Prima pagină - Între Freud și Hristos
Top 50 vânzări | Noutăți pe site | Cărțile ADEVĂR DIVIN | Discount până la 50%! | În viitor | Contact 
 Top 50 vânzări 
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
Cumpărături
Coșul este gol
3707 produse pe stoc
  Domenii
  • Alimentație și naturism
  •   - Agricultură
      - Diete
      - Fitoterapie
      - General
      - Grupele sanguine
      - Medicina naturistă
        - General
        - Homeopatie
        - Valeriu Popa
      - Hrană vie
      - Vindecarea cancerului
      - Vindecarea diabetului
  • Dezvoltare personală
  •   - Automotivare
      - General
      - Eneagrama
      - Legea atracției
        - Colecția Secretul
        - General
      - Meditație, mindfulness
      - Relații
      - Sănătate
      - Suflet și spirit
  • Divinație
  •   - Chiromanție
      - General
      - Grafologie
      - I Ching
      - Interpretarea viselor
      - Morfopsihologie
      - Numerologie
      - Simbolistică
      - Tarot
  • Ezoterism
  •   - Alchimie
      - Călătorii astrale
      - Fizica cuantică
      - General
      - Magie
      - Metafizică
      - Rozicrucienii
      - Societăți secrete
      - Spiritism
  • Filozofie
  • Inițiere spirituală
  •   - Copiii cei noi
      - General
  • Inspirație divină
  • Învățături spirituale
  •   - Astrologie
      - Feng Shui
      - General
      - Mudra-e și Mantra-e
      - Tao
      - Șamanism
      - Știință
      - Zen
      - Yoga
  • Maeștri spirituali
  •   - Edgar Cayce
      - General
      - Gurdjief
      - Jakob Lorber
      - Kahlil Gibran
      - O. M. Aïvanhov
      - Osho
      - Masaru Emoto
      - Paulo Coelho
      - Peter Deunov
      - Ramana Maharshi
      - Ramtha
      - Rudolf Steiner
      - S. N. Lazarev
  • Mister
  •   - Anul 2012, 2013 și după ;-)
      - Civilizații dispărute
        - General
        - Atlantida
      - Conspirații
        - General
        - Jan van Helsing
      - General
      - Montauk
      - OZN-uri
      - Piramide
  • Muzică pentru suflet
  •   - Gheorghe Iovu
      - Frederic Delarue
  • Prosperitate și succes
  •   - Bani
      - General
      - Prosperitate
      - Succes
  • Psihologie
  •   - Autism
      - Constelații familiale
      - General
      - Hipnoză
      - Limbajul trupului
      - Metoda José Silva
      - NLP
      - Parenting
      - Psihogenealogie
      - Psihoterapie
      - Puterea cuvintelor
      - Puterea gândului
  • Religie
  •   - Budism
        - Dalai Lama
        - General
        - Hinduism
        - Învățături din Tibet
      - Creștinism
        - Apostoli
        - Arsenie Boca
        - Calendare
        - Evanghelii
        - General
        - Iisus Hristos
        - Învățături ale părinților români
        - Muzică religioasă
        - Nicolae Steinhardt
        - Sfinți
      - General
      - Islamism
      - Iudaism (Kabbala)
      - Shintō
  • Spiritualitate
  •   - Curs de Miracole
      - Dacii
      - General
  • Terapii complementare
  •   - Acupunctură
      - Aromaterapie
      - Atingere Cuantică
      - Ayurveda
      - Bioenergie
        - Aura umană
        - Chakre
        - Corpuri subtile
        - General
      - Cristaloterapie
      - Cromoterapie
      - EFT (Tehnici de Eliberare Emoțională)
      - Gestalt
      - General
      - Hidroterapie
      - Kinetoterapie
      - Magnetoterapie
      - Masaj
      - Meloterapie
      - Qi Gong
      - Radiestezie
      - Reflexologie
      - Reiki
      - Remediile florale Bach
      - Su Jok
      - Terapia craniosacrală (TCS)
      - Urinoterapie
  • Viața de după moarte
  •   - Entități
      - General
      - Viețile anterioare
  • Vindecare spirituală
  •   - General
      - Karma
      - Îngeri
      - Spiritele naturii
      - Theta Healing
  • Și altele...
  •   - Biografii
      - Cărți de colorat
      - Cărți pentru copii
        - General
        - Preșcolari
        - Religioase
      - Eseistică
      - General
      - Ficțiune
      - Hobby / Timp liber
      - Istorie
      - Memorii
      - Non Ficțiune
      - Poezie
      - Reviste
      - Romane
      - Suport de pahar
    - Top 50 vânzări
    - Noutăți pe site
    - Cărțile ADEVĂR DIVIN
    - În viitor
    - Lista produse
      Despre noi
    • Contact
    • Datele firmei
      Site-uri prietene
    Abraham-Hicks.com
    Reiki - Aurelian Curin
    Cursuri și Terapii cu Daniela Cumpănici
    Psiholog Elisabeta Vultur
    Artist fotograf:
    portret, studio, evenimente în Brașov

    www.FotoMars.ro

     
     
    Între Freud și Hristos

    » Coperta
    Impresia mea personală este că Freud nu este un simplu fiziolog experimentalist, ci emblema unei campanii care a avut drept scop înfruntarea moștenirii creștine...
    Afișat de 18111 ori.
    Cotație articol: excelent (5/5; 3 voturi)
    NeinspiratMediocruMediuBunExcelent



    •Preț site:15.00 RON *
    Contact
    Descriere Cuprins Fragmente Condiții de livrare
    (De câte feluri este abstinența?)

    Sunt eunuci, care din pântecele maicii lor s-au născut așa; și sunt eunuci, care au fost făcuți eunuci de oameni; și sunt eunuci, care s-au făcut pe ei înșiși eunuci pentru împărăția cerurilor (Matei 19, 12).

    Acest articol este un răspuns întârziat dat unui medic scriitor la o întrebare foarte discutată: cum poți trăi în abstinență fără să te dereglezi, când medicina a demonstrat de mult că la baza multor boli psihice și chiar organice, de cele mai multe ori, stă insatisfacția sexuală?

    Oraganismul are nevoie de aceste relații ca de hrană și aer. Omul este parte a naturii și se supune legilor acestei naturi, de aceea încălcarea lor nu poate rămâne fără urmări distructive.

    Raționament clasic, pe care îl știe toată lumea. Nimic de spus împotriva acestei descrieri logice și, mai ales, demonstrate de practica atât de îndelungată a medicinii. Despre aceasta citim în reviste, auzim la televizor, învățăm la școală.

    De peste tot suntem bombardați cu reclame de felul: “Fă treaba asta de atâtea ori pe zi și vei fi mai frumoasă! Cei care fac cutare și cutare nu îmbătrânesc!” Și altele.

    Cu toții știm cum arată un abstinent, mai exact, caricatura unui abstinent.
    Abstinentul are coșuri pe față, e nervos, chiar isteric, e tiranizat de fantasme care îi dau o înfățișare posacă, într-un cuvânt, e un ghem de complexe.

    Acest argument însă e greu de folosit atunci când încerci să i-l aduci unui călugăr tânăr, care nu prezintă nici unul din aceste simptome. Călugării și călugărițele, în majoritatea lor copleșitoare, sunt oameni deosebit de frumoși, în primul rând fizic, oameni bucuroși de viață, împodobiți și de o sensibilitate neobișnuită.

    “Lăsați că știm noi, au călugărițele lor, în cel mai rău caz sunt toți niște homosexuali”.

    N-aș vrea acum să contrazic o părere atât de răspândită despre monahi și nici n-am să apăr dreptul la existență al monahismului. Vreau să ne referim pe scurt și foarte concret la ceea ce există. Cert este că monahismul există, indiferent dacă încalcă sau nu el legile naturii.

    De aceea răspunsul meu nu este o apărare, ci o relatare, o povestire despre un fenomen care există de la sine pe parcursul a 2000 de ani, depășind cu grație legile biologiei.

    Da, omul are instincte, Freud are dreptate. Are dreptate, într-o oarecare măsură, și Darwin. Omul este robul acestor instincte, el și le satisface cu o sete animală. Eu însumi am cunoscut oameni dereglați din cauza insatisfacției sexuale, femei cu păr pe gât și cu ochii aprinși de o poftă nestăpânită.

    Toate aceste lucruri sunt adevărate și eu nu am nici un motiv să contrazic practica medicală. Pentru a susține tradiția Bisericii noastre eu nu am nevoie să distrug adevărurile științei. Dimpotrivă, eu le voi folosi în discursul meu, pentru că ele sunt și adevărurile mele.

    Într-adevăr, dacă Îl dăm afară pe Dumnezeu din Univers, așa cum au făcut Freud și Darwin, dacă punem moartea drept hotar al vieții omenești, atunci omul este un simplu animal rațional, care se naște, crește, lasă urmași și moare. Un exemplar sănătos al speciei trebuie să îndeplinească toate aceste condiții, el trebuie să fie o verigă de legătură între generații. În acest tablou, călugării și abstinenții sunt niște verigi moarte, corpi paraziți care încalcă armonia naturală.

    Omul crescut în acest spațiu închis, tiranizat de iminența morții, omul care vede oameni bolnavi și bătrâni are motive să ancoreze în această teorie. El știe că s-a născut, s-a văzut crescând, vede că e stăpânit de porniri organice și de aceea crede.

    Anume credința determină reacțiile și starea omului.
    Freud știa foarte bine aceasta când aplica metoda sa de sondare a trecutului. El avea nevoie de amintirile și obsesiile pacientului pentru… pentru a-i construi acestuia o poveste vrednică de crezare!

    Din aceste imagini și obsesii, poate chiar fără nici o legătură pentru pacient, Freud asambla o credință. Credința era cu atât mai ușor de acceptat cu cât ea se compunea din elemente foarte familiare, dar pline de mister. În felul acesta, pacientul își recăpăta coerența în gândire, iar coerența îl făcea sănătos.

    Există în viața omului lucruri familiare, lucruri noi, plăcute sau neplăcute, și lucruri șocante. Totul depinde de tradiția în care a fost educat. Educația determină în foarte mare măsură reacțiile omului, nu doar pe cele psihice, ci chiar și pe cele organice.

    De exemplu, îmi vine în minte o întâmplare povestită de niște prieteni care au lucrat la tăiat pădure undeva în Astrahan. Se știe că populația băștinașă de acolo mănâncă câini. Nimerind odată la o cină, au mâncat și ei pe săturate, fără să știe ce mănâncă și, se înțelege că le plăcuse. Numai că atunci când li s-a spus ce au mâncat, au dat buzna afară și au vomitat tot. Organismul primise hrana, dar psihicul, din cauza educației sale, a expulzat-o cu furie, încălcând nevoia firească de hrană pe care o simțise organismul.

    Același lucru se întâmplă și în cazul nevoilor sexuale. Un om educat într-o societate prin excelență freudiană, cum este a noastră, e firesc să resimtă simptomele descrise de savantul vienez.

    Dereglările metabolice pe care le are abstinentul descris de Freud și de medicina postfreudiană nu au numaidecât niște cauze organice, ci în primul rând psihice. Eu personal am cunoscut și încă mai cunosc persoane cu probleme afective cărora medicii le recomandă o viață sexuală mai intensă. Însă lor nu le-a căzut nici parul de pe gât, nu au scăpat nici de depresii și nici nu și-au îmbunătățit relațiile cu ceilalți.

    Dimpotrivă, după ce au ajuns să ducă lucruri din casă, aur și bani pentru a plăti pe adolescenții de cartier “pentru tratament” o persoană din cele cunoscute s-a sinucis. Cred că sunt foarte mulți care sfârșesc astfel, nu dețin statistici.

    Credința medicilor atei în această ipoteză a vindecării prin sex cunoaște exagerări de coșmar, cel puțin în România. Știu bine că în casele de bolnavi psihici pacienții sunt eliberați să se împerecheze ca animalele, iar la o vreme chirurgii vin și avortează bietele bolnave. Mă gândesc în ce măsură această metodă de tratare este mai “uman㔠decât călugăria.

    Nu lipsa contactelor organice și depozitările seminale îl nenorocesc pe bietul pacient, ci lipsa afectivității. Tot Freud a constatat că acești melancolici înstrăinați se masturbează foarte mult, deci, într-un fel sau altul, își îndeplinesc nevoile fiziologice. Totuși aceasta nu le trezește setea de viață, nu-i tămăduiește de boala lor.

    Dacă s-a și constatat o remediere temporară după acest fel de “tratament” (eu știu că medicii creează cupluri de pacienți pentru așa ceva), este pentru că cei doi sărmani, batjocoriți în acest fel, poate că și-au unit și sufletele, dincolo de această animalică și tristă descărcare seminală, adică au cunoscut un început al dragostei, pe cât li se putea.

    Pentru a înțelege paradoxul abstinenței fericite a monahilor trebuie să separăm mai întâi lumea în două. Există un spațiu al lui Freud, spațiu în care trăiește societatea contemporană și spațiul lui Hristos, în care conviețuiesc toți sfinții de la începutul lumii și până la sfârșitul ei.

    Spațiul lui Freud este un spațiu închis, pe de o parte, de misterul nașterii, pe de alta, de absurdul și iminența morții. Înăuntrul acestei cocoașe morbide omul are la îndemână foarte puține plăceri, în schimb are o mulțime de fobii: frica de moarte, frica de boală, de bătrânețe, de sărăcie, frica de a rămâne singur.

    Privită din acest unghi, viața omului este o absurditate dureroasă, pe care el, omul, trebuie să o prefacă în ceva frumos. De aceea omul se leagă de orice prilej spre plăcere pe care i-l oferă viața: plăcerea sexuală, cea mai puternică dintre toate, plăcerea de a crea obiecte frumoase, plăcerea de a cunoaște cât mai mult, până la plăcerea banală de a mânca gustos.

    Este interesantă din acest punct de vedere evoluția hedonismul grecesc, explicat de unii savanți precum Mircea Eliade sau Walter Otto.

    2.Omul lui Freud, care este orice om care se uită astăzi cu încântare la televizor, are și mai multe motive decât grecii antici pentru a-și cere dreptul la plăcere. După o naștere împotriva voii sale, omul este aruncat într-o lume plină de nedreptate, este obligat să facă lucruri care nu-i plac, ca până la urmă să îmbătrânească și să moară.

    Cea mai puternică plăcere, spre care, după opinia aceluiași Freud (fără îndoială întemeiată), a aspirat încă din copilărie i se arată omului ca o oază eliberatoare. Această plăcerea este plăcerea sexuală, împodobită cu ghirlandele unei mistici minore, în cel mai bun caz, cum este cazul unor credințe orientaliste.

    Această plăcere devine un scop, dar devine și un criteriu de apreciere. Un bărbat este mai bărbat în măsura în care este înconjurat de femei și femeia este mai femeie în măsura în care este înconjurată de bărbați. Într-un cuvânt, a trăi înseamnă a-ți satisface nevoile fiziologice.

    Este firesc ca tânărul care, din anumite motive, nu are acces la aceste plăceri să se simtă un neîmplinit, un deșeu. Această stare îl roade și îl cufundă în iadul melancoliei și al inutilității. El își creează o lume a gândurilor sale ascunse, în care el este un erou, are motocicletă și bani. El nu se odihnește niciodată, din apele tulburi ale imaginației lui aprinse chipuri de sirene îl duc spre tărâmurile negre ale bolii.


    Iată cauza îmbolnăvirii omului lui Freud: sentimentul propriei inutilități și neîmpliniri, amenințat de apropierea intransigentă a morții, și nu banala nesatisfacere a necesităților fiziologice.

    Călugării nu suferă de nici unul din aceste complexe. Universul lor are o cu totul altă configurație. Călugării sunt cei care au murit realmente, adică nu au deloc conștiința trecutului și a viitorului, au doar prezentul, un prezent de o clipă. Dincolo de această clipă începe veșnicia.

    Nefiind din această lume, având credința nestrămutată că pământul este doar o cameră de hotel închiriată, pe care o va abandona foarte curând, călugărul are o existență mai degrabă extracorporală decât corporală, după cum scrie și Sfântul Apostol Pavel: Iar dacă Hristos este în voi, trupul este mort pentru păcat; iar Duhul, viață întru dreptate.Rom. 8, 10 Căci legea duhului vieții în Hristos Iisus m-a liberat de legea păcatului și a morții. Rom. 8, 2 Drept aceea, fraților, nu suntem datori trupului, ca să viețuim după trup. Rom. 8, 12

    Locuința, hrana, cât și toate îndeletnicirile sale reprezintă și întrețin acest mod de viețuire, denumit㠓îngerească”.
    Pentru a nu mai purta grija trupului, călugării nici măcar nu-și mai taie părul și barba, iar asceții din vechime nici nu-și spălau trupurile, ceea ce fac și astăzi mulți călugări de pe Athos și din mănăstirile cu regim închis.

    Conform regulamentelor monahale, călugării dorm îmbrăcați în straiele în care umblă și ziua, (sau măcar în același fel de straie, straiele monahale), având mijloacele încinse cu cureli de piele, ca niște ostași întotdeauna gata pentru moarte. Asta îi ajută să se îndepărteaze de obsesia trupului și necesitățile lui.

    Pe seama condițiilor “neigienice” ale modului de viață al asceților creștini s-au făcut întotdeauna glume de către necredincioși. Ateiștii sovietici foloseau în serios acest aspect în predicile lor, dovedind inumanitatea religiei creștine, care necinstește demnitatea individului în numele unui Dumnezeu absurd și sadic, Care asistă cu plăcere înjosirea făpturii Sale. Câți însă dintre cei care cred așa au avut ocazia să cunoască sau măcar să vadă un ascet adevărat?

    Trupurile acestor oameni nu emană mirosul neplăcut al necurăției, cum este firesc. Eu personal am bucuria să trăiesc lângă un astfel de bătrân sfânt, în vârstă de 93 de ani și pot să mărturisesc.

    Nu am cunoscut personal, dar un călugăr demn de încredere (care, de altfel, este absolvent al Facultății de medicină din București), mi-a povestit despre un astfel de bătrân “nespălat” dintr-o mănăstire din România că, atunci când i-a sărutat mâna, mâna bătrânului mirosea a trandafir. Cel care mi-a povestit pe atunci încă nu era călugăr și, zice, nici nu prea ar fi vrut să i-o sărute, văzându-l așa ciufulit, într-o chilie plină de păianjeni, mai ales că bătrânul nici nu era preot, ci doar diacon.

    După ce au ieșit l-a întrebat pe prietenul care îl adusese, devenit și el călugăr pe undeva, dacă i-au făcut baie bătrânului, că mirosea așa. Acela i-a răspuns că bătrânul nu se mai spală de zece ani. Măsura acestui bătrân era așa încât, la vreme de secetă, aducea ploaia cu rugăciunile sale.

    Ceea ce face ca trupul să miroase urât sunt patimile care lucrează și emit duhoarea morții. Trupul îndumnezeit prin lucrarea harului poate să răspândească mireasma nefirească, mireasmă pe care o simțim în preajma moaștelor Sfinților. Deci, dacă trupurile moarte de sute de ani, altele de aproape două mii de ani ale Sfinților pot mirosi atât de frumos, nu e de mirare că, fiind în viață, ele miros la fel.

    Dar ca să fiu mai ușor de înțeles, am să folosesc un exemplu mai familiar și mai simplu de verificat. Tăietorii de porci, tauri sau berbeci știu foarte bine că masculii prevăzuți pentru tăiere trebuie castrați din timp, pentru a salva carnea de mirosul specific. Acest miros nu este o urmare a murdăriei animalului și nici nu poate fi înlăturat prin spălare, ci este rezultatul lucrării hormonale.

    Oamenii despătimiți, călugării sfinți despre care vorbim, deoarece au curmat în ei orice dorință și mișcare a cărnii și-au salvat trupurile de duhoarea patimilor, pe care alții nu și-o pot înlătura nici cu cele mai scumpe săpunuri și parfumuri.

    Ocupația principală a călugărului este curmarea fanteziei, a oricărei imaginații omenești, chiar și a celor bune, pentru a face loc harului Duhului Sfânt. De aceea călugărul înaintat în virtuți practic nu are dorințe personale, deoarece nu mai trăiește el, ci Hristos în el Galateni 2,20, ca unul care nu are nici trecut nici viitor, ci are doar presimțirea fericită a veșniciei, mai bine zis, trăiește veșnicia.

    În aceste condiții, abstinentul pentru Hristos este protejat de factorii care îi pot produce traume organice și psihice. Fantasmele, care întrețin și amplifică suferința omului lui Freud, în cazul creștinului sau lipsesc cu desăvârșire, sau au o durată efemeră, incapabilă să abată voința de la ținta ei principală, care este Hristos.

    Pentru a curma cu desăvârșire fantasmele, tradiția ascetică ortodoxă, spre deosebire de cea catolică, interzice orice fel de încercare de a-ți închipui până și lucrurile aparent dumnezeiești, cum sunt Strașnica Judecată, Hristos pe tron sau Hristos pe Cruce.5 “Cel ce nu vede nimic la rugăciune, spune Sfântul Simeon Noul Teolog, vede pe Dumnezeu”.

    Prin acest exercițiu neîntrerupt, cu participarea Duhului Sfânt, ascetul ajunge să nu mai aibă nici vise, adică își poate controla până și mișcările subconștiente din timpul somnului. Se înțelege de ce un astfel de om își controlează foarte ușor pulsiunile atât de brutale ale poftei trupești, curmându-le cu desăvârșire.

    Lupta cu patimile nu se face oricum și nu reușește oricui. Dimpotrivă, sunt foarte puțini, chiar și dintre monahi, cei care ajung la culmile descrise mai sus. Ascetul este, în primul rând, un cunoscător desăvârșit al sufletului omenesc, un mare psiholog și chiar psihiatru. Pentru a ajunge la această cunoștință el studiază tratatele de o precizie uluitoare ale înaintașilor, care sunt cuprinse în Filocalia (enciclopedia viețuirii călugărești) și în alte cărți.

    De aceea, nici un ignorant nu poate pătrunde, dar mai ales nu se poate menține în acest spațiu periculos al fecioriei pentru Hristos, dovadă sunt multele cazuri de nebunie în care cad cei care fac aceasta fără călăuzitori iscusiți, mai ales din rândul mirenilor care încearcă să imite pe călugări după ce au citit fără sfătuire cărțile care sunt foarte multe astăzi. Dintre ei, într-adevăr, sunt foarte mulți mâhniți, chinuiți cumplit de melancolie și irascibilitate, care sunt fructele inevitabile ale patimei curviei.

    Dar asta se întâmplă nu pentru că fecioria este imposibilă, ci pentru că ei o practică incorect, rugându-se greșit și înălțându-se în cugetele lor cum că ar face mare lucru. Din această cauză Dumnezeu îndepărtează harul Său, fără de care nimic nu putem face Ioan 15, 5 și-l lasă pe om doar cu armele sale sărace în fața furiei iraționale a acestei patimi monstruoase.

    Omul singur nu poate sta în fața acestui ocean dezlănțuit, că iubirea ca moartea e de tare și ca iadul de grozavă este gelozia. Cântarea Cântărilor 8, 6

    De aceea nici nu este ușor să explici fenomenul abstinenței fericite unui necredincios, care nu poate admite lucrarea Duhului Sfânt în oameni. Ascetul are configurația organică și psihică a oricărui alt om, deci, este vulnerabil. El însă este protejat, ca sub un clopot de harul Duhului. Toate nevoințele lui au rostul de a nu îndepărta acest har, după ce l-a dobândit. Mai concret, nevoințele au ca scop smerenia, pe care Dumnezeu nu o va urgisi, Psalm 50, 18 adică nu o va părăsi, starea de golire și purificare în care se sălășluiește Dumnezeu, pentru a restabili în noi eu-l curat al întâiului Adam.

    Păcatul nu este în firea noastră cea adevărată, ci a pătruns în noi ca blestem pentru cădere. Instinctul sexual a fost sădit de Dumnezeu în noi pentru condițiile vieții actuale, ale morții, pentru perpetuarea speciei. Sf. Ioan Gură de Aur spunea că dacă nu ar fi fost moartea nu ar fi fost nevoie nici de căsătorie. Această lege însă nu mai este valabilă pentru cei care vor să trăiască după legea cea dintâi a fecioriei paradisiace, în care vom renaște în ziua Învierii.

    Dar deși mintea înțelege aceasta, trupul se împotrivește, urmând cu fidelitate prescripțiile blestemului. Căci văd în mădularele mele o altă lege, luptându-se împotriva legii minții mele și făcându-mă rob legii păcatului, care este în mădularele mele. Om nenorocit ce sunt! Cine mă va izbăvi de trupul morții acesteia? Deci, dar, eu însumi, cu mintea mea, slujesc legii lui Dumnezeu, iar cu trupul, legii păcatului. Romani 7, 23-25

    Sofocle se pare că a simțit și el suferința de pe urma acestei legi străine din trupul nostru. Despre aceasta ne relatează Platon în Republica: “Odată, am fost de față când cineva l-a întrebat pe poetul Sofocle: “Cum stai, Sofocle, cu plăcerile iubirii? Mai poți oare să te bucuri de o femeie?” Poetul răspunse: “Nu vorbi cu păcat, omule! Cu adâncă mulțumire am scăpat de iubire, de parcă aș fi fugit de un stăpân smintit și sălbatic”.

    Fără a fi creștin, marele poet a exprimat în felul său ceea ce va vorbi mai târziu Apostolul Pavel romanilor: Au nu știți că celui ce vă dați spre ascultare robi, sunteți robi aceluia căruia vă supuneți; fie ai păcatului spre moarte, fie ai ascultării spre dreptate. Rom. 6, 16. Această lege a trupului a devenit posibil de învins doar odată cu venirea lui Hristos. În Vechiul Testament fecioria era cu neputință, din cauză că lanțurile morții încă nu au fost sfărâmate și harul încă nu se revărsase deplin, cum s-a revăsrsat în ziua Cincizecimii.

    Numai cu puterea acestui har este posibilă fecioria fericită, ferită de orice boală și mâhnire. Și dacă de la Hristos încoace istoria a numărat milioane de călugări și călugărițe care au învins firea, ceea ce nu a fost de la începutul lumii până atunci, este un prilej de a crede că moartea și învierea lui Hristos pentru noi n-a fost o poveste.

    Însă chiar și în numele lui Hristos, de multe ori fecioria eșuiază. Aceasta arată greutatea acestei nevoințe mai presus de fire, arată că fecioria are legile ei și că ea nu se dă oricui, ci este un dar neprețuit care se dă pe lângă alte nenumărate virtuți.

    În Lavsaicon-ul lui Paladie, o carte pentru monahi din secolul IV, se aduce o pildă de abstinență incorectă, neplăcută lui Dumnezeu. Am cunoscut iarăși în Ierusalim o fecioară care șase ani a purtat un sac și a trăit închisă, neprimind nimic din cele ce-i puteau pricinui o plăcere. La urmă, prinsă de o mândrie covârșitoare, sfârși prin a cădea. Și deschizând fereastra, a primit pe cel ce o servea și s-a împerecheat cu el, deoarece nu și-a făcut nevoința potrivit voinței și iubirii lui Dumnezeu, ci pentru a se arăta pe scena omenească, ceea ce are în ea voința putredă de slavă deșartă. Căci stăpânită de gândurile ei, a fost dusă la disprețuirea altora, neavând ca păzitoare înfrânarea.

    Aceeași soartă o au și monahii care disprețuiesc femeile și căsătoria, și cei care îi privesc pe mireni ca pe niște creștini de calitatea a doua. Aceștia, dacă nu-și corectează prin nevoințe concepțiile, sfârșesc prin a părăsi mănăstirea, devenind ei înșiși acei mireni pe care îi nesocoteau. Cei mai mulți dintre ei nu se mai întorc niciodată la Hristos.

    Fecioria e posibilă numai însoțită de blândețe și dragoste, numai în căutarea sinceră a desăvârșirii dumnezeiești, acolo de unde a fugit orice dezamăgire sentimentală și repulsie față de viață. Fecioria este rodul intensității vieții din noi, fecioria este setea nepotolită de frumos și libertate, ea, după cuvintele Sf. Ioan Gură de Aur, are nevoie de o energie teribilă și nervi de oțel.

    Părerea că mănăstirile sunt pline de misogini, impotenți și de prostănaci care nu au ce mânca acasă este la fel de ridicolă după cum și sună. În mănăstirile cu tradiție există un sinod al fraților mai mari, care cercetează pe noul venit și nimeni din cei care înaintează astfel de motive pentru abandonarea vieții lumești nu este primit în obște și cu atât mai mult nu este tuns monah. Nu sunt primiți în obște nici cei cu probleme psihice, pentru a fi monah e nevoie de multă sănătate, în primul rând de echilibru sentimental.

    Dacă fecioria în sine, fără Hristos, ar fi ceva, atunci nu s-ar explica suferința pe care o au impotenții sau castrații. Se spune că Origen s-ar fi castrat ca să scape de patima aceasta, însă nu a făcut decât să-și înmulțească suferința. Pacea nu stă în trupul nostru, ci în mâinile lui Hristos. E adevărat că au existat secte desprinse din trunchiul creștinismului care, înțelegând greșit cuvintele Mântuitorului,8 se castrau. Pe unii ca aceștia îi ceartă chiar Apostolul Pavel: O, de s-ar tăia de tot cei ce vă răzvrătesc! Galateni 5, 12 “Când spune [Mântuitorul]: S-au făcut pe ei înșiși eunuci nu vorbește de tăierea mădularelor – Doamne ferește! -, ci de tăierea gândurilor celor rele. Că blestemat este cel ce-și taie mădularul… Și pe bună dreptate! Unul ca acesta este un ucigaș; dă prilej să fie hulită creația lui Dumnezeu, deschide gurile maniheilor și săvârșește aceeași fărădelege ca și păgânii care se ciuntesc. Tăierea mădularelor a fost dintru început fapta unei lucrări diavolești și a unei uneltiri drăcești ca să defaime opera lui Dumnezeu și să pocească pe om; ca să pună totul pe seama naturii mădularelor și nu a voinței libere”.

    Călugării știu foarte bine că oamenii au nevoie de relații sexuale, căci pofta este și bună și rea, după cum spune Sf. Ioan Gură de Aur: “Și mânia și pofta sunt înnăscute în firea omenească,… [și] amândouă ne sunt folositoare: mânia, ca să pedepsim pe cei răi și să îndreptăm pe cei care se uită urât [și să folosim energia mâniei în lupta noastră împotriva păcatului; Nota m. Savatie], iar pofta ca să dăm naștere la copii, pentru a continua neamul omenesc prin astfel de moștenitori”.

    Cei care au duhovnici la mănăstiri știu că de multe ori călugării sunt chiar mai îngăduitori cu canoanele decât preoții mireni, deoarece ei știu ce înseamnă să te lupți cu o patimă și știu cât de ușor este să cazi. Odată au adus la avva Ammona o fată având în pântece și i-au zis lui: cutare au făcut lucrul acesta, dă-le lor canon, adică pedeapsă pentru păcat! Iar el, făcând semnul crucii pe pântecele ei, a poruncit să i se dea șase perechi de cearșafuri, zicând: nu cumva mergând, să nască și va muri, sau ea sau pruncul și nu va afla cele de îngropare. Iar pârâșii ei i-au zis lui: de ce ai făcut aceasta? Dă-le canon! Iar el a zis lor: vedeți, fraților, că aproape este de moarte și ce pot eu să fac? Și a slobozit-o pe ea și n-a îndrăznit bătrânul să osândească pe nimeni.11
    Căci știm că toată făptura împreună suspină și împreună are dureri până acum. Și nu numai atât, ci și noi, care avem pârga Duhului, și noi înșine suspinăm în noi, așteptând înfierea, răscumpărarea trupului nostru. Rom. 8, 22-23

    Trăind pentru veșnicie și în veșnicie, ascetul ortodox nu este lipsit de nici una din bucuriile celor căsătoriți. El nu poate fi considerat nici o verigă ruptă din lanțul generațiilor, care nu lasă în urma lui urmași. Trăind pentru un Dumnezeu spiritual, într-un univers spiritual, călugărul naște în chip spiritual fii duhovnicești, pregătindu-i pentru veșnicie. Numărul fiilor născuți de un călugăr depășește cu mult posibilitățile de a naște a părinților biologici, căci călugării nu doar că nasc sute și mii de fii în timpul vieții lor, ci și după moarte, răspunzând la rugăciunile credincioșilor, nasc nu numai duhovnicește, ci, prin mijlocirile lor înaintea lui Dumnezeu, dezleagă pântecele femeilor sterpe, făcându-se pe drept cuvânt pricinuitori chiar și a nașterii biologice.

    În afară de aceasta, roadele abstinenței sunt în văzul tuturor. Călugării sunt longevivi, întotdeauna proaspeți, foarte spirituali și senini. Bătrâni precum părintele Cleopa, Arsenie Papacioc, Teofil Pârâian din România sunt întotdeauna înconjurați de mulțime de tineri, de regulă studenți, care vin să-i asculte și să se distreze duhovnicește împreună cu ei. Acești bătrâni sunt iubiți de copiii, de oamenii simpli de la sate și de profesorii universitari. Lai ei găsesc un cuvânt de mângâiere femeile bătute de bărbații lor, la ei aleargă copiii părăsiți de părinții biologici, sub epitrahilul lor vechi plâng sărmanele studente rănite de avorturi, batjocorite de iubiții lor. Deși au renunțat la viața de familie, ei refac familii distruse, redau pe copii părinților lor, împacă pe tinerii îndrăgostiți. Mii de pelerini călătoresc zilnic pentru a vedea pe acești abstinenți fericiți.

    Împerecherea nu este nici hrană și nici aer, fără de care nu pot avea loc schimbul de elemente necesare pentru întreținerea vieții în trupul omenesc. Ea nu este ceea ce-i lipsește trupului, ea este simplul act prin care Dumnezeu a lăsat să se prelungească viața pe pământ.

    Copiii trăiesc în chip fericit lipsa relațiilor sexuale, stare spre care ne îndeamnă să ne îndreptăm Mântuitorul. Aceasta este starea inițială a lui Adam și Eva. Aceasta este starea spre care tind prin modul lor de viață călugării ortodocși, împotrivindu-se gândurilor pătimașe, care sunt pricina oricărei boli și tristeți.

    Abstinența este cea care ne face asemenea lui Hristos, asemenea lui Dumnezeu, de aceea ea dă celui care o practică sentimentul unei înalte demnități. Abstinenții în numele lui Hristos fac aceasta din voia lor liberă, ei nu sunt siliți de circumstanțe și de aceea nu pot fi comparați cu frustrații lui Freud.

    Ei au avut ce pune în loc, ei au cunoscut din practică ce înseamnă a ieși din timp pentru a păși în veșnicie. Aceștia sunt oamenii fericiți care au reușit să creadă în Hristos mai mult decât în Freud. Ei sunt cei care s-au smuls de pe patul de tortură al medicului evreu și au încercat să vadă și să trăiască altfel, ceea ce le reușește de două mii de ani încoace.

    Noi știm că abstinența este împotriva firii, a firii noastre căzute, de aceea a o practica înseamnă a te înălța de-asupra legilor naturii, înseamnă a avea cu adevărat putere. Mulți își frâng grumazul în această luptă cosmologică, mulți cad ca păsările istovite de putere în zborul lor spre tărâmurile calde. Mulți însă ies învingători.

    Aceasta este credința stranie a creștinilor, care se întrec în această virtute cu miliardele de îngeri feciorelnici. Totul însă e cu putință doar în spațiul lui Hristos, unde nu poate să intre nici un desfrânat, I Corinteni 6, 9 acolo unde scripeții legilor naturale înțepenesc prin lucrarea tainică a Duhului Sfânt. Dincolo rămâne frica și moartea.

    A apărut în: 2008-

    Fii primul care își spune opinia!

    e-Mail-ul dvs.
    Numele dvs.
    Mesajul:
     Articole de același autor, Savatie Baștovoi, Ieromonah: 
    Antiparenting
    Sensul pierdut al paternității
    Audiență la un demon mut
    Roman istorico-fantastic despre soarta Bisericii în vremurile de pe urmă
    Peștele-Pescar
    Carte pentru dezvoltarea gîndirii metaforice la copii și pentru alungarea depresiei la cei mari
    România îngerilor
    O discuție la Saint-Serge, Institutul Ortodox din Paris
    Sindromul cesăfac
    Cum să-ți alegi calea în viață în funcție de darurile pe care ți le-a dat Dumnezeu


     Cele mai noi 9 articole la ,,Religie“ -> ,,Creștinism“ -> ,,General“ 
    Evanghelia Mariei
    Miriam din Magdala
    Muntele Tăcerii
    În căutarea spiritualității ortodoxe
    Factorii intrapsihici ai calității vieții
    Relația dintre iertare, recunoștință, copingul religios și calitatea vieții familiei
    Vezi toate articolele de la domeniul ,,Religie“ -> ,,Creștinism“ -> ,,General“
     Cele mai noi 9 articole la Editura: Cathisma  
    Peștele-Pescar
    Carte pentru dezvoltarea gîndirii metaforice la copii și pentru alungarea depresiei la cei mari
    Antiparenting
    Sensul pierdut al paternității
    Sindromul cesăfac
    Cum să-ți alegi calea în viață în funcție de darurile pe care ți le-a dat Dumnezeu
    România îngerilor
    O discuție la Saint-Serge, Institutul Ortodox din Paris
    Vezi toate articolele de la Editura: ,,Cathisma“


    Cele mai noi cărți ADEVĂR DIVIN

    Noutăți pe site


    Retipăriri

     
     
    Executat în 1.2311 secunde
    Sugestie: Apăsați CTRL+D pentru a adăuga acest site la favorite.