Perla
Jenny era o fetiță frumoasă de cinci ani, cu ochi
strălucitori. Într-o zi, în timp ce era într-un magazin cu mama ei, a văzut un colier de perle false care costa 2,50 dolari.
Cât de mult și-l dorea! A întrebat-o pe mama ei dacă i-l cumpără și ea i-a răspuns: „Facem o
înțelegere, eu îți cumpăr colierul și când ajungem acasă, facem o listă de lucruri pe care le-ai
putea face tu ca să-l poți plăti, bine?”. Jenny a fost de acord și mama ei i-a cumpărat colierul.
Jenny se străduia în fiecare zi să facă toate treburile
pentru a putea plăti. În scurt timp, și-a plătit datoria. Jenny își iubea perlele! Le purta pretutindeni: la grădiniță,
când dormea și când ieșea cu mama el.
Jenny avea un tată care o iubea foarte mult. Când mergea
la culcare, el se ridica din fotoliul său favorit ca să-i citească povestea
preferată.
Într-o noapte, după ce i-a citit povestea, i-a zis: „Jenny,
tu mă iubești?” „– Oh, da, tată.” „Atunci dăruiește-mi mie perlele tale”, i-a cerut
el. ,,– Oh, tată, nu perlele – a zis Jenny. Dar ți-o dau pe Rosita, păpușa mea
preferată. Mai știi care? Mi-ai făcut-o tu cadou anul trecut de ziua mea. Ți-o
dau cu toate lucrușoarele ei cu tot. E bine, tată?” ,,– Oh, nu fetița mea, lasă,
nu contează” și sărutând-o pe obraji, i-a zis: „Noapte bună, micuță!”
O săptamână mai târziu, tatăl o întreabă din nou, după ce îi citește
povestea: „Jenny, mă iubești?”. ,,– Oh, da, tată, știi cât de mult te iubesc!”, i-a răspuns ea. „Atunci
dă-mi mie perlele tale”. ,,– Oh, tată, nu perlele; dar ți-l dau pe Lazos, calul meu de
jucărie. Este preferatul meu, părul lui e atât de moale și poți să te joci cu el și să-i faci codițe”, „Oh,
nu, fetițo, lasă” și i-a zis la ureche: „Somn ușor!”
După câteva zile, când tatăl intră în dormitor să-i
citească povestea, Jenny stătea pe pat și cu tremur în voce i-a zis: „Ia, tată”
și i-a întins mâna. A deschis palma: în ea se afla prețiosul colier. Tatăl, cu
o mână a luat colierul de plastic și cu cealaltă a scos din buzunar o cutiuță
de catifea albastră. În cutiuță erau superbe perle adevărate. Le păstrase
acolo, așteptând ca Jenny să renunțe la acel lucru ieftin ca să-i poată oferi
unul de valoare.
Așa e și cu Tatăl Nostru ceresc. El așteaptă ca noi să
renunțăm la lucrurile fără valoare din viața noastră pentru ca El să ne dea comori neprețuite. Nu e bun Dumnezeu? Asta
mă face să mă gândesc la lucrurile de care mă agăț și la care nu-mi vine să renunț și
mă întreb: oare ce vrea Dumnezeu să-mi ofere în locul lor?
(Anonim)
Mulțumiri lui Felicidad Garza
Lucrurile
importante
Un expert de la firmele de „Gestionare a Timpului” a
dorit, la o conferință, să-și surprindă asistenții. A scos de sub birou un vas mare
de sticlă cu gura largă; l-a așezat pe masă lângă o cutie care conținea pietre
de mărimea unui pumn și a întrebat: „Câte pietre credeți că încap în vasul acesta?”.
În timp ce asistenții calculau, el a început să vâre pietrele până a umplut vasul.
Expertul a întrebat din nou: „Este plin?”. Toată lumea s-a uitat și erau cu
toții de acord că da. Atunci a scos de sub masă o cutie în care erau pietre mai
mici și a pus o parte din ele în vas, după care l-a agitat: pietricelele au intrat
în spațiile create de cele mari.
Expertul a zâmbit cu ironie și a repetat întrebarea: „Acum
este plin?” De data asta, cei prezenți erau în dubiu: „Poate că nu”. „– Bine”. Și
a pus pe masă o altă cutie cu nisip pe care a vărsat-o în vas. Nisipul s-a
infiltrat în spațiile rămase, de data asta, mai mici, printre pietrele mari și
cele mici la un loc. „Este plin?”, a întrebat din nou.
„Nu”, au exclamat asistenții. „Bine”, a zis. Și a scos de
sub masă o sticlă de un litru de apă pe care a vărsat-o în vas. Dar încă nu
dădea pe dinafară. „Bine, a zis, ce am demonstrat noi astăzi?” Unul dintre cei
prezenți a răspuns: „Că nu contează cât de încărcată îți este agenda, dacă te
străduiești, tot timpul mai poți adăuga câte ceva”. „Nu, a concluzionat expertul.
Ceea ce ne învață această demonstrație este faptul că, dacă nu punem mai întâi
pietrele mari, mai târziu nu le mai putem pune”. Care sunt pietrele cele mai mari
din viața ta: Dumnezeu, credința, practica religioasă, valorile morale, copiii,
părinții, frații, prietenii, visele, sănătatea, persoana iubită, semenii tăi cei
mai apropiați? Ține minte: pune-le primele și restul își va găsi locul în viața
ta.
(Anonim)
Reportaj
cu Dumnezeu
Cu titlul meu de ziarist, recent obținut, m-am hotărât să
realizez un interviu important și dorința mi-a fost acceptată; mi s-a permis astfel o întâlnire cu Dumnezeu.
„Intră”, mi-a zis Dumnezeu. „Așadar, vrei să-mi iei un
interviu?”
„Da”, i-am răspuns, „dacă ai timp” ...
A zâmbit puțin în barbă și a zis: „Timpul
Pag. 13 – 17 |