4025 produse pe stoc
 |
|
 |
 |
|
 |
 |
|
 |
|
 |
|
 |
|
IMPORTANT
PENTRU TINE CITITORULE ÎN LOC DE PREFAȚĂ
Puțin
s-a păstrat peste veacuri din străvechea înțelepciune a Epocilor de aur (Satya
yuga) trecute, epoci de maximă înflorire spirituală pe care le-a
cunoscut acest Pământ, în care porțile luminii erau deschise și barierele spațiilor interdimensionale fuseseră date la o parte prin forța
influxului spiritual al Spiritului Divin Suprem ce se revărsa atunci în
nestingherită glorie, într-o imensă grație pe Pământ. Deși această grație nu a
încetat niciodată să se manifeste, cu timpul, odată cu înaintarea ciclică spre
întunecatele epoci de decădere spirituală în care ne aflăm acum (Kali
yuga), ea fost din ce în ce mai mult ocultată, acțiunea ei nemai fiind perceptibilă decât unui număr foarte restrâns de
spirite ce trăiau pe Pământ.
Extrem
de puține sunt scrierile ce s-au păstrat de atunci, iar Tăblițele
de smarald ale lui Thoth (Hermes
Trismegistos) se numără printre acestea. De aceea inestimabilă este valoarea
lor spirituală, prin puterea înțelepciunii divine supreme ascunsă în ele și,
mai ales, de o infinită valoare pentru timpurile de acum, de la sfârșitul
acestei epoci întunecate, Kali yuga, prin
drumul pe care ele îl deschid, punte și cale directă între Inima
ta, cititorule, și Inima Divină Supremă din
care această înțelepciune s-a desprins.
Te
asigurăm cititorule, că pentru acela care va citi cu inima deschisă aceste Tăblițe și
al cărui suflet aspiră spre înălțare, calea se va deschide, nebănuită, misterioasă
și plină de surprize, și ușurința înălțării va depinde numai de Inima
ta.
Istoria
Tăblițelor de smarald pare
ciudată și trece dincolo de credințele oamenilor de știință moderni. Ea se adresează Inimii spirituale și a căuta să înțelegi doar cu mintea nu
înseamnă decât să rămâi la distanță de adevăratul
lor înțeles și de menirea lor spirituală.
Vechimea
lor este incredibilă (36 000 ani Î.H.). Ele au scrise de THOTH, un preot-rege
atlant, care a fondat o colonie în Egiptul antic după scufundarea țării-mamă,
Atlantida.
Ca
preot atlant el este considerat a fi cel care a construit marele Templu al
înțelepciunii și cunoașterii din Atlantis, unde el a transmis cunoașterea sa
divină în mod direct preoților și preoteselor din temple. Odată cu scufundarea Atlantidei el a adus întreaga sa cunoaștere și înțelepciune
în Egipt, unde a fost cunoscut și sub numele de Tehuti, Yehuti, Sheps și
Stăpânul din Khemenu.
El
este cel care a construit Marea Piramidă din Giza, în mod eronat atribuită lui
Keops, Marea piramidă construită de Thoth nu era: nicidecum destinată spre a
servi ca mormânt, ci ca Templu de inițiere în timpul celor 1000 de ani de
domnie a sa în Khem (vechiul Egipt). Iisus,
Solomon, Apollonius și mulți alții s-au numărat printre cei inițiat aici.
Trebuie să se înțeleagă că Marea Piramidă a fost și este încă un
Templu de inițiere.
Construcția
Piramidei a fost completă în jurul anului 29500 Î.c. Sub piramidă se află
intrarea către marile Săli din Amenii (importantă poartă de
acces către lumea de dincolo).
Atunci
când construcția Piramidei se afla la jumătate, a fost începută și construcția
Sphinxului. Pentru ca Piramida să funcționeze corect ea avea nevoie de o
conexiune electromagnetică care să vină de la Sphinx. Sphinxul a fost și este
încă un foarte puternic punct central pe
Pământ care ne aliniază cu Centru nostru spiritual galactic (Tula). Odată
cu întucatele epoci de decădere spirituală, o lungă perioadă acest circuit energetic a fost deconectat, însă acum, prin grația supremă a Creatorului,
această conexiune cu Sursa noastră galactică a fost din nou realizată.
În Piramidă, Thoth a încorporat cunoștințele
înțelepciunii antice și tot acolo a pus la păstrare în siguranță înscrisuri și
instrumente din vechea Atlantidă. Vreme de aproape 16 000 de ani el a condus străvechea
rasă a Egiptului, între anii 52 000 Î.H. până în 36 000 Î.H.
La acea vreme, străvechea rasă barbară din care făceau
parte THOTH și adepții lui se ridicase la un înalt grad de civilizație. Thoth era
considerat nemuritor deoarece învinsese moartea, trecând în celelalte planuri
de existență la voință, prin dematerializare. Înțelepciunea lui imensă l-a
făcut conducător peste diferite colonii atlante ce au fost fondete pe suprefața
Terei, inclusiv peste cele din America de Sud și America Centrală. Când a sosit
timpul să părăsească Egiptul, el a depozitat documentele în Marea Piramidă,
ridicată deasupra Marii Săli din Amenti despre care se vorbește în carte, și a
desemnat pe cei mai de încredere oameni ai săi să le păzească. Mai târziu,
descendenții acelor paznici au devenit preoții Piramidei, cei care l-au
zeificat pe Thoth, declarându-l Zeul Înțelepciunii.
Conform legendei, Sala din Amenti a fost asimilată lumii
de dincolo, fiind considerată sala Zeilor, pe unde trecea sufletul pentru judecata
de după moarte.
În ultimele secole, spiritul lui Thoth s-a reîncarnat de
mai multe ori în maniera descrisă de Tăblițele
de smarald. HERMES de trei ori născutul, Hermes Trismegistos, este cea mai cunoscută încarnare a sa. În timpul acestei încarnări a lăsat documentele
cunoscute de către alchimiștii și ocultiștii moderni sub
numele de Tabla de Smarald, o
prezentare mai târzie și cu mult mai succintă a enigmelor lumii antice, însă de
o valoare inestimabilă pentru lumea modernă.
Tăblițele traduse în această lucrare
sunt paisprezece (14+1 suplimentară) la număr și au fost lăsate în Marea
Piramidă în grija preoților. Ultimele două sunt atât de importante, încât multă
vreme a fost interzisă prezentarea lor publicului larg. Totuși conținutul celorlalte
dezvăluie secrete care se vor dovedi de o inestimabilă valoare pentru cei care
le vor cerceta cu atenție. Ele ar trebui să fie citite nu o dată, ci de o sută
de ori, pentru că doar astfel ar putea fi dezvăluit adevăratul lor înțeles. O
citire superficială ar oferi doar câteva sclipiri de frumusețe, dar un studiu
atent va deschide căile înțelepciunii celui ce caută cu inima deschisă.
Dată
fiind importanța deosebită a înțelepciunii cuprinse în Tăblițele de smarald, mult timp nu a fost
permisă difuzarea lor. E posibil ca unii să zâmbească ironic, totuși
cercetătorul atent va citi printre rânduri și va descoperi înțelepciunea ascunsă în ele. Dacă
Lumina se află în interiorul tău cititorule, informația cuprinsă în Tăblițe va
găsi în tine un ecou!
Într-o succintă descriere a lor, tăblițele sunt
confecționate din smarald verde, fiind realizate dintr-o substanță transmutată alchimie. Ele sunt foarte rezistente la orice element și substanță.
Mai exact structura lor atomică și celulară fiind fixă, ea nu permite nicio schimbare. Din această cauză
Tăblițele contrazic legea
ionizării referitoare la corpurile fizice. Pe ele sunt gravate caractere din
vechea limbă atlanta. Acestea reacționează la vibrația specifică conștiinței ființei care le citește și printr-un inefabil proces de rezonanță între conștiința sa și vibrația
Conștiinței divine cu care Tăblitele
au fost încărcate, fiinta care ie
citește dobândește accesul ia înțelepciunea și cunoașterea divină pe care ele o
conțin, beneficiind de un veritabil transfer de energie subtilă, înalt spirituală.
Tăblițele sunt
prinse între ele cu inele făcute dintr-un aliaj de culoarea aurului, suspendate
de o tijă din același material. Pe înțelepciunea conținută în aceste Tăblițe se
bazează misterele străvechi. Pentru cel ce citește cu inima și ochiul
înțelepciunii deschis, înțelepciunea personală se va multiplica de 100 de ori.
Citește! Crezi sau nu, citește, iar vibrația tăblițelor
va trezi ceva în tine. Pentru a putea
aduce puțină lumină asupra modului în care au fost dezvăluite aceste secrete
omului modem, după ce au stat îndelung timp ascunse, iată un scurt cadru istoric. Cu aproximativ 1300 de ani Î.H. Egiptul,
vechiul KHEM, era în mare fierbere și multe delegații de preoți au fost trimise
în diferite părți ale lumii. Printre acestea s-au numărat și preoții Piramidei care au purtat cu ei Tăblițele de smarald ca pe un talisman.
Cu ajutorul Tăblițelor ei puteau exercita o anumită autoritate asupra preoților
din celelalte colonii atlante. Legenda spune că aceste Tăblițe împuterniceau
pe purtător cu autoritatea lui Thoth. Grupul de preoți care dețineau Tăblițele a
emigrat în America de Sud. Aici i-au găsit pe mayași, un popor infloritor, care
avea încă cu ușurință acces la înțelepciunea străveche. Preoții s-au
statornicit în acele locuri. În secolul X mayașii
colonizaseră peninsula Yucatan, iar Tăblițele au
fost așezate sub altarul unuia din Templele închinate Zeului Soare. După cucerirea
mayașilor de către spanioli, orașele au fost abandonate, iar comorile
spirituale au rămas ascunse și uitate în temple.
Paginile următoare vor dezvălui câteva enigme puțin
cunoscute chiar de către slujitorii adevărului. Căutarea omului în dorința de a
înțelege
Pag. 5 9
A apărut în: 2014-08 |
Fii primul care își spune opinia! |
|
|
|
 | Terra galactica Revelații divine fundamentale cu privire la planeta Pământ și rolul acesteia în cadrul Creației |
|
|
|
|
Cele mai noi cărți ADEVĂR DIVIN
|
Noutăți pe site
|
Retipăriri
| |
|
 |
|
 |
|