4028 produse pe stoc
 |
|
 |
|
|
|
|
|
|
|
 |
|
 |
| |
|
Flori de foc, de gând și de lumină | 
» Coperta | Când gerul își trecuse firii, când iarna și-a țesut cojoc,
Aiudul împletit în jale a cunoscut Floarea de Foc...
| | Afișat de 21990 ori. |
| Preț site: | 3.50 RON
* |
Momentan indisponibil(ă)!
În prezent nu cunoaștem dacă și când acest produs va fi în stocul nostru.
Puteți însă să faceți precomandă și astfel veți fi anunțat(ă) atunci când acesta devine disponibil.
Pentru aceasta trebuie să fiți autentificat(ă).
| |
Contact
|
DescriereFloarea de Foc
Când gerul își trecuse firii, când iarna și-a țesut cojoc,
Aiudul împletit în jale a cunoscut Floarea de Foc.
Era Alba o celulă a morții, zisă Frigider
în ger cumplit țin temnicerii acolo oameni care pier.
La poarta de fier, scrâșnită și mușcată de-al morții greu somn,
au fost aduși, în zeghe și cătuși, Părintele Daniil și un om.
Au fost împinși acolo ca să le piară cuvintele
în gerul acela îngrozitor, neomenesc, dar Părintele
se azvârli pe jos îndată, cu brațele deschise,
în toată zloata murdăriei închipuind o cruce.
Așează-te pe mine! acum, ca două cruci de oase,
cei doi bandiți ai Lui Hristos stau spate peste spate.
De-acum nimic să nu mai spui, nici să gândești în tine,
decât «Hristoase, Dumnezeu, ai milă către mine!»
și dintr-odată o lumină nespusă, albă foarte
a cotropit celula ceea și i-a trecut prin moarte.
Ei n-au știu cât timp a curs, opt zile au spus aceia
care i-au scos din Frigider când a scrâșnit iar cheia.
Lângă Părintele era topită ghețăraia,
iar trupul lui parcă ardea din rugăciunea aia.
Când gerul își trecuse firii, când iarna și-a țesut cojoc,
Aiudul împletit în jale a cunoscut Floarea de Foc.
Floarea de Gând
Tot împletind cununi de spini, și flori de gând, și flori de ceară
călugărul zicea plângând în mintea sa a mia oară :
O, Doamne, nu lăsa în mine nimic din ceea ce-o să piară!
Treceau prin mintea sa străinii, ai tinereții ani nebuni
O, Doamne, eu îmi merit spinii și-aș merita să mor acum!
Așa spunea bătrânul bun
Aș merita ca niciodată Tu fața să nu mi-o arăți!
Aș merita cu mii de suliți Tu să mă-mpungi și să mă cerți!
Iar Tu mă ierți!
Cum îmi mai dărui clipa asta și bucuria după plâns
și toat-această Mare Pace care-mi mângâie părul nins
când știi că și eu Te-am ucis?!
Așa zicea bătrânul cela, plutind în liniștea de seară
și tot gândindu-se așa la faptele de-odinioară
își împletea cununi de spini, și flori de gând, și flori de ceară.
Floarea de Lumină
În dimineața mângâierii, plutind pe apele tăcerii,
biserica de la baraj sticlea în albul ei miraj.
Erau în ea din toată țara, din Făgăraș și Hunedoara,
De la Brașov și București, creștini veniți să afle vești
de Sus în ceea ce-i privește. Stăteau cuminți ca-ntr-o poveste.
Nu începuse liturghia, dar sus pe schele era via
minune, fluture rupestru: călugărul din Drăgănescu.
Mă, Gheorghe, eu atâta-ți spun, tu n-ai făcut nimica bun
când te-ai certat cu Ana ceea. Te du și-ți împacă femeia.
Iar Gheorghe, tremurând de frică, nemaiștiind ce să mai zică,
de unde-i știe tot Acela?!, și ce vorbise cu femeia!,
plângea simțind că înspre sine se pogorâse Cel ce Ține
întreaga lume din iubire. și toți simțeau că-și ies din fire.
Iar Marele Învățător, într-un halat de muncitor,
picta cu o pensulă fină, la capul unei gropi din tină,
cum dintr-un mort întins pe masă, ținând în mâini o ceară groasă,
iese o floare de lumină.
CaracteristiciNumărul de pagini: 40Formatul în cm. (l x L): 16 x 10I.S.B.N.: 978-973-0000-002
A apărut în: 2014- |
|
Fii primul care își spune opinia! |
|
Cele mai noi cărți ADEVĂR DIVIN
|
Noutăți pe site
|
Retipăriri
|
|
|
 |
|
 |
|
