4027 produse pe stoc
 |
|
 |
 |
|
 |
 |
|
 |
|
 |
|
 |
|
Teoria existenței lui Dumnezeu Universuri, câmpuri energetice ale focarului zero și ce se află în spatele acestora... |  » Coperta | Teoria mea, mai pe scurt, propune să privim legile fizicii ca pe o manifestare a ideilor lui Dumnezeu, nu ca pe limitele potențialului creator divin. | Afișat de 21943 ori. |
| Preț raft: | 25.00 RON | |
Reducere: | 10% | Preț site: | 22.50 RON
* | |
Contact
|
Capitolul 1. Începutul călătoriei
Semințele care au dat un sens vieții mele au fost
sădite la o vârstă fragedă. M-am născut în Stuttgart, Germania,
iar părinții mei, de origine germană, s-au mutat în Statele Unite
când aveam trei ani. Au plecat în Indiana pentru că sora mamei și
soțul ei se mutaseră acolo după război. Germania de după război,
chiar și în anii 50, era un loc destul de întunecat, iar America
părea să fie pământul făgăduinței. Mătușa îi trimitea mamei
scrisori pline de entuziasm dar cumva exagerate, despre o brutărie
care era de vânzare în partea de sud a zonei Indianapolis; era
ieftină și s-ar fi putut apuca împreună de afaceri.
Când au ajuns, cu câteva bagaje după ei, câțiva
dolari și cu un copil (eu, adică), părinții mei au descoperit că
oportunitatea de care le tot vorbea mătușa era doar pe jumătate
coaptă. Mă bucur acum. Pentru că altfel era posibil ca eu să fi
fost un brutar și aceasta să fi fost o carte de bucate.
Copilăria mea s-a derulat pe fondul educației
primite de la o mamă catolică, scrupulos religioasă și de la
Surorile Providenței de la școala parohială din Indianapolis, St.
Catherine of Sienna, care începeau fiecare zi de școală prin a ne
mâna în turmă la slujbă, pretinzând că acesta era cel mai bun
lucru ce ni se putea oferi înainte de citire, scriere, aritmetică,
și, bineînțeles, înainte de catehism. De fapt, mama și-ar fi
dorit ca eu să devin preot, și sunt sigur că a înălțat multe
rugăciuni spre împlinirea acestui vis.
Oricum, ar fi fost mult mai interesant să fiu preot
decât brutar, dar de mic copil atenția mea s-a îndreptat către
știință. Nu-mi amintesc vreun moment când să nu-mi fi dorit să
devin un om de știință, în special astronom.
Sunt anumite lucruri pe care le știi pur și
simplu, mai ales când ești copil, când lumea ta nu este încă
plină de tot felul de ambiguități și îndoieli care cresc apoi
neîncetat și te urmăresc toată viața.
Ca un copil al generației Sputnik, îmi plăcea să
urmăresc la televizor primele emisiuni despre cosmos. Ani mai
târziu, la Museum of Television and Radio, în New York, am
dat de un episod din Buzz Corbin și Cadet Happy, care cred
că m-a ajutat să-mi lansez cariera spațială. Era incredibil de
simplu: un joystick pe care îl mișcai și un buton înainte și
înapoi era singurul lucru de care avea nevoie Buzz pentru a zbura
prin galaxie în rachetă lui interplanetară. Viața era mult mai
ușoară pentru ei decât pentru căpitanul Kirk, comandantul Scotty
și motoarele lor cu viteze mai mari decât viteza luminii, o decadă
mai târziu.
Când am început școala primară aveam deja o
certitudine, urma să devin astronom. În mintea mea prindeau viață
imagini cu mine explorând suprafețele altor lumi printr-un telescop
uriaș, ca și telescopul de 508 cm de pe muntele Palomar. Chiar dacă
ceea ce îmi imaginam depășea cu mult capacitatea unui asemenea
telescop, visul meu era real. Trăiam liniștit cu credința că mă
aștepta un viitor măreț în astronomie că erau descoperiri
care mă așteptau pe mine să le dezvălui lumii întregi.
Combinând religiozitatea mamei cu fascinația mea
pentru spațiu, am dezvoltat credința de nestrămutat că la o
vârstă nu prea înaintată voi deveni un preot astronom, ca
părintele Giuseppe Piazzi care a descoperit primul asteroid, sau ca
părintele Angelo Secchi, care, în anii 1800, a fost primul om
ce a clasificat stelele după spectrul lor.
Am învățat, odată cu trecerea timpului, că
aceste două vocații nu sunt deloc incompatibile. Sunt iezuiți care
au dezvoltat cariere strălucite în astronomie. În secolele XVIII
si XIX, Biserica Catolică a înființat câteva observatoare în
Roma, plus Observatorul oficial din Vatican, fondat în 1891 ce se
află situat într-o locație modernă pe vârful muntelui Graham din
Arizona adiacent binecunoscutului Observator National Kitt Peak,
în parteneriat cu Universitatea din Arizona.
Îmi plăcea ideea de a fi implicat în ceva
grandios, ceva ce avea legătură cu Dumnezeu și spațiul. Cât de
mare poate fi un vis până la urmă? Visul meu nu avea nicio limită.
Am dezvoltat visul preotului astronom până în
liceu, apoi am urmat Școala Latină din Indianapolis ce pregătea
băieții pentru seminar. Am primit o educație clasică de invidiat
prin bunăvoința Arhiepiscopiei, educație care ar fi costat o avere
la o școală pregătitoare de pe Coasta de Est. Alături de engleză,
istorie, algebră, biologie și fizică, am primit o porție zdravănă
de latină, retorică și muzică gregoriană.
După liceu, am urmat un seminar condus de călugării
benedictini de la St. Meinrad Archabbey, printre dealurile din
Indiana de sud. Acolo, călugării îmbrăcați în robe negre au
imprimat o atmosferă aproape medievală lumii mele, mai ales în
zilele întunecate de iarnă, când ne adunăm toți la slujbă în
sutane cu gulere romane, cântând imnurile antice din Kyriale,
Requiem aeternam, dona eis, Domine. Parcă eram în Evul
Mediu.
Am urmat seminarul doar un an. Din momentul în care
am ajuns acolo, posibilitățile unui viitor diferit (mai ales unul
care nu avea de-a face cu fetele) m-au îndepărtat de viziunea mult
prea închistată pe care mănăstirea o avea asupra lumii. Gândeam
atunci că orice formă de calcul avea un avantaj asupra
rugăciunii fascinat fiind de tehnologia sfârșitului secolului XX.
Am abandonat la optsprezece ani jumătatea visului meu ce prevedea o
carieră religioasă.
Dar cealaltă jumătate a visului meu am urmat-o
până la capăt, devenind un astronom profesionist. Am avut o
carieră plină de succes în Statele Unite și în Europa, unde am
făcut muncă de cercetare, am participat la diverse concursuri și
am câștigat premii ce îmi permiteau să folosesc telescoapele
spațiale NASA, am scris lucrări științifice, am prezidat
conferințe internaționale, am lucrat ca editor științific la o
revistă celebră de astrofizică, am arbitrat propuneri pentru
Național Science Foundation și am fost chiar și profesor pentru o
vreme.
DE LA ARHIEPISCOPIE LA ASTROFIZICĂ
Trecerea mea de la arhiepiscopie la astrofizică a
avut loc în vara următoare plecării mele de la seminar. Trăiam
atunci, din multe puncte de vedere, un timp ce avea să devină
memorabil. Robert Kennedy și Martin Luther King Jr. fuseseră
asasinați. Situația din Vietnam, tragedia se petrecuse și tensiune
a creată în jurul viitoarelor alegeri polarizau națiunea.
Pe lângă toate acestea, mai zburam și pe Lună.
Programul Apollo se afla pe orbită lunară și pe
20 iulie 1969, aselenizarea devenise realitate. Oamenii ajunseseră
într-o altă lume. Fusese atins un punct de cotitură în
civilizația noastră, ori așa părea să fie.
Presupunând că ai fi putut să îți iei ochii de
la haosul de nestăpânit ce cuprindea suprafața planetei noastre,
orientarea privirii în direcția spațiului și a altor lumi părea
plină de promisiuni. În doisprezece ani trecuserăm de la
joystick-ul atotputernic al lui Buzz Corbin la aselenizare. Cu
siguranță alți doisprezece ani ar fi fost mai mult decât
suficient pentru ca astronauții să ajungă pe Marte. Așa păreau
lucrurile pentru mine în momentul plecării din lumea spirituală a
seminarului St. Meinrad spre lumea științifică a unui viitor
licențiat în astrofizică la Universitatea din Indiana. Pe harta
rutieră, St. Meinrad se află la aproape o sută șaizeci de km de
Universitatea din Indiana, dar pentru mine însă părea mai degrabă
să fie vorba de o sută șaizeci de ani lumină.
În primul meu an la Indiana am învățat cum să
folosesc un telescop și am făcut primele mele înregistrări
fotografice în campusul Observatorului din Kirkwood. M-am implicat
foarte mult în studiul fizicii și a aplicațiilor fizicii în
astronomie. Am început să studiez în profunzime natura stelelor, a
galaxiilor, a nebuloaselor planetare și a spațiului interstelar. Nu
după mult timp, mănăstirile și chemarea preoției deveniseră
niște amintiri îndepărtate și irelevante.
Când am absolvit Universitatea din Indiana am
început un program în astronomie și astrofizică la Universitatea
din Wisconsin, în Madison. Wisconsin era una din cele zece scoli
specializate în astronomie, și astrofizică din tară, si tocmai
lansase o misiune NASA importantă, Orbiting Astronomical
Observatory; Tot acolo am băut și cea mai bună bere.
Wisconsin avea un program intensiv de astronomie
care a făcut posibilă obținerea doctoratului meu la vârsta de
douăzeci și cinci de ani. Teza mea de doctorat trata transferul
prin radiații, o descriere matematică a felului în care lumina și
alte radiații electromagnetice treceau din interiorul unei stele în
spațiu. Un astfel de studiu necesita ajutorul unor super computere
ca cele de la Los Alamos sau Livermore, unde mult din munca depusă
este strâns legată de armele nucleare. Cum aceasta nu mă interesa,
m-am îndepărtat de subiect, pe care am început să-l văd mult
prea tehnic și complex, implicând prea mult din ceea ce oamenii de
știință numesc number crunching.
LANSAREA UNEI CARIERE
Atunci când am absolvit, piața de joburi era
aproape saturată și șomajul era o amenințare reală. Am fost
suficient de norocos să mi se ofere un soi de parteneriat post
doctoral în cercetare pentru Jeff Linsky, la binecunoscutul
Institute for Laboratory Astrophysics din cadrul Universității din
Colorado, în Boulder, unul din centrele lumii pentru cercetare
în astrofizică.
Încă o dată m-am regăsit scufundat într-un
altfel de sistem de credințe, dar de data aceasta era sistemul
secular al unei academii. Aici, la picioarele Munților Stâncoși,
se găsea unul din cele mai faimoase institute de cercetare. Oameni
de știință din toată lumea veneau aici să petreacă o vară, un
an, iar eu tocmai fusesem primit în acest secular sanctum
sanctorum și primisem o șansă să-mi demonstrez valoarea ca
și cercetător modern. Nu era acesta oare raiul pe pământ?
Munca lui Linsky presupunea obținerea unor
informații de la sateliții NASA, mai ales cele legate de razele X
și ultraviolete ale spectrului. Eu, împreună cu alți colegi,
analizam și încercam să interpretăm aceste informații. Sarcina
noastră era să generăm un șir continuu de lucrări care să
cuprindă până și cea mai mică reflecție astrofizică asupra
datelor prețioase furnizate de sateliți. Aceasta stabilea
reputații, dezvolta cariere și făcea banii să curgă. Linsky mi-a
trezit pasiunea pentru un tip de stele cunoscute ca stele reci (după
standarde stelare, soarele nostru este o stea rece).
În această perioadă am început să citesc despre
budism. Îmi aduc aminte că mă gândeam, probabil pentru că eram
un astrofizician cu reminiscențe de seminarist, că era o legătură
de făcut, o anumită viziune asupra naturii profunde a universului
care trebuia descoperită, și numai cineva ca mine, cu anumite
cunoștințe religioase, putea să o facă cunoscută lumii. Dar
acest interes al meu avea să rămână pentru o bună bucată de
timp uitat într-un sertar, pe măsură ce viața mea personală, cât
și cea profesională, deveneau tot mai complexe.
Mi s-a oferit un post la Universitatea din Utrecht,
în Olanda, pe care l-am acceptat. Olandezii erau foarte activi în
astronomie, ei realizau spectroscopie cu ultraviolete printr-un
spectrograf suspendat, purtat de un balon, lansat, oricât de ciudat
ar părea, chiar din Palestina, Texas. Oricine cunoaște climatul
lor, va înțelege de ce astronomii olandezi preferau să-și
petreacă timpul sub cerul texan. Olandezii sunt descurcăreți. După
un an petrecut acolo, m-am întors în Statele Unite și m-am
alăturat din nou lui
Pag. 9 15
A apărut în: 2013-09 |
Fii primul care își spune opinia! |
 | Adevărul despre COVID-19 Deconspirarea a ceea ce sunt în realitate Marea Resetare, lockdown-urile, certificatele verzi și Noua Normalitate |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Cele mai noi cărți ADEVĂR DIVIN
|
Noutăți pe site
|
Retipăriri
| |
|
 |
|
 |
|