Raja Yoga :. Selvarajan Yesudian Elisabet Haich :. Mix :. Editura Adevăr Divin (Detalii)

Yoga nu este o religie, ci o posibilitate, bazată pe fapte psihologice demonstrate, de a dezvolta Sinele uman şi de unire a acestuia cu Dumnezeu. Dacă este adevărat că yoga ne conduce către Dumnezeu, atunci este adevărat şi faptul că ea nu poate fi ostilă niciunei religii, întrucât există un singur Dumnezeu şi un singur Sine, indiferent ce denumiri le-am atribui.

Autor: Selvarajan Yesudian
Autor: Elisabeth Haich

Editura: Mix

Colecţia: Alternative spirituale

Afişat de 22112 ori.

Cotaţie articol: Nespecificat (0/5; 0 voturi)
Neinspirat	Mediocru	Mediu	Bun	Excelent

	•Preţ raft:	29.00 RON

	•Reducere:	12%
	•Preţ site:	25.52 RON *

Contact

Descriere

Cuprins

Fragmente

Condiţii de livrare

   Esenţa reală a omului nu este personalitatea sa. Aceasta nu e altceva decât o reflexie a adevăratului său Sine. Însă din moment ce persoana este imperfectă, reflexia este slabă şi distorsionată. Din această cauză, adevărata noastră perfecţiune şi puritatea strălucitoare a originii noastre divine aproape că nici nu pot fi recunoscute. O fereastră opacă, întunecată, poate ţine la distanţă splendoarea minunată a razelor soarelui. Însă curăţând fereastra personalităţii mele, strălucirea care pătrunde mă va ghida înapoi la adevăratul soare dătător de viaţă. Aşa cum există numeroase raze care provin dintr-un singur soare, tot aşa există nenumăraţi indivizi care îşi au originea într-un singur Sine divin.
    Când păşim pe un coridor lung, cu multe ferestre, putem vedea cum soarele străluceşte prin fiecare fereastră, trimiţând diverse culori pe podeaua de piatră. Oare fiecare fereastră are soarele ei special care pătrunde prin geam şi trimite diverse culori pe podea? Nu. Ştim că există un singur soare care străluceşte prin aceste ferestre, iar culorile de pe podea sunt rezultatul diferenţelor din structura pietrei. În mod asemănător, un Sine divin unic străluceşte prin fiecare conştiinţă. Mintea noastră este luminată de strălucirea unui singur Sine, iar existenţa atâtor tipuri de personalităţi se datorează diferenţelor din suprafaţa care reflectă strălucirea acelui Sine unic. Cei care au reuşit să îşi ridice nivelul personal de conştiinţă până la Sinele divin ştiu că acesta este o realitate interioară, şi nu o legendă. Astfel de persoane cunosc înţelesul simbolic al Cinei celei de Taină. „Domnul Iisus, în noaptea în care a fost vândut, a luat o pâine. Şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt-o şi a zis: «Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu care se frânge pentru voi.»" (Corinteni 11: 23, 24) Întrucât pâinea este trupul Sinelui, fiecare individ conţine o mică parte din Sine. De asemenea, aşa cum aceste bucăţi fac parte dintr-o singură pâine, spiritul aparent diferit care ne animă face parte dintr-un singur Sine. În terminologie Biblică, acest Sine divin universal este Cuvântul, Logosul, Alpha şi Omega - Hristos!
    Iisus a spus: „Eu sunt viţa, iar voi sunteţi ramurile." (Ioan 15:5) Cât de clar devine acest limbaj pentru cei care cunosc secretul Sinelui! Sinele universal este tulpina, viţa, iar oamenii sunt ramurile. „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi." (Matei 12:31) Bineînţeles! Căci noi toţi suntem ramuri ale aceleiaşi viţe, parte din acelaşi Sine divin. Dacă greşeşti faţă de cineva, greşeşti faţă de tine însuţi. Conştiinţa ta vinovată este vocea Sinelui lăuntric pe care l-ai ofensat prin greşeala înfăptuită faţă de aproapele tău.
    „Căci, după cum trupul este unul şi are multe mădulare şi după cum toate mădularele trupului, măcar că sunt mai multe, sunt un singur trup, tot aşa este şi Hristos." (I Corinteni 12:12)
    Fiecare cuvânt din Scriptură este clar pentru cei care ştiu, din proprie experienţă, că Scriptura vorbeşte despre Hristos cel adevărat şi viu, cel care a fost, este şi va fi alături de noi până la sfârşitul veacurilor. Căci Hristos este Sinele, Viaţa, Adevărul - şi oricine crede în El, chiar dacă moare, va trăi.
    Oricine înţelege Biblia ştie că promisiunile lui Dumnezeu cel întrupat sunt bazate pe fapte psihologice. El ştie că Hristos care a spus „Eu sunt Viaţa" (Ioan 14:6), nu este o închipuire distantă, idealizată, a imaginaţiei, ci un fapt, adevărul veşnic şi viu, tot aşa cum viaţa însăşi este adevărată şi palpabilă. „Sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul veacului!" (Matei 28:20), a promis El.

   Să ne închipuim acum situaţia în care se află unul dintre noii discipoli care şi-a lăsat în urmă familia şi lumea civilizată, cu agitaţia şi haosul ei. Când se aşază pentru a se concentra asupra păcii interioare, în mintea lui năvălesc mii de amintiri care nu îi dau pace. Odată cu expansionarea conştiinţei sale, situaţia nu doar că nu se îmbunătăţeşte, ci este din ce în ce mai rea. Cu cât conştiinţa se expansionează mai mult, cu atât mai multe imagini subconştiente îi invadează mintea conştientă. De fapt, toate amintirile sale, de când s-a născut - lucruri demult uitate şi îngropate - prind viaţă şi îl iau cu asalt cu atâta forţă, încât se simte de parcă le trăieşte din nou.
    Aceasta este o etapă dificilă. Noul discipol trebuie să facă pace cu toate amintirile sale, să-şi proceseze şi să asimileze toate imaginile, pentru a nu percepe viaţa sa anterioară ca pe un şir de experienţe personale. Toate întâmplările din viaţa sa, fie bune sau rele, trebuie clarificate ca experienţă. Ori de câte ori priveşte în urmă, punctele de inflexiune din viaţa sa trebuie să i se înfăţişeze ca oportunităţi de a învăţa o lecţie spirituală. El trebuie să recunoască forţele şi cauzele din spatele experienţelor individuale, care l-au condus tot mai aproape de ţelul său. Aceste cauze şi forţe i-au dezvoltat puterea de discernământ şi au trezit în el aspiraţia de a atinge eliberarea întru eternitate, întru Dumnezeu.
    Atunci când, în timpul acestei etape de asimilare mentală şi spirituală, discipolul a ajuns în punctul în care priveşte fiecare amintire ca pe o oportunitate de a dobândi experienţă - ca şi cum i s-ar fi întâmplat altcuiva - nu mai este legat de aceste amintiri, întrucât legătura lor cu această persoană a încetat să mai existe. Aceste amintiri au fost detaşate de conştiinţa sa. El le-a asimilat şi transformat, astfel încât nu îl mai afectează în niciun fel. Referitor la acest aspect, discipolul yoghin trebuie să înveţe un lucru foarte important: să facă distincţia între reprimarea şi transformarea sentimentelor, dorinţelor, pasiunilor şi a altor amintiri ale sale. Atâta timp cât vrem să uităm ceva, acel lucru va continua să ne macine. Fie că ne dăm sau nu seama, astfel de sentimente reprimate au o influenţă puternică asupra noastră. Ele ne vor influenţa paşii şi acţiunile, putând să ne cauzeze boli sau să ne chinuie în nenumărate alte moduri.
    Pe de altă parte, dacă încetăm să le mai suprimăm - dacă le dezgropăm din subconştient, dacă le privim în faţă şi le asimilăm, adică le transformăm - puterea pe care o au asupra noastră va dispărea. Vom dobândi controlul asupra lor, vom îmblânzi aceste forţe sălbatice care ne-au torturat în trecut, direcţionându-le către canalele potrivite şi folosin-du-le în beneficiul nostru. Astfel, vom învăţa marele adevăr spiritual: nu există forţe negative, doar forţe utilizate în mod negativ.
    Astfel, noul discipol yoghin învaţă să dobândească pacea interioară. Prin intermediul păcii absolute şi sacre a naturii din jur, el atinge echilibrul perfect şi începe să înţeleagă limbajul munţilor, al izvoarelor, copacilor, florilor şi animalelor. Nu doar că înţelege acest limbaj, ci învaţă să îl şi vorbească. încetul cu încetul, se aseamănă tot mai mult cu companionii săi - cei care trăiesc deja starea de pace profundă. Spiritul său agitat, măcinat de furtuni interioare, îşi găseşte pacea; el se simte reîmprospătat, revitalizat, energizat.
    Acum el poate începe să se concentreze asupra centrilor energetici, numiţi chakre în limba sanscrită.

A apărut în: 2021-11

Fii primul care îşi spune opinia!

e-Mail-ul dvs.

Numele dvs.

Mesajul:

	Bun venit! ( Autentificare \| Înregistrare )

www.FotoMars.ro