www.FotoMars.ro

Bendis, frumoasa fiică a lui Daos, s-a trezit în zori şi a luat într-o cană apă sfiinţită din Oceanos Potamos. A intrat în bordei şi s-a oprit în faţa altarului. Pe chipul alb de marmură, părul negru îi cădea pe umeri mângâindu-i rotunjimile. Privirea îi era semeaţă. Curată. Ochii limpezi scotoceau flăcările căutând în ele viitorul. Zeii îi transmite au o senzaţie de nelinişte.

O avertizau, îi confiau în cugetul ei curat o stare de nelinişte.

Era îngrijorată, în special, de modul de comportare al tatălui său. Nu-şi putea explica, intuitiv, care este cauza că tatăl său nu se mai ducea la vânătoare? Înainte era altminteri. Nu era zi în care să nu se alăture vânătorilor. Iar când se apropia de sat, anunţarea sosirii îi era inimitabilă. Sunetele cornului exprimau bucurie. Apoi vocea lui aspră şi puternică se auzea de departe, anunţând izbânda.

Dar toate astea dispăruseră. Ceea ce nu făcuse el vreodată, acum îi devenise obicei: zi de zi se aşeza în faţa Focului Sacru şi-i privea la nesfârşit şerpii flăcărilor, în care citea viitorul. După care se ducea pe malul fluviului şi se aşeza pe o piatră anume – piatra lui Daos. Privea adânc în apa verzuie.

De multe ori uita să vină la culcare, La căderea se