Călătoria devenirii umane (reducere 90%) :. Osho :. Litera :. Editura Adevăr Divin (Detalii)

Călătoria devenirii umane (reducere 90%)
Putem găsi fericirea în existenţa mundană?

Această carte ne arată cum am putea îmbrăţişa şi accepta aceste aparente contradicţii mai degrabă decât să încercăm să alegem între ele...

Autor: Osho

Editura: Litera

Colecţia: Seria OSHO

Afişat de 22214 ori.

Cotaţie articol: Nespecificat (0/5; 0 voturi)
Neinspirat	Mediocru	Mediu	Bun	Excelent

	•Preţ raft:	22.50 RON

	•Reducere:	90%
	•Preţ site:	2.25 RON *

Contact

Descriere

Cuprins

Fragmente

Condiţii de livrare

1. Călătoria devenirii umane

Omul este singura fiinţă conştientă de pe Pământ; aceasta este gloria şi totodată agonia lui. Depinde de tine dacă va fi glorie sau agonie. Conştiinţa este o sabie cu două tăişuri. Ti s-a dat ceva atât de valoros, încât nu ştii ce să faci cu acesta; e aproape ca o sabie în mâinile unui copil. Sabia poate fi mânuită corect, poate proteja, dar poate deopotrivă răni. Orice lucru care poate deveni o binecuvântare poate deveni şi un blestem; depinde de cum îl foloseşti.

Te-am auzit spunând că viaţa în sine e foarte plină, îmbelşugată, binecuvântată – prin urmare, ce anume face ca o persoană să fie nefericită?

VIAŢA E PLINĂ, viaţa e binecuvântată, însă omul a pierdut contactul cu viaţa. A devenit prea conştient de sine. Acea conştiinţă de sine funcţionează ca o barieră: rămâi în viaţă, dar nu cu adevărat viu. Conştiinţa de sine este boala.

Păsările sunt fericite, copacii sunt fericiţi, norii şi râurile sunt fericite, dar nu au conştiinţă de sine. Ele sunt pur şi simplu fericite. Nu ştiu că sunt fericite.

Buddha e fericit, Krishna e fericit, Hristos e fericit, dar ei sunt conştienţă pură. Sunt fericiţi, dar nu ştiu că sunt.

Există o asemănare între natura inconştientă şi fiinţele supraconştiente. Natura inconştientă nu are sine, iar fiinţele supraconştiente, de asemenea. Omul se află exact la mijloc. Nu mai e un animal, un copac, o piatră, dar nu e încă nici un buddha. Suferinţa vine din poziţia intermediară.

Chiar ieri mi-a scris cineva într-o scrisoare: „Osho, nu vreau să devin un călugăr sannyasin, nu vreau să devin supraom, ca Buddha sau Hristos. Vreau doar să devin om. Ajută-mă să devin doar om”.

Acum, acesta e un scop prea ambiţios şi e imposibil. A fi doar om e imposibil. Încearcă să înţelegi asta. Deoarece aceasta înseamnă că spui: „Lasă-mă să rămân doar procesul, la mijloc”. Omul nu e o stare, omul e doar un proces. De pildă, dacă un copil spune: „Nu vreau să devin tânăr, nu vreau să devin bătrân. Lasă-mă doar să rămân un copil” – este oare posibil?

Copilul devine deja un tânăr, merge pe această cale.

Copilăria nu e o stare; nu poţi rămâne în ea, nu te poţi agăţa de ea, este un proces. Copilăria deja trece, tinereţea deja vine. Şi la fel trece şi tinereţea; oricât de mult ai încerca să rămâi tânăr, eforturile tale sunt sortite eşecului, pentru că tinereţea este deja transformată în bătrâneţe.

Ceri să rămâi doar uman – ceri imposibilul. Eşti prea ambiţios. Poţi să devii un buddha, asta e mai simplu. Poţi să devii un zeu, asta e mai simplu. Dar să zici că vrei doar să rămâi uman, asta e imposibil, pentru că umanitatea este doar o trecere, un parcurs, o călătorie, un pelerinaj. E un proces, nu o stare. Nu poţi rămâne uman. Dacă încerci prea mult să rămâi uman, vei deveni inuman. Vei începe să dai greş. Dacă nu înaintezi, vei începe să aluneci înapoi... dar va trebui să mergi undeva. Nu poţi rămâne pe loc.

Să fii om înseamnă pur şi simplu să fii pe cale să devii un zeu, nimic altceva. Dumnezeu e ţelul. A fi uman e călătoria, calea. Calea nu poate fi niciodată permanentă, nu poate deveni eternă. Altfel, ar fi prea obositoare. Atunci scopul nu va fi niciodată atins, iar tu vei fi doar în călătorie, în călătorie, în călătorie.

Să speri înseamnă să fii uman. Însă să speri înseamnă să speri să treci dincolo. Să speri înseamnă să doreşti ce se află dincolo. Să speri înseamnă să speri să depăşeşti obstacolele, să transcenzi. Aceasta este cu adevărat starea unei fiinţe umane – ea depăşeşte mereu piedici, merge, merge mai departe... ţelul e altundeva.

Persoana care a adresat întrebarea trebuie să fie o persoană frumoasă, de fapt pregătită pentru stadiul sannyasa – dar nu înţelege ce spune.

Omul e nefericit pentru că omul trebuie să fie nefericit.

Nu e defel vina ta, nu e ca şi cum ai fi făcut vreo greşeală. Să fii om înseamnă să suferi, pentru că a fi om înseamnă să fii la mijloc – nici aici, nici acolo, suspendat în Purgatoriu. Suferinţa se naşte din tensiune.

O casă este pierdută – casa în care păsările încă mai cântă, animalele încă se mai mişcă, copacii încă mai înfloresc – Grădina Edenului. Acea casă este pierdută. Adam a fost dat afară; Adam a devenit om. Când Adam se afla în Grădina Edenului, era un animal; nu era un Adam. nu era un om. Dumnezeu l-a alungat din grădină. Din chiar acea expulzare a fost zămislită umanitatea.

Omul este izgonit dintr-o casă pentru a putea căuta o altă casă – mai mare, mai înaltă, mai încăpătoare. mai impozantă. O casă e pierdută. există o nostalgie după ea; omul vrea să devină animal. Acea Grădină a Edenului este foarte greu de uitat; era atât de frumoasă. Există momente în care devenim asemenea unui animal – în accesele de furie intensă. în momentele de violenţă, în război, devenim asemenea animalului. Aceasta este plăcerea stării de furie.

De ce te simţi atât de fericit când eşti furios? De ce simţi un asemenea val de energie când distrugi ceva? De ce în vremuri de război oamenii arată mai radioşi, mai sănătoşi, mai ageri, mai inteligenţi? – ca şi cum viaţa nu mai e plictisitoare. Ce se întâmplă? Omul decade. Chiar şi numai pentru câteva zile, pentru câteva luni, omul este iarăşi un animal. Atunci uită de lege. uită de umanitate. uită de orice dumnezeu. Atunci renunţă pur şi simplu la conştiinţa de sine, devine inconştient şi omoară. ucide, siluieşte – totul e permis în război. De aceea omul are permanent nevoie de război. Altfel, omului i-ar fi greu să trăiască.

Omul devine un beţiv, devine un dependent de droguri.

Prin droguri. omul încearcă să-şi recupereze casa pierdută. paradisul pierdut. Când te afli sub influenţa LSD-ului, te reîntorci în Grădina Edenului – pe uşa din spate. LSD este portiţa dosnică de acces în Grădina Edenului. Viaţa pare iarăşi psihedelică, viu colorată; copacii sunt din nou luminoşi, aşa cum trebuie să le fi părut lui Adam şi Evei, aşa cum trebuie să fie acum pentru păsări şi tigri şi maimuţe. Verdele are în el o luminozitate. Totul arată foarte frumos. Nu mai eşti uman, ai decăzut. Ţi-ai obligat fiinţa să decadă; de aceea băuturile alcoolice şi drogurile sunt extrem de atrăgătoare. încă din zorii istoriei umane. omul a fost în căutare de droguri. în Vede sunt numite soma, iar acum li se spune LSD, dar nu e un lucru diferit. Uneori a fost ganja, bhang, acum e marijuana şi alte lucruri, dar e acelaşi joc străvechi.

Din punct de vedere chimic. e posibil să decazi, dar nu te poţi întoarce cu adevărat. Nu există cale întoarsă, timpul nu o permite. Trebuie să mergi pur şi simplu înainte.

Nu te poţi întoarce în timp. Marşarierul nu există.

Când Ford a construit prima lui maşină, aceasta nu avea marsarier. Abia mai târziu si-au dat seama că era foarte greu să te întorci acasă. Trebuia să faci ocoluri mari, să parcurgi kilometri inutili; abia după aceea te puteai întoarce. Apoi marşarierul a fost adăugat – o idee venită mai târziu. Dar pentru călătoria prin timp nu există marşarier; nu poţi face drumul înapoi.

Omul a visat la asta, a avut fantezii despre asta. Există povestiri ştiinţifico-fantastice în care omul se poate

Pag. 21 – 25

A apărut în: 2014-05

Fii primul care îşi spune opinia!

e-Mail-ul dvs.

Numele dvs.

Mesajul:

	Bun venit! ( Autentificare \| Înregistrare )

www.FotoMars.ro