Adevărata învăţătură a lui Hristos :. Omraam Mikhaël Aïvanhov :. Prosveta :. Editura Adevăr Divin (Detalii)

Învăţătura lui Hristos este conţinută în întregime în cele câteva rânduri ale rugăciunii de duminică: „Tatăl nostru Care eşti în ceruri...” Este ceea ce Omraam Mikhaël Aivanhov arată în această carte.

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Editura: Prosveta

Colecţia: Izvor

Afişat de 22125 ori.

Cotaţie articol: excelent (4.5/5; 11 voturi)
Neinspirat	Mediocru	Mediu	Bun	Excelent

	•Preţ raft:	18.90 RON

	•Reducere:	11%
	•Preţ site:	16.82 RON *
	Momentan indisponibil(ă)! În prezent nu cunoaştem dacă şi când acest produs va fi în stocul nostru. Puteţi însă să faceţi precomandă şi astfel veţi fi anunţat(ă) atunci când acesta devine disponibil. Pentru aceasta trebuie să fiţi autentificat(ă).

Contact

Descriere

Cuprins

Fragmente

Condiţii de livrare

Iisus a dăruit discipolilor săi o rugăciune rostită de atunci de toţi creştinii, şi numită „Tatăl nostru” sau rugăciunea de duminică. El a ascuns în această rugăciune o ştiinţă străveche ce exista cu mult înainte de venirea sa, şi pe care el a primit-o după datină; dar el a rezumat-o, a condensat-o într-atât, încât ne este foarte greu să îi înţelegem întreaga profunzime.

Un Iniţiat se comportă asemenea naturii. Priviţi: natura reuşeşte să concentreze într-un mod desăvârşit, ideal, un întreg arbore cu rădăcinile, cu trunchiul său, cu ramurile, cu frunzele, cu florile şi fructele sale, într-un mic sâmbure, într-o mică sămânţă, într-un mic bob. Întreaga minune reprezentată de arbore cu posibilităţile sale de a produce fructe, de a trăi mult timp şi a rezista intemperiilor, totul stă ascuns într-o sămânţă sădită în pământ. Ei bine, Iisus a procedat la fel: întreaga ştiinţă ce o poseda, a dorit să o rezume în „Tatăl nostru” cu speranţa că oamenii care ar pronunţa-o şi ar medita asupra ei, ar planta această sămânţă în sufletul lor, ar uda-o, ar ocroti- o, ar cultiva-o, ca să descopere acest imens arbore al Ştiinţei Iniţiatice pe care l-a lăsat.

Toţi creştinii: catolicii, protestanţii, ortodocşii pronunţă această rugăciune, dar fără să îi fi înţeles întotdeauna sensul. Unii consideră chiar că ea nu este nici atât de amplă, nici convingătoare, în timp ce ei au inventat altele impresionantei poetice, complete... interminabile, de care sunt foarte satisfăcuţi! Dar oare ce conţin acestea? Nu mare lucru. Să încercăm deci să înţelegem care este semnificaţia acestei rugăciuni, deşi nu vom putea să explicăm totul, fiindcă subiectul este grandios.

„Tatăl nostru Care eşti În ceruri.” Există, un Creator, Stăpân al cerului şi al pământului şi al întreg universului. Şi fiindcă se spune că El se află „În ceruri”, înseamnă că în spaţiu există mai multe regiuni. Tradiţia iudaică le-a dat un nume: Kether, Hohmah, Binah, Hased, Gheburah, Tiferet, Neţah, Iesod, Hot, Malkut. Aceste regiuni sunt populate de mulţimi de creaturi: sunt toate ierarhiile îngereşti de la îngeri până la Serafimi. În aceste ceruri (Cabala le numeşte cei 10Sefiroţi) locuieşte acest Dumnezeu pe care Moise şi profeţii din Vechiul Testament l-au descris ca un foc devorator, un despot îngrozitor care nu putea fi iubit şi în faţa căruia trebuia chiar să tremuri de frică, deoarece „teama de Domnul este începutul înţelepciunii”. Apoi a venit Iisus care ni l-a prezentat ca Tatăl nostru.

Iisus a venit pentru a înlocui teama prin iubire. În loc să se teamă de acest Dumnezeu îngrozitor, omul îl poate iubi, se poate cuibări lângă El ca pe lângă un tată. Această iubire, această tandreţe faţă de Dumnezeu ca faţă de un Tată pentru care toate fiinţele umane sunt fii şi fiice, este ceea ce Iisus a adus nou. „Tatăl Nostru Care eşti În ceruri” ... şi dacă El se află în ceruri, aceasta înseamnă că şi noi ne putem găsi acolo; fiindcă acolo unde se găseşte tatăl, va fi şi fiul Într-o bună zi. O întreagă speranţă se ascunde în aceste cuvinte, speranţa unui viitor măreţ. Dumnezeu ne-a creat după chipul său, EI este Tatăl nostru şi noi Îi suntem urmaşi; El ne va da împărăţii, El ne va da planete de organizat, EI ne va da totul.

„Sfinţească-se numele Tău.” Dumnezeu are deci un nume ce trebuie să îl cunoaştem pentru a-l putea sfinţi. Creştinii nu dau niciodată un nume Domnului, ei îl numesc Dumnezeu, atâta tot. Dar Iisus care era moştenitorul unei lungi tradiţii, ştia că Dumnezeu are un nume, misterios, necunoscut. Atunci când o dată pe an Marele Preot pronunţa acest nume în sanctuarul Templului din Ierusalim, vocea sa trebuia să fie acoperită de zgomotul a tot felul de instrumente: flaute, trompete, tamburine, chimvale, astfel ca poporul adunat în faţa Templului să nu îl audă. Acest nume pe care îl găsim în Vechiul Testament scris Yahve sau Iehova, ştim numai că este format din patru litere, Iod He Vau He.

Tradiţia cabalistică ne învaţă că Numele Domnului este el însuşi compus din 72 de nume sau puteri. Dar ca să înţelegeţi mai bine, aş mai adăuga încă câteva cuvinte despre felul in care Cabala îl prezintă. Fiecare din literele alfabetului ebraic are un număr, şi fiindcă י = 10, ה = 5, , า = 6, ה := 5, suma celor patru litere face 26.

Numele scris astfel posedă 24 de noduri care îi reprezintă pe cei 24 de Bătrâni despre care vorbeşte Apocalipsa. Din fiecare nod pleacă 3 inflorescenţe, ceea ce face 72.

Acum, ce semnificaţie are „a sfinţi numele Domnului”? Să nu vă miraţi dacă, pentru a clarifica această problemă, voi începe prin a face apel la cele patru elemente: pământul, apa, aerul şi focul, cu ajutorul cărora a fost creată lumea. Corpul nostru, inima noastră, intelectul nostru, sufletul şi spiritul nostru sunt în legătură cu forţele şi calităţile celor patru elemente. Un Înger guvernează fiecare din aceste elemente. De aceea, atunci când un Iniţiat doreşte să se purifice, el cere Îngerului pământului să înghită impurităţi le din corpul său fizic, Îngerului apei să îi spele inima, Îngerului aerului să îi purifice intelectul, şi Îngerului focului să îi sfinţească sufletul şi spiritul. Sfinţirea este deci legată de lumea cea mai înaltă a sufletului şi a spiritului, care este lumea focului, a luminii.

Sfinţenia este însoţită mereu de ideea de lumină. Este de altfel ceea ce ne arată limba bulgară. În bulgară, la sfânt se spune svetia, iar acest cuvânt are aceeaşi rădăcină ca svetlina, lumina. Sfăntul (svetia) este o fiinţă care posedă lumina (svetlina): totul este aprins în sinea sa, el străluceşte, el sclipeşte. De altfel, nu-i aşa că un sfânt este reprezentat mereu cu capul aureolat de lumină? Sfinţenia este o calitate a luminii, a luminii pure care străluceşte în spirit.

Numai ce este pur poate purifica, numai ce este sfânt poate sfinţi. Deci, numai lumina singură poate sfinţi fiindcă ea însăşi este sfinţenie. Noi trebuie să sfinţim numele Domnului în cea mai pură lumină a spiritului nostru. Numele reprezintă, rezumă, conţine entitatea care îl poartă, iar acela care pronunţă Numele Domnului impregnându-se de sfinţenia luminii este capabil să Îl atragă, să Îl facă să coboare în fiecare lucru, să sfinţească toate obiectele, toate existenţele.

A apărut în: 2010-03

Fii primul care îşi spune opinia!

e-Mail-ul dvs.

Numele dvs.

Mesajul:

	Bun venit! ( Autentificare \| Înregistrare )

www.FotoMars.ro