produse de conținutul hilar al multor
scrisori adresate de-a lungul timpului de către diferite femei (din
toate categoriile de vârstă și din diferite medii sociale) redacției
unei binecunoscute reviste pentru femei. Printr-un complex de
sincronicități, o redactoare a acelei reviste a avut inițiativa de a le
pune în mod gratuit la dispoziția editurii pentru a le publica. Astfel,
ne-am gândit să facem cunoscute aceste scrisori atât în scop umoristic
și satiric, cât și în scop didactic, pentru a evidenția starea de
prostie, superficialitate, snobism și egoism a multor femei ce au o
părere foarte bună despre ele și nici măcar nu bănuiesc că se află
într-o astfel de jalnică ipostază. Este necesar să precizăm că
toate aceste scrisori sunt strict autentice și am respectat cu strictețe
în cadrul acestora (în textul traducerii) stilul, ținuta și forma. În
schimb, detaliile mai puțin semnificative, dar revelatoare (nume,
vârstă, localitate și, desigur, destinatarul) au fost modificate, pentru
ca nimeni să nu se poată recunoaște ori să fie astfel recunoscut. Scrisorile
au fost atent triate atunci când conținutul lor evidenția, atât prin
formă,cât și prin stil, faptul că cele care le-au expediat erau genul de
femei care sunt, pe bună dreptate, supranumite FEMEI SCHIMBĂTOARE. Această
carte, unică în felul ei în România, ar fi necesar să fie citită și
studiată cu multă atenție de toate femeile care, cel mai adesea, susțin
sus și tare (fără a oferi apoi dovezi edificatoare), că nu sunt deloc
schimbătoare, că nu sunt deloc fluctuante, că nu au fost și nu sunt
niciodată superficiale și nici proaste, căci în felul acesta multe
dintre ele vor putea, totuși, să se recunoască (pentru prima oară) pe
măsură ce vor descoperi, cu uimire, că totuși gândesc, se comportă și
acționează, cel mai adesea, cam la fel ca femeile ale căror scrieri și
epistole, reproduse ca atare în cartea de față, le dau de gol fără ca
ele să vrea. Privită din acest punct de vedere, această
carte se va dovedi foarte utilă, chiar instructivă și (de ce nu?)
«profilactică», dacă avem în vedere că avem destule femei, mai mult sau
mai puțin schimbătoare și proaste care nici măcar nu bănuiesc că sunt
astfel, și că se complac uneori la nesfârșit, într-o astfel de stare. Cele
care se complac într-o astfel de ipostază își vor putea da, în felul
acesta, seama că este necesar să facă urgent tot ceea ce trebuie pentru a
se transforma cât mai repede (de ce nu?) în niște femei minunate,
armonioase, inteligente, puternice în bine, charismatice, afectuoase,
lucide, intuitive, frumoase, rafinate, fidele în relațiile lor amoroase,
senzuale, pline de candoare, pure și excepționale. În
fond, mesajul acestei culegeri de «PERLE» femeiești, strict autentice
este: «NU FACEȚI NICIODATĂ CA ELE, NU GÂNDIȚI AȘA CUM GÂNDESC ELE ȘI NU
VĂ COMPORTAȚI AȘA CUM SE COMPORTĂ ELE, CĂCI TOATE ACESTEA VĂ VOR FACE,
PÂNĂ LA URMĂ, SĂ FIȚI DESTUL DE REPEDE DEMASCATE ȘI CONSIDERATE CA ATARE
DE CĂTRE FIINȚELE UMANE SUFICIENT DE INTELIGENTE, PLINE DE BUN SIMȚ ȘI
INTUITIVE CE SUNT ÎNZESTRATE CU O MINTE PĂTRUNZĂTOARE». (profesor yoga Gregorian Bivolaru) CaracteristiciNumărul de pagini: 224 Formatul în cm. (l x L): 14 x 21 A apărut în: 2015-11 |
Fii primul care își spune opinia! |
|
|
|
|
|
|
|
 | Yoga pentru față Exerciții pentru fermitatea feței & sfaturi inspirate pentru a străluci atât pe interior, cât și pe exterior |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
 | Trioletul Marile și micile noastre extaze amoroase |
|
 | Oxiterapia secretul terapiilor extraordinare cu ozon și oxigen |
|
|
|
Cele mai noi cărți ADEVĂR DIVIN
|
Noutăți pe site
|
Retipăriri
| |
|
 |
|
 |
|