Fenomene aerospaţiale neidentificate :. Dan D. Farcaş :. Dharana :. Editura Adevăr Divin (Detalii)

Fenomene aerospaţiale neidentificate
Un ghid esenţial OZN

Dacă erai pilot şi spuneai că ai văzut un OZN erai coborât din avion şi trimis, luni de zile, la vizite medicale; dacă erai om de ştiinţă, îţi periclitai cariera abordând acest subiect; iar dacă erai un om obişnuit şi vorbeai de OZN-uri, cei care te ascultau erau convinşi că eşti „dus cu pluta".

Autor: Dan D. Farcaş

Editura: Dharana

Afişat de 22120 ori.

Cotaţie articol: Nespecificat (0/5; 0 voturi)
Neinspirat	Mediocru	Mediu	Bun	Excelent

	•Preţ raft:	45.00 RON

	•Reducere:	18%
	•Preţ site:	36.90 RON *

Contact

Descriere

Cuprins

Fragmente

Condiţii de livrare

Ce ar fi de făcut?

Hipnoza culturală

    Înţelegem, din cele de mai sus, că paradoxul lui Fermi îşi are explicaţia, de fapt, într-o „orbire mentală" de care suferim cu toţii. Poate că acei „extratereştri" ai civilizaţiilor foarte bătrâne sunt chiar aici, sub nasul nostru, dar noi suntem incapabili să-i vedem, din cauza unei „hipnoze culturale", indusă întregii omeniri, de oficialităţi, ştiinţă, religii, cutume, literatură SF ş.a.m.d.
    Unul dintre componentele acestei hipnoze s-a constitui începând din anii '40. Încă de atunci, principalele puteri armate sperau să obţină un avantaj asupra adversarilor, încercând să înţeleagă şi să aplice principiile de funcţionare ale OZN/FAN. Fără succes; dar, aşa cum am văzut într-un capitol anterior, a urmat, la începutul anilor '50, o politică fermă de secretizare, negare, muşamalizare şi ridiculizare, folosind mass-media, ceea ce a indus marelui public convingerea că subiectul este neimportant, chiar „ruşinos" pentru un om normal.
    O altă componentă a „hipnozei" a fost ştiinţa actuală, materialistă, care cere ca faptele folosite drept dovezi să fie verificabile de orice doritor, eventual printr-un experiment, şi poate să fie chiar cuantificabile. Ea a spus mereu că mărturiile privind OZN/FAN - chiar dacă ar fi cu milioanele - nu dovedesc nimic, deoarece vorbesc despre nişte lucruri care: (1) nu sunt posibile conform legilor realităţii pe care le cunoaştem astăzi, mai ales că apăreau şi în conexiune cu fenomene spirituale; (2) eventualele dovezi nu sunt observabile, după dorinţă, de orice sceptic, nici reproductibile, de pildă în laboratoare. Prin urmare, ştiinţa noastră nu poate aborda, decât cel mult foarte superficial, statistic, fenomene cum ar fi: OZN-urile, răpirile, percepţia extrasenzorială, extracorporalitatea (OBE), stările din preajma morţii (NDE) şi altele din această sferă.
    Filosoful Michael Zimmerman de la Universitatea Tulane din New Orleans, vorbind de „atacurile intense, uneori chiar vicioase" venite din partea unor academişti, la adresa celor ce studiază fenomenul OZN, spunea că, în numele „raţionalismului", asistăm de fapt nu doar la „utilizarea raţiunii pentru a câştiga noi cunoştinţe ori a exersa un scepticism adecvat, ci şi la utilizarea minţii pentru a dezavantaja sau a exclude, de la bun început, informaţiile care pot pune sub semnul întrebării viziunea acceptată asupra lumii".
    Prof. John Mack remarca şi el „rezistenţa la schimbări" dovedită de ştiinţa contemporană, rezistenţă manifestată prin „ataşamentul la credinţa că legile fizicii pot descrie tot ce există în realitate şi că, dacă alte fiinţe trăiesc în Cosmos, ele se vor comporta mai mult sau mai puţin la fel ca noi".
    Un element important al „hipnozei culturale" îl reprezintă religiile. Ele recunosc existenţa fenomenelor numite uneori supranaturale", precum şi valabilitatea mărturiilor asupra lor, inclusiv pe cele asupra apariţiilor OZN şi a fenomenelor conexe, dar, în acest caz, întâlnim o altă problemă. Există peste zece mii de religii în lume, dintre care 150 au cel puţin un milion de adepţi. Fiecare dintre diferitele religii este convinsă că ea şi numai ea este cea care deţine, în litera dogmelor sale, adevărul ultim asupra naturii realităţilor de dincolo de materie. Numai că, se constată că „adevărurile ultime" ale unor religii contrazic, uneori în totalitate, pe cele ale altora.
    Fundamentaliştii religioşi se vor încrâncena să considere că tot ce e legat de „extratereştrii" este „lucrătura Satanei", împotriva căreia trebuie să luptăm prin toate mijloacele. Or, influenţa, inclusiv politică, a acestor fundamen-talişti este mai mare decât se crede.
    Dar „hipnoza culturală" este întreţinută şi de motive mai profunde. Dacă s-ar produce o întâlnire, imposibil de negat, cu o civilizaţie nepământeană, mult superioară nouă, ar fi un eveniment neplăcut nu doar pentru reprezentanţii economiei, culturii, religiei, ştiinţei, armatei ori ai clasei politice, ci şi pentru „majoritatea tăcută" a populaţiei. Omul obişnuit nu iubeşte nici el răsturnările sistemelor sale de referinţă; el va fi fericit ori de câte ori oamenii de ştiinţă îl vor asigura că suntem singuri în Univers, ori că alte civilizaţii sunt atât de departe încât nu există nicio speranţă să ne întâlnim vreodată, ori dacă religia îi va cere să respingă aceste „erezii" considerate diavoleşti. Necunoscutul ne sperie, în timp ce imaginea unei lumi simple, complet explicabile, ne face să ne simţim mai în siguranţă şi mai relaxaţi.
    Dacă un fenomen nu se desfăşoară în conformitate cu legile pe care oamenii de ştiinţă newtonieni-cartezieni le înţeleg - spunea John Mack - sau nu se potriveşte cu cadrul testabil materialist pe care ei îl cunosc, aceştia vor spune pur şi simplu că fenomenul nu există. Aceasta nu doar pentru că avem mare încredere în eficienţa ştiinţei, ci şi deoarece viziunea despre lume este fundamentală pentru echilibrul nostru psihic. Ea ne dă siguranţa de zi cu zi că suntem stăpâni pe existenţa noastră. Punerea sub semnul întrebării sau atacarea concepţiei noastre despre lume creează teroare.
    Luis Elizondo, care a condus, între 2010 şi 2017, programul OZN „AATIP" al Departamentului Apărării al SUA, comenta reacţia pe care a constatat-o în Pentagon (dar care este caracteristică şi pentru restul populaţiei), privind realitatea fenomenului OZN, spunând: „aproximativ 30% dintre oameni, după experienţa mea, nu reuşesc absolut deloc să o proceseze. E prea mult; ei nu vor să vorbească despre asta. Chiar nu vor să se gândească la asta, indiferent de motiv. Şi eu respect acest lucru".

Când un umanoid a apărut în dreptul unei ferestre, doi bărbaţi s-au decis totuşi să iasă din nou din casă. În următoarele douăzeci de minute cei doi au tras circa cincizeci de focuri spre arătările care apăreau fie pe crengile copacilor, fie pe acoperiş, reuşind în cele din urmă să le facă să dispară. Familia Langford a stat apoi timp de două ore în casă, gata de reluarea ostilităţilor. Pe la ora 23 toţi cei 11 s-au înghesuit într-o maşină, mergând până la cel mai apropiat post de poliţie. Cazul a stârnit multă zarvă şi au urmat numeroase anchete. Oricum, familia Langford a refuzat să mai locuiască în acea casă, iar John Sutton a vândut peste puţin timp ferma.
    Probabil cea mai interesantă întâlnire de gradul III din România este cazul Cerţeşti. La invitaţia lui Mihai Bădescu, de la TVR1, care a realizat un film documentar despre acest caz, am avut ocazia, împreună cu Călin Turcu, să stau de vorbă cu martorii evenimentului şi să-mi formez o părere personală asupra celor întâmplate.
    În noaptea de 8 spre 9 iulie 1996 plutonierul de poliţie Marian Mancu şi paznicul Maricel Rusu îşi făceau rondul prin satul sediu de comună Cerţeşti (jud. Galaţi). în jurul orei 0.30, fâcându-i-se foame, plutonierul Mancu a vrut să se abată pe acasă, ca- să mănânce ceva. Locuinţa sa era într-un bloculeţ de un etaj, aflat pe partea cealaltă a şoselei asfaltate faţă de postul de poliţie. Intrarea era prin spate. Abia a trecut plutonierul de colţul blocului când a auzit un vâjâit şi a simţit un curent puternic de aer. S-a întors şi a zărit pe şosea ceva care „împroşca lumini colorate albăstrui-roşietice". În primul moment a crezut că un echipaj al poliţiei din Galaţi venit în control. Apropiindu-se a văzut că obiectul plutea deasupra şoselei iar lângă el se mişca un omuleţ cu înfăţişare neobişnuită. A strigat „paza!" Ca răspuns, Rusu, care se ascunsese, de frică, în şanţul de la marginea drumului, vârât pe jumătate sub un podeţ, a scos capul spunând: „dom' Marian, Satana!".
    Paznicul Maricel Rusu mi-a declarat (transcriu din înregistrarea audio) că a fost „o fâlfâială de sus...". Lumina a clipit şi a coborât, fără zgomot, un obiect care a rămas plutind la circa o jumătate de metru deasupra solului. Au apărut şi trei umanoizi. Paznicul spunea: „când i-am văzut cum erau, când am văzut starea lor de urâţenie, mi-am zis că ăştia nu-s de-ai noştri... apoi m-am speriat şi am coborât în şanţ... să mă ascund...".
    Obiectul, după descrierile concordante ale celor doi, avea o formă de pălărie, cu diametrul de circa 5-6 metri şi circa 2-2,5 metri înălţime. OZN-ul avea de jur-împrejur un brâu luminos „continuu", „ca un curcubeu", „din verde pornea roşu...". Dedesubt obiectul avea o lumină puternică, albă. Niciunul dintre cei doi n-a văzut uşi sau geamuri...
    Înainte ca plutonierul să plece de lângă colţul blocului, OZN-ul a decolat perpendicular, moment în care luminile sale au devenit mult mai puternice. După aceea a plecat, cu o viteză foarte mare, spre est. Felinarul stradal s-a stins în momentul decolării, dar şi-a revenit de la sine, în circa o jumătate de minut.
    Făpturile umanoide au fost văzute mai bine de paznicul Rusu. Plutonierul Mancu a zărit una singură, şi pe aceea din spate. Înălţimea lor a fost apreciată la circa un metru. Aveau o înfăţişare de „avorton" (în sensul de „neîmplinit" cum au precizat martorii ulterior). Capul era mare, alungit spre spate, cu excrescenţe pe creştet. Urechile erau clăpăuge. Faţa era albă, ochii mari, dar niciunul dintre martori nu a observat cum erau nasul sau gura. Corpul era acoperit de solzi gri metalizat. Maricel Rusu spunea: „îmbrăcămintea lor, că o fi fost îmbrăcăminte sau ce-o fi fost, era... ca solzii de peşti, aşa strălucea...". Abdomenul era relativ mare şi flasc.Braţele erau extrem de subţiri „cât două degete". Nu păşeau, ci părea că plutesc deasupra solului.
    Neavând ceas, niciunul nu a fost capabil să jaloneze mai exact timpul scurs. Totuşi au existat anumite lacune în continuitatea eve-nimentelor. Niciunul dintre martori nu-şi aminteea să fi văzut făpturile coborând din OZN sau urcând la loc; nici nu-şi puteau explica pe unde ar fi putut coborî sau urca o dată ce nu au văzut uşi sau alte căi de acces.
    În zilele care au urmat incidentului, plutonierul Mancu s-a simţit slăbit şi lipsit de chef; a declarat că i-era teamă să nu fi fost iradiat. Paznicul Rusu a avut coşmaruri. Declara că „vreo două nopţi i-am visat... visam aşa cum stăteam în şanţ", după care se trezea înspăimântat.
    Nu au rămas urme pe sol. Un cireş enorm aflat în locul respectiv a avut frunzele ofilite şi fructele stafidite, deshidratate, pe circa 15% din coroană, pe partea în care se spune că a aterizat şi apoi a decolat obiectul. S-a speculat că putea să fi fost efectul unor microunde.

A apărut în: 2021-11

Fii primul care îşi spune opinia!

e-Mail-ul dvs.

Numele dvs.

Mesajul:

	Bun venit! ( Autentificare \| Înregistrare )

www.FotoMars.ro