Omul cu două inimi

Autor:

Autor: Florin Caragiu

Editura:

Fiind cunoscut ca un promotor, în meditațiile sale teologice, ca și în cele despre artă, al conceptului creștin de iconicitate, Caragiu se arată decis să facă din acesta o cheie hermeneutică unsă să dezlege o anumită lectură creștină a existenței în ansamblul ei

Omul cu două inimi

20.00 RON

Cumpără

0 review-uri

Detalii:

La Florin Caragiu vedem o fuziune unică și organică între teologia răsăriteană (canonică și „iconică” la sursă, dar adresată de poet pieziș și insolit) și suprarealism – căci ce sunt intimitatea subpământeană și cerul urbanizat, gesturile revelatorii etc., ca și luciditatea cu care se absoarbe vocabular „nepoetic” în liniile de vibrație ale poemului, decât (și) un mod valabil de a continua azi zestrea lui Gellu Naum? Caragiu are un mod profund metaforic de a traversa lumea („ziua”) nu pentru că poetizează, ci pentru că la el metaforicul e un vehicul al metanoicului. Metafora aici nu e numai sens al culturii, ci cult al sensului soteriologic al vieții. Iată un poet „din altă lume” care scrie pe limba și mai ales dialogând cu veacul lui.
• Chris Tănăsescu (MARGENTO

Călător pe tărâmul accidentat al cuvintelor, Florin Caragiu este poetul pașilor mici și al cutelor de sens fin încrețite. Întâmplările pe care le descrie sunt, cum însuși spune, „micile întâmplări ale absenței”. Fiind cunoscut ca un promotor, în meditațiile sale teologice, ca și în cele despre artă, al conceptului creștin de iconicitate, Caragiu se arată decis să facă din acesta o cheie hermeneutică unsă să dezlege o anumită lectură creștină a existenței în ansamblul ei.
Lectura iconică diferă de o lectură simbolică. Aspectul merită subliniat, întrucât de aici se trimite un semnal important referitor la noutatea intenției de adâncime ce motivează și animă aceste scrieri. Se cunosc prea bine riscurile unui simbolism poetic religios practicat fără discernământ. Nu e de insistat asupra lor. Imanența este sacrificată transcendenței ca Idee sau este orientată tendențios și rigid într-o direcție ce suferă de univocitate și care cunoaște până la urmă un proces de eroziune figurativă, explicabilă prin falsa măreție a unui alegorism facil. Tropismul iconic aspiră, însă, să corecteze această polarizare simbolicistă.

Iconicitatea valorifică prioritar privirea de sus în jos, în temeiul kenozei hristice. Lucrurile ajung să fie privite și înțelese în ele și pentru ele însele și astfel încep să cumuleze dimensiune, greutate semnificativă și consistență interioară, totul fiind, mai nou, un punct de plecare și de sosire pentru valențele empatiei, dar și pentru ionizarea negativă a stărilor, lovite de sentimentul înstrăinării. Natura încetează să fie concepută doar ca un semn transparent al transcendenței, ca un nivel mecanic și arbitrar de semnificare, de pe care se șterg aproape total urmele unei tragedii imanente.
Prin urmare, ecuația lui A FI se complică; micile existențe necuvântătoare, dar și existența de ordin extrauman în general, imediat tangentă cu făptura ce suferă, ocupă acum cu vigoare prim-planurile, astfel încât nu putem să nu observăm că până și mișcările trupului sunt asumate cu un fel de conștiință discretă a autonomiei lor în raport cu spiritul ce le locuiește. Concesia făcută de poet simțului existențial al alterității, în orice formă s-ar manifesta aceasta, este maximă și are drept primă consecință ștergerea opoziției mai degrabă teoretice dintre spirit și viață. Pneuma și psyche devin solidare, logica antagonismului pare că ia sfârșit, Hristos este bucuria tuturor...

Părintele Ghelasie de la Frăsinei, un mare iubitor de natură și deslușitor al tainelor ei, afirma în același sens că Logosul locuiește ubicuu lumea, căreia îi vorbește, pentru a i se răspunde de către fiecare, în felul lui, cu un chip și cu un glas propriu și unic, așa cum i-a fost dat dintru Origine. Creația este o polifonie de glasuri și de răspunsuri vii, care vin de pretutindeni, fapt pentru care postulatul indeterminării fecunde, ce nu știe să traseze granițe între însuflețit și neînsuflețit, marchează decisiv atât emoția artistică, cu atenția ei liber flotantă, NESITUATÃ, cât și acea modalitate de a face teologie creștină în deplin acord cu o afirmație evanghelică încredințându-ne că toată făptura SUSPINÃ după Înviere. Nu putem să nu deslușim aici și un leibnizianism de fond al viziunii, pe care se întemeiază intropatia iconică.

Poetul știe să mute perspectiva în interiorul unui lucru minuscul și de acolo să privească spre lumea din afară, lăsând liber să crească acest orizont lăuntric al alterității fascinante, până la un punct. Se nasc de aici acorduri cromatice și chiar structuri atonale, dar de un atonalism blând, ce aspiră spre autodepășire și care pare că exersează continuu, deși imperfect, calea spre acel raport tradițional cu universul sentimentului durabil, modulabil în cheie majoră sau minoră. Ascultând zumzetul albinelor, Yehudi Menuhin își exprimă la rândul lui perplexitatea față de continua căutare a sunetului potrivit, a acordului complex de care dau dovadă aceste viețuitoare.

Prezentăm câteva fragmente elocvente culese din poemele semnate de Florin Caragiu: „și te-ai întors/ spre vrabia intrată pe geam/ cu sentimentul că tot ceea ce ea/ a văzut nu ți-e străin”. „și, totuși, e o vreme de a întâmpina/ nisipul mișcător al feței”; „cormorani vor înfige pliscuri de-argint/ în ape-mpletite –/ ești o flacără întinsă pe trup / de cuțitul dimineții”; „iar trupul tău/ împrăștiat în țărână distanțele spulberă-ncet”; „stăm cu genunchii la piept – clipa/ înaintează în noi”; „dacă nu mai poți trage spațiul afară/ din tine, lasă-l să crească”; „semn că între ochiul drept și cel stâng / e o punte ce scârțiie sub lumile/ urnite din loc”; „o parte din umbră o vei păstra,/ alta ți se va lua...”.

Cu precădere se cere reținut faptul că o poetică întemeiată pe ideea fecundă de iconicitate respinge ceea ce am putea numi falsele idealizări. Nu-i deloc întâmplător faptul că marile idealizări obosesc percepția, obosesc ochiul, ca după o grea luptă purtată pe teren ideomotric. Paradoxal, cu cât imaginea smulsă spre înălțimi e mai detașată de pământ, cu atât oboseala musculară pe care ea o generează e mai mare și cu atât un fel de astenie a fundului de ochi se instalează morbid, făcând ca acuitatea vizuală, ca și cea afectivă, să scadă... Aceasta-i o constatare de maximă importanță pentru a înțelege, cu întreaga lor semnificație, ansamblul de operații nervoase pe cât de discrete, pe atât de acute și de perseverative, ce subîntind o astfel de idealizare mentală, un astfel de mecanism cu efect asteniform, desigur, nerecunoscut oficial ca atare, dar care în realitate este fără doar și poate un mare consumator de energie la nivel nervos.

Adevăratul profil al unei idei e dat în felul cum aceasta se realizează subliminal. Cum se impune o idee? Cum se frământă mușchiul ocular, cum se compun sau se ignoră reciproc în lăuntrul lui forțele adverse, ne putem întreba... Prin ce stări trece ideomotricitatea la acest nivel, cum se mișcă gândul încarnat, cum se face alegerea? E aici, ÎN MIEZUL NERVILOR implicată, încă, tot un fel de luptă severă pentru existență, iar dacă da, atunci suntem liberi să înțelegem că arma ei este zbaterea nervoasă, reflexul sistemic de smulgere și de separare, acea morbidă secusă psiho-fizică ce generează și întreține segregarea ideilor?... În acest caz, suntem îndreptățiți să vorbim de un idealism fals și de o noutate care nu se confirmă, fiind doar una declarativă, dat fiind că adevărul de sub mască e însăși imensa oboseală nervoasă. Ea trădează faptul că aici s-a dat o luptă, s-au ciocnit forțe de aceeași natură și care rămân de aceeași natură, chiar și atunci când una învinge, și mai ales pentru că una se presupune că a învins.

Nici o lume cu adevărat nouă nu se poate SMULGE din cea veche, având ca principiu al genezei consumul de energie nervoasă. Logica forței ca algoritm al transformării nu poate întemeia noutatea. Marea subversiune a oboselii, dar și a plictiselii, trădează faptul că idealismul separatist consumă energie, legile lui intestine nu diferă de lucrul mecanic, de acțiunea forțelor ce se confruntă, vehiculate în banale, până la urmă, scheme și strategii de luptă. Reflexele atavice ale vechii lumi stau la baza pretinselor înnoiri, cele pe care guma oboselii le șterge din start. Oboseala de idealism decolorează tot ce stă scris pe ea. Practic, nu se poate scrie pe această hârtie fatală care-i neurastenia...

Cum s-a spus, analiza IDEO-MOTRICÃ este autentica bază a analizei ideatice. Ideo-motricitatea ne informează despre substratul primar, subliminal, necontrafăcut al ideii. Dar în măsura în care nu se recunoaște în falsul idealism, iconicitatea nu concordă câtuși de puțin nici cu fadingul minimalist al starilor de spirit, ce automat generează o realitate de-realizată, desacralizată. Însă Florin Caragiu știe să miște frumos lucrul poetic după logica trinitară a iconicității. Aceasta pare a fi o altă logică decât cea a selecției naturale consumptive.

Poetul nu procedează ca un transformist și nici ca un utopic, pentru că urmărește nu eliminarea radicală a vechii lumi, ci, mai întâi de toate, VEDEREA ei ALTFEL, prin iconizarea lucrurilor, pasibile, prin urmare, de a fi văzute „dublu”, și cu atât mai clar. Libertatea alternării registrelor, mișcarea lăsată să curgă fără teama de ciocnire între stările aparent opuse, evitarea localizării într-un punct de aplicație unic a forțelor lejer coordonate, cultivarea divergențelor blânde și a convergențelor prin „entanglement”, acestea sunt câteva din aspectele distinctive pe care ni le transmite poezia din acest volum. O poezie care iconizează deopotrivă fericirea și durerea, lăsându-le să se reflecte una în alta. Ori, precum atât de reușit spune poetul, „LÃSÂND FÃRÃ CHIN DUREREA ÎNTREAGÃ”... Un vers ce sună memorabil.
• Carmen C. Lasswell – filolog, dr. estetică

Vezi mai mult ▷

Stoc

Stoc Limitat

Preț

Preț 20.00 RON

Discount

Discount 0%

Preț final

Preț final 20 RON

I.S.B.N.

I.S.B.N. 978-973-698-362-7

Omul cu două inimi

Detalii:

Caracteristici:

Opere complete (Neville Goddard)

Curs de Miracole

Theta Healing

Medium medical editie adaugita si revizuita

Codul emotiilor

Secretul (Cartea 1)

Poti sa-ti vindeci viata

Magia (Secretul Cartea 3)

Corpul nu uita niciodata

Am murit si m-am descoperit pe mine insami

Nu sunt produse la această categorie

Rezervă	în librăria
	din Brașov