www.FotoMars.ro

În istoria omenirii, în general, şi cea judiciară, în special, „procesele credinţei” ocupă un loc aparte, datorită semnificaţiilor şi implicaţiilor acestora pentru devenirea social-spirituală a omului. Dacă, în genere, procesele „sunt oglinda societăţii şi a destinelor individuale” (J. Vergés), cele de o asemenea natură merg mult mai departe. Din toate timpurile, aşa cum remarca A. Damien, ex-batonierul Baroului din Paris şi Preşedintele Institutului Franţei, cei care au pretins modificarea ordinii politice şi / ori sociale în numele unui adevăr religios – ai cărui depozitari erau ori pretindeau a fi – au ameninţat ordinea tradiţională, fiind trataţi ca atare. Cel mai important dintre ele, procesul lui Iisus rămâne capital pentru înseşi istoria umanităţii; pentru credincioşi, el deschide calea mântuirii, iar pentru atei şi lumea juridică, Hristos a devenit prototipul condamnatului nevinovat, simbolul erorii judiciare, întotdeauna posibilă şi piatra de încercare dintotdeauna pentru veritabila justiţie.

Desfăşurat la trei decenii distanţă în timp de acesta, procesul lui Pavel, Apostolul neamurilor, continuă şi desăvârşeşte îndelungatul proces al formării creştinismului, început prin judecarea şi condamnarea lui Iisus şi continuat cu prigonirea şi lapidarea primului martir Ştefan şi a altor apostoli ori executarea, în urma unei judecăţi sumare a lui Iacob cel Drept, capul Bisericii din Ierusalim. Declanşată în capitala spirituală a Iudeei şi a întregii lumi a lui Israel şi sfârşită la Roma, capitala lumii antice, judecata lui Pavel semnifică şi transformarea creştinismului dintr-o problemă locală, cea a Palestinei şi religiei sale, într-una a întregului imperiu, deschizându-i-se astfel perspectiva universalităţii.

• Mircea Duţu