Rugați-vă neîncetat. Învățături ale Părintelui Arsenie Boca (vol. 1)

Creștinismul este o concepție de viață, este stilul de viață al lui Iisus, concepție pe care nu a zdruncinat-o nimic din cele ce s-au petrecut împotriva creștinismului, vreme de 2.000 de ani. Toate celelalte înțelegeri ale lumii s-au învechit și s-au stins. Singur crestinismul este mereu nou, mereu divin.

Blestemele

Nu ascultă Dumnezeu toate blestemele nebunilor, dar cei ce blestemă se osândesc.

Bolnavii

Din Scriptură se vede lămurit că, pentru stăvilirea fărădelegilor și stârpirea păcatului din popor, Dumnezeu a pedepsit până și cu lepră. Deci lepra – și orice lepră –, urmărită la obârșiile ei, arată că păcatul sufletului atrage după sine pedeapsa trupului, dar îi aduce sufletului sănătatea sa: smerenia.

Boala apare întâi în psihic. Aceasta este o concluzie a medicinii modeme. Scriptura întregește cu lămuriri ceea ce spune medicina. E o retragere – poate chiar izgonire - a lui Dumnezeu din susținerea sănătății omului.

Botezul

Toți creștinii sunt botezați, și totuși nu toți se mântuiesc. De ce? Iată de ce: darurile Botezului stau înlăuntrul făpturii noastre nevăzute, așteptând sporirea vârstei și vremea minții, când, prin propovăduirea Bisericii, aflăm despre comoara cerească cea ascunsă în țarina ființei noastre. Curățirea deplină a firii, întâmplată prin Botez, așteaptă și vremea minții, când curățirea e aflată efectiv prin porunci.

Preotul duhovnic

Pe calea mântuirii nimeni nu poate merge singur, de nu se va lăsa condus de mâna nevăzută a Mântuitorului, prin preoții Bisericii, slujitorii Săi văzuți. Căci zice: „Cine vă primește pe voi pe Mine Mă primește (Matei 10, 40). Deci în calea Duhului nu poți merge fără ucenicie la duhovnic.

Năpastele

Dumnezeu ne caută, ne cheamă, ne strigă, dar, dacă nu vrem să înțelegem, începe să ne urmărească cu primejdii și năpaste.

Conștiința

Conștiința nu aprobă niciodată viciul și păcatul, prin natura ei de a nu se lăsa învinsă, chiar dacă frâna ei nu e luată în seamă și firea decăzută săvârșește păcatul peste opreliștea ei. De aici vin mustrările de conștiință – „pârâșul tău, cu care trebuie să te împaci pe drum”, care „nu tace” până ce omul nu-și revizuiește înfrângerile sale și nu se întoarce de la păcat, ca să poată primi iertarea lui Dumnezeu. Dacă înfrângerile morale se țin lanț, prin desimea sau gravitatea lor, urmează sancțiuni ale conștiinței mai grele decât mustrarea: dezechilibrul minții – mai ușor sau mai profund, din care se mai poate reveni – și celelalte forme mai grave, schizofrenia, paranoia, nebunia acută și, în final, sinuciderea.

Toate acestea sunt urmarea în organic a capitulării conștiinței, ca organ spiritual al omului, și, ca urmare, cufundarea lui în întuneric și în muncă. Aceasta-i perspectiva lugubră a vieții în păcat.

Grija zilei de mâine

Grija zilei de mâine este o grijă presantă. Când îi conducea pe israeliteni în pustie, Dumnezeu nu le îngăduia asigurarea zilei de mâine: mana se strica.

Pâinea cea de toate zilele o cerem pentru „astăzi”. Chiar nevrând, suntem sfătuiți să trăim prin credință.

Sfinții pustiilor au trăit numai în condițiile credinței, punând, în ordinea preocupărilor, întâi grija de mântuire. De aceea Crinii pustiei au ajuns până la strălucirile luminii divine.

Copiii

Toată vremea sarcinii și a alăptării, bărbatul trebuie să se înfrâneze, ca să nu tulbure viața viitoare a celui ce vine în lume cu un anumit rost de la Dumnezeu.

Organismul viu înregistrează ușor un bombardament al energiei sufletului și-i pricinuiește mutația, infinitezimală, după dorință. Iar o mică schimbare în microbiologie dezlănțuie, prin amplificare, procese uriașe în configurația persoanei, uneori chiar și în macrobiologia societății.

Deci cum să nu fie în stare blestemul unei babe, aproape cojită de materie, zvârlit cu urgia cea mai mare pe urma unui vinovat, ca voința ei să nu-l ajungă și să nu-i schimbe configurația fizică și psihică? Gândirea îndreptată ca o săgeată poate pricinui la țintă leziuni organice.

Și iarăși: cum să nu fie în stare rugăciunea cu iubire să-I folosească și să-I schimbe din rău în bun? Cu ce să fie mai prejos rugăciunea unei mame pentru mugurele său, zisă cu tot focul ființei sale, ca aceasta să nu-l folosească în chipul pe care îl dorește?

Pag. 15 – 19