Cititorule, te rog să citești cuprinsul acestei cărți. Titlurile mărturiilor au fost luate chiar din textele diferiților autori, oameni cu probleme de tot felul, pe care Sfântul Nectarie i-a ajutat în chip minunat. Nu cred că există oameni credincioși care să poată spune că citirea acestei cărți nu le-a fost de folos. Spre deosebire însă de cărțile cu minuni ale sfinților din remurile trecute, minunile făcute de Sfântul Nectarie, fiind din zilele noastre (cele mai multe chiar din mileniul III), au o putere de convingere mult mai mare.

Mărturiile despre minunile Sfântului Nectarie din volumele apărute în această serie văd pentru prima oară lumina tiparului (această precizare este de folos ca să nu te gândești că ai mai citit aceste texte).

După tipărirea primului volum – Sfântul Nectarie – Minuni în România, sute de oameni au dat mărturie în scris că au fost ajutați de Sfântul Nectarie. Se poate vedea în acest lucru mâna lui Dumnezeu, care, în acest veac tulburat și păcătos, ne dă putere să rezistăm, să mergem pe calea mântuirii.

Prefața editorului: ............................................................. 5

Cuvinte din înțelepciunea sfinților..................................... 7

MINUNILE SFÂNTULUI NECTARIE DIN EGHINA

ROMÂNEASCÃ ............................................................. 11

Fetița mea are ambii rinichi... ...................................... 11

La ușa sălii de operație era Sfântul Nectarie ............... 27

O putere dumnezeiască lucra asupra mea .................... 29

El este sfetnicul meu, el este doctorul meu,

este profesorul meu, el este totul! ................................ 32

Sincer, nu aș dori să vă operez ..................................... 45

Am văzut imaginea Sfântului Nectarie lângă mine ..... 46

Minunea s-a produs! .................................................... 49

Sfântul Nectarie, primul sfânt căruia eu m-am rugat ... 51

L-am visat pe sfânt și mi-a spus că mă voi vindeca .... 53

Suflul sistolic dispăruse ............................................... 54

Negul se înroșise la rădăcină ....................................... 56

Sfântul Nectarie m-a scos din mâinile morții .............. 58

Nu am mai simțit nicio durere ..................................... 61

Îmi îmbrățișam băiatul în ușa casei noastre ................. 64

Sfântul m-a ajutat astfel să mă întorc către credință .... 66

Am început să respir normal ........................................ 67

Am simțit că viața mea s-a terminat ............................ 70

Nodulii nu au mai crescut ............................................ 73

Ajunsesem cu metastaze abdominale .......................... 75

Am rămas fără durere definitiv .................................... 76

Mi-a spus că miercuri a fost cu mine ........................... 77

Sfântul Nectarie mi s-a arătat în vis ............................. 79

Sfântul Nectarie m-a vindecat de cancer la colon ....... 81

Imediat am reușit să mă angajez .................................. 82

Se fac minuni în secolul XXI ....................................... 83

Mă gândeam că ar fi minunat să-mi găsesc un duhovnic .... 84

Nu mai simt nevoia să aprind o țigară ......................... 85

Să începem să facem pregătirile de nuntă .................... 86

Am fost acceptat fără probă ......................................... 88

O bucățică de pământ ................................................... 89

Stupoare! Și fetița mea era neîntoarsă ......................... 92

Eram șomer .................................................................. 95

Am luat nota zece și am fost foarte fericită... .............. 99

Am aflat că și eu am rămas însărcinată ..................... 100

Oare pe mine mă vă ajuta sfântul? ............................. 101

Durerea a încetat... ..................................................... 102

Intrasem într-o adâncă stare depresivă... ................... 102

Ne era frică că vom rămâne cu banii dați... ............... 103

Sfântul Nectarie m-a găsit pe mine și nu eu pe el ...... 104

Mi-a căzut ceea ce știam eu mai bine ........................ 106

Fratele meu intra din nou în viața familiei mele ........ 107

Mi-am găsit un job pe placul meu ............................. 108

Părintele ne-a oficiat Sfânta Taină a căsătoriei.......... 109

Am fost chemată la un interviu și am obținut jobul ... 111

Nu vă pot explica în cuvinte bucuria pe care o simțeam ... 111

Am găsit de lucru imediat după ce fusesem concediată .... 113

De multe ori cădeam în deznădejde ........................... 113

De luni sunt așteptată la muncă ................................. 116

Acest sfânt ne veghează și ne ajută ............................ 117

Doamnă, mai vrei să pleci în pelerinaj? ..................... 126

Un duhovnic potrivit sufletului meu .......................... 136

Nu mai vedeam nicio soluție ..................................... 138

În două zile nu am mai avut nimic ............................. 140

Am apelat din nou la doctorul meu, la Sfântul Nectarie .... 140

În familia noastră s-au întâmplat mai multe minuni .. 143

Tot dădeam anunț pentru un loc de muncă ................ 145

Când simți că nu mai ai nicio speranță ...................... 148

Găsirea unui loc de muncă ......................................... 151

Am scăpat de operația la coloană .............................. 157

Sfântul Nectarie îi lua boala cu mâinile sale ............. 158

Durerile au fost mai ceva ca la nașterile copiilor mei ...... 160

Sfinții pot fi prieteni imateriali .................................. 161

Nu vreau să țin lumina sub obroc .............................. 165

L-am „mustrat” pe sfânt că nu m-a ajutat .................. 167

Trebuie degrabă internat la spital .............................. 169

Cicatricea operației nu avea mai mult de 4 cm .......... 169

Sfântul Nectarie nu ne-a lăsat niciodată .................... 171

În durerile nașterii l-am strigat pe sfântul .................. 177

Vizitele la medic nu erau de mare ajutor ................... 178

A durat acel miros plăcut aproape toată ziua ............. 179

Să plecați în Grecia, să vă împliniți visul .................. 181

Vine mereu în ajutor .................................................. 185

Mirosul de mir se răspândise în tot salonul din spital .... 186

În urma căzăturii, nu se putea mișca .......................... 187

Fără alt interviu, au angajat-o .................................... 188

La șase luni urma o intervenție la glanda lacrimală .. 189

Poate nu o să aveți un copil zămislit de voi ............... 190

Durerile îmi dispar ca prin minune ............................ 194

Noaptea, l-am visat pe Sfântul Nectarie

cu o foarfecă mare în mână ........................................ 195

Era cât pe ce să nasc prematur ................................... 196

Erau două liniuțe! ...................................................... 197

Credeai că ai să te căsătorești anul acesta? ................ 200

Postfața editorului ......................................................... 204

SCRISOARE CÃTRE CEL CARE SUFERÃ ............... 208

CANON DE RUGÃCIUNE LA VREME DE NECAZURI .. 223

Rugăciune pentru dobândirea răbdării ........................... 233

ACATISTUL SFÂNTULUI IERARH NECTARIE

DIN EGHINA, NOUL FÃCÃTOR DE MINUNI ......... 234

MINUNILE SFÂNTULUI NECTARIE

DIN EGHINA ROMÂNEASCÃ

Fetița mea are ambii rinichi...

Totul a început cu doi ani și ceva în urmă. Aveam deja câțiva ani de căsnicie (m-am căsătorit la 20 de ani), ne terminaserăm amândoi școlile, servicii aveam, timpul trecuse și, chiar dacă ne doream copii, nu am încercat să facem, ne feream (cu metoda calendarului) – fără să știu exact motivele.  Era vara lui 2009 și prin iunie am aflat că sunt însărcinată în 7 săptămâni. Până să aflu însă, am trecut prin mai multe încercări.  Mă așteptam să rămân însărcinată foarte repede, am făcut un test, a ieșit negativ, am ajuns la un medic și m-a speriat că am probleme hormonale, anumite dereglări, nici vorbă de sarcină, trebuie să iau anumite pastile care urmau să-mi provoace revenirea forțată a ciclului. Îmi amintesc și acum momentul în care doamna doctor mi-a confirmat totul: am fost dezamăgită, am ajuns acasă, m-am așezat în genunchi și am început să plâng în hohote, întrebând-o pe Maica Domnului ce să fac, de ce nu sunt însărcinată, o rugam să mă ajute și mă durea să privesc icoana unde își ținea pruncul în brațe știind că eu… Eram conștientă că am greșit mult, am stat 4 ani fără să fac copii și acum aștept totul pe bandă, dar îmi doream foarte mult, mă simțeam pregătită și chiar dacă aveam toate simptomele, nu exista o dovadă sau confirmare din partea unui medic. A mai trecut o săptămână, mă simțeam tot mai rău (grețuri, amețeli specifice unei gravide) așa că am hotărât pe 22 să merg la un alt medic, care mă operase în trecut de un 12 chist. Aveam speranță, dar și teamă. Mă gândeam că poate într-adevăr nu este vorba de sarcină și e posibil să am ceva probleme, vreo boală. Am aflat totuși că aștept un copil, totul a fost minunat în acea zi, pur și simplu nu îmi venea să cred când îl vedeam pe ecran sau îi auzeam bătăile inimii. Lunile au trecut și mi-am dat seama cum m-a ajutat Dumnezeu: eu eram deja însărcinată când făcusem testul și mă consultase prima oară medicul (menționez că am făcut atât control cât și ecograf și aveam o lună jumătate și nu a văzut nimic), iar dacă aș fi luat pastilele prescrise, pierdeam copilul - sau cel puțin existau anumite riscuri. Am continuat să merg la domnul doctor, avea aparatură performantă și eram mulțumită, însă exista o problemă: nu te putea asista la naștere, nu lucra și la spital, ci doar la cabinet particular și nu avea sală de nașteri. Prin urmare, am fost nevoită să merg în paralel la încă unul. Cred că aici am greșit, dar slăbiciunea omenească și-a spus cuvântul: nu am avut încredere în rugăciuni și în Dumnezeu, mă gândeam că sunt mai liniștită dacă lună de lună un medic îmi confirmă că totul decurge normal.

La 7 luni, întâmplarea face să merg cu sora mea la control:

a intrat și ea să vadă bebelușul, dar totul s-a transformat într-o după-masă tristă. Domnul doctor insista mereu pe ecograf până vedea toate organele, dar de această dată a exagerat, revenea mereu în partea dreaptă a coloanei, de parcă ar căuta ceva. Nu am suportat tăcerea și am întrebat ce se întâmplă; era evident că ceva nu părea în regulă. Îmi amintesc răspunsul său de parcă ar fi fost ieri: „Doamnă, lucrez de dimineață, sunt foarte obosit, poate nu mai am răbdare îndeajuns, nu văd eu bine, dar nu găsesc rinichiul drept, oricât îl caut. Dar asta nu înseamnă că nu îl are, sigur nu-l văd eu.  Repet: nu trebuie să credeți altceva decât ceea ce vă spun. Vă rog să stați liniștită, reveniți peste 2 săptămâni...” Pe moment, nu știu cât am realizat, dar în drum spre mașină, unde mă aștepta soțul, o întrebam pe sora mea:

„Cum adică nu-l vede? La 4 D zăream și unghiile, iar el nu vede rinichiul, care totuși nu este atât de minuscul”. Mă încuraja că poate e mai în spate, nu se observă, e mai mic. Soțul s-a enervat că așa-s medicii, mai găsesc câte ceva, de aceea m-a chemat peste două săptămâni, să-mi mai ia bani etc.  Cu toate încurajările lor, ale prietenilor, colegilor, exista o teamă în sufletul meu, mă uitam mereu peste foi, unde scria: „Nu se poate vizualiza rinichiul drept fetal”. Am decis să nu revin la control peste cele 2 săptămâni și am renunțat să mai merg la dânsul (parcă era vinovat de cele spuse, nu voiam să-l mai văd), am rămas doar cu medicul care urma să mă asiste la naștere.

Nașa mea lucra la spital în Baia-Mare și mă tot rugase să merg la niște analize generale și la un control, pentru a fi liniștită că sunt bine. Pe la 8 luni, am ajuns la cel mai bun ginecolog de acolo, dar a avut aceeași părere. Asta vedeam foarte clar și eu pe ecran: rinichiul drept nu era, apăreau câteva umbre ca niște norișori, în timp ce stângul părea să-l pot atinge prin ecran, atât de vizibil era...

Mi s-a răspuns la fel: să nu-mi fac griji, se mai întâmplă să fie mai mic, ascuns etc. Dar vă dați seama ce era deja în sufletul meu; timpul zbura și ajung pe finalul sarcinii la control, iar pentru prima oară, mi-era și soțul alături. Nu m-am putut abține și i-am spus medicului că nașa mea, fiind la spital, dorea să vadă personal că sunt bine și am ajuns la un ecograf unde mi s-ar fi spus că nu se vede rinichiul drept.  Nu am avut însă curajul să-i mărturisesc că era al doilea care vedea la fel, deoarece ar fi însemnat că nu am încredere în dânsul și știți cum e concurența între medici...  În acel moment, domnul doctor a avut o reacție ciudată, în sensul că s-a mirat peste măsură și a început să ne explice pe aparat (era unul simplu): „Cum nu are rinichiul?  Uite-l aici!” Și ne arăta, însă ce înțelegeam din niște dungi negre? Nimic, doar dânsul știa care este gura, nasul, rinichiul etc. Totuși, înainte să ieșim ne-a spus ceva ce m-a pus din nou pe gânduri, doar că insistența dânsului cum că are sigur rinichii m-a făcut oarecum să cred, să uit într-o oarecare măsură tot ce trăisem în ultimele 2 luni. M-a neliniștit însă fap14 tul că la 7 luni fetița era întoarsă și mi-a spus că pot naște sigur pe cale naturală, așa cum îmi doream foarte mult (mi-era teamă grozav de cezariană și voiam mai mulți copii), iar acum a început să-mi invoce motivul că am puțin lichid, fetița este mai mică în greutate raportat la numărul de săptămâni pe care le are, ceea ce ar putea însemna că are o suferință interioară, o mică problemă (un exemplu ar fi malformația la inimă), dar dânsul mi-a spus deja că nu este vorba de nimic în neregulă, pur și simplu ca să evităm unele riscuri, ar fi mai bine să optez pentru cezariană, dacă nu nasc până la termen, pe 10 februarie. Am venit acasă și am început să mă rog mereu atât Maicii Domnului, Mântuitorului, cât și la alți sfinți, dar cel mai cu drag o făceam la Sfântul Nectarie...  Cum am aflat de Sfântul Nectarie? Eram la început, abia cunoșteam unele mărturii și lucruri despre acest minunat sfânt, și asta datorită cărților scrise de Danion Vasile. Citisem să zic cam jumătate din cărțile pe care le editase, mi le și cumpărasem, la un moment dat luam peste tot cartea cu mine: la serviciu, în călătorie, seara înainte să adorm... atât de fascinată eram! Într-o zi, fiind foarte supărată și deznădăjduită, i-am lăsat lui Danion un mesaj în care-i povesteam necazul prin care trec, la care mi-a răspuns senin să mă rog Sfântului Nectarie, să am încredere și voi vedea că totul o să fie bine, fetița va avea amândoi rinichii. Păreau atât de convingătoare rândurile scrise, cu toate că erau doar simple cuvinte (le-am recitit de nu știu câte ori, eram foarte încântată că marele scriitor mi-a răspuns, pentru mine era o onoare, dar, în același timp, o mare bucurie și, sincer, aveam emoții), am prins curaj. M-au sprijinit atât mătușa, verișoara, prietenele mele, cât și sora mea, dar în același timp era destul de greu să aștept, să cred...

Încet, l-am descoperit pe sfânt, mi-am cumpărat primul acatist din Baia-Mare de la Bisericuța din lemn Sfântul Iosif Mărturisitorul, mă rugam cât și când puteam. În perioada sarcinii, Dumnezeu m-a ajutat să ajung la mai multe mănăstiri, am participat la Sfântul Maslu și aveam încredere că totul va fi bine.

Am ajuns vinerea la spovedanie la părintele meu duhovnic și întâmplător era și Sfântul Maslu, așa că mă simțeam cât de cât pregătită pentru paharul pe care urma să-l beau curând... Dumnezeu m-a ajutat și, pe duminică noaptea, cu două zile înainte de termenul dat de medic, au început durerile. Am ajuns la 5 și ceva dimineața la spital (soțul nu credea că nasc, aștepta data de 10, dar am insistat că nu mă pot înșela: începuseră contracțiile), l-am sunat pe domnul doctor, deși știam că este în concediu și se întoarce pe 10 când urma să merg, cu bagajul, pregătită de cezariană.  Într-adevăr, era la Azuga și nu avea cum să fie la Zalău la timp pentru nașterea mea. Am ajuns la medicul de gardă, foarte cumsecade, căruia îi sunt recunoscătoare. Aproape nu îmi mai aminteam povestea cu rinichiul, și, fiind în dureri, am început să citesc Acatistul Sfântului Nectarie. Aveam și alte acatiste pe care le țineam în buzunar; mă opream din citit când nu mai puteam de dureri, dar, după câteva secunde, iar continuam. Unii spuneau că voi naște după-masă, alții că poate dura ore întregi la prima naștere, însă eu mă întrebam ce voi face, fiindcă deja simțeam că nu mai pot. Nu scoteam un sunet, nu mă așteptam să nu am niciun fel de dureri: știam că așa a lăsat Dumnezeu, mă simțeam pur și simplu datoare cu acestea în fața lui Hristos, simțeam că trebuie să trec prin tot ce implică nașterea, inclusiv dureri, dar recunosc că era greu și strângeam de barele patului până îmi intrau dungile de fier în mâini. Nu-l rugam neapărat pe Sfântul Nectarie să-mi ia durerile, ci să mă ajute să le suport, aveam și eu destule păcate, eram om și trebuia să mi le răscumpăr cumva în fața lui Hristos...

Pe la 10 și ceva au început contracțiile mai puternice.

În jur de 11 mi-au făcut o injecție și la 12 fix se năștea Maria.  Mi-am dorit atât de mult să-i pun acest nume, doar Maria, în cinstea Maicii Domnului, pentru tot ajutorul primit, pentru că mereu a fost aproape de sufletul meu și pentru că nu știam 16 dacă voi mai avea vreodată o fetiță. I-am promis soțului că, la al doilea copil, va alege el numele pe care-l vrea - și a fost de acord.

În timp ce aveam dureri, moașa a vorbit de mai multe ori cu medicul care trebuia să mă asiste, a sunat dânsul din stațiune, a vorbit până și cu domnul doctor care m-a ajutat să nasc. Nu mi-am dat seama de ce a venit să mă întrebe ce probleme am avut cu fetița. Cu durerile și stresul din acele clipe, nu am realizat că nu avea de unde să știe, deoarece eu nu spusesem nimănui de acolo, nici măcar moașei, uitasem de acele probleme. Nașterea în sine nu a durat mai mult de o jumătate de oră și copilul a primit nota 10. Îl strigam mereu în gând pe Sfântul Nectarie să fie cu mine, pe Maica Domnului, pe Sfântul Stelian la fel, să nu mă lase, deoarece mi-era teamă și aveam nevoie să mă întărească. După ce am ajuns în salon, mi s-a spus că nu pot merge momentan la copil, că pentru o mai mare siguranță au conectat fetița la incubator.  Nu înțelegeam nimic: avea 2720 gr. și nu era sub greutatea normală, nu avea nevoie de incubator.

Am început să îmi pun tot felul de întrebări. Abia pe seară am ajuns s-o văd pe Maria. Nu mi-au adus-o în salon și am aflat că asta se întâmpla datorită faptului că exista riscul să nu aibă rinichiul drept; ei trebuiau să fie atenți la evoluția copilului. În mod normal, rinichiul existent ar trebui să preia funcția dublă, dar aveau nevoie de câteva ore în care să se convingă că este totul în regulă, că urinează regulat și că nu sunt complicații. Atunci am înțeles telefoanele medicului, care îl avertiza pe celălalt să nu mă țină mult în travaliu pentru că nu se știe: dacă fetița ar fi avut probleme și la singurul rinichi existent, un travaliu lung îi putea dăuna, putea să nu reziste și cezariana era mai indicată pentru ea. Am înțeles de asemenea și suferința interioară de care vorbea atunci când am fost cu soțul: de fapt văzuse și el lipsa rinichiului, dar a preferat să nu ne confirme, căci oricum eram distrusă deja, aveam îndoieli și nu s-ar fi rezolvat nimic dacă ne îngrijora mai mult.

L-am întrebat după câteva zile de ce nu mi-a spus adevărul și mi-a răspuns că și așa eram neliniștită, nu era vorba de o malformație atât de mare și a considerat că cel mai bine este să mă încurajeze; oricum, dacă nu aș fi mers la celălalt medic, nu aflam poate niciodată că fetița nu are un rinichi. Pe la 10 seara mi-au spus că-i fac o analiză de sânge, și, în funcție de rezultat, se decid următorii pași. A ieșit ceva în neregulă, au repetat-o la miezul nopții și tot nu era bine, arăta o problemă în interior. Am început să plâng, nu am dormit toată noaptea, iar doamna doctor îmi spunea că e doar o supoziție, poate are rinichiul totuși, iar la 6 dimineața îi vor face ecograf și e imposibil să nu-l vadă! Mă uitam la fetiță: avea o strălucire aparte, era veselă, liniștită, un îngeraș cu adevărat, dar conectată atât la mâini, picioare, cât și la burtică de firele incubatorului, înțepată de ace pentru a-i lua sânge, părea atât de neajutorată, iar eu nu am putut nici măcar să o strâng în brațe sau să o îmbrac cu hăinuțele ei.  Dimineața nici nu m-au anunțat, dar am simțit ceva și am plecat în camera unde erau incubatoarele. Maria era deja înfășată în haine de spital, cu o pătură deasupra și se pregăteau s-o ducă. Am întrebat „unde” și mi-au răspuns: „La ecograf!” Am vrut să merg și eu, dar nu m-au lăsat. Am așteptat o jumătate de oră, timp în care numai eu știu ce aveam în suflet. Când s-au întors în sfârșit (erau două asistente cred), au reașezat-o în incubator și nu ziceau niciuna nimic. M-am uitat la ele și am întrebat: „Ce se întâmplă?” M-au privit și și-au continuat treaba. Am întrebat din nou ce se întâmplă, de ce nu îmi spune nimeni nimic, la care una dintre doamne a răspuns: „Ce să fie? Într-adevăr, nu are rinichiul drept! Asta e, se mai întâmplă!” - dar mă întrebau de ce plâng, că nu e atât de grav. Pentru ele și pentru restul nu era, însă pentru mine ca mamă însemna un chin nespus. Eram în picioare și am simțit că pică cerul pe mine. Știu doar că am izbucnit în plâns, fără să mă pot opri, și am luat-o de mânuță pe Maria.

De aici, totul s-a transformat într-un chin, numai la asta mă gândeam. Deși au venit medicii, asistentele (aproape tot spi-

pag. 11 – 17