Un elefant într-un borcan :. Indra :. LiLA :. Editura Adevăr Divin (Detalii)

Am dat o definiţie chiar şi infinitului, crezând că îl înţelegem. „Ştim“ ce este Infinitul, „ştim“ cine este – Dumnezeu. Chiar aşa?!

Le înghesuim, le ciuntim, le contorsionăm, le fragmentăm şi alegem doar câteva feliuţe... din Univers, din Existenţă, din Infinit, din Dumnezeu...

Ca să încapă Universul, Existenţa, Infinitul, Dumnezeul - în minusculele borcane ale minţilor şi ego-urilor noastre...

Elefanţi înghesuiţi în borcane!

Autor: Indra

Editura: LiLA

Afişat de 22070 ori.

Cotaţie articol: Nespecificat (0/5; 0 voturi)
Neinspirat	Mediocru	Mediu	Bun	Excelent

	•Preţ raft:	44.00 RON

	•Reducere:	8%
	•Preţ site:	40.48 RON *

Contact

Descriere

Cuprins

Fragmente

Condiţii de livrare

    — Apropo, nu Dumnezeul „te pedepseşte", ci subconştientul tău sau karma..., completară Omuleţii mai vechi.
    — Apoi, însă, pe măsură ce ego-ul oamenilor creşte, acest Dumnezeu începe să devină din ce în ce mai accesibil: de ce? Tocmai pentru că acum „şi eu sunt cineva important, merit tot binele din lume"... şi m-am apropiat de Dumnezeu – tocmai prin importanţa mea crescândă!
    De acum, egouţul va vrea mereu câte ceva, va specula..., iar acum, pentru că a crescut, a prins şi curajul de a cere, de a negocia sau chiar de a ameninţa! Sau, măcar, de a-L avea, ca aliat, pe Dumnezeu.
    — „Dă, Doamne"! Cerşetorie, milogeală, speculă sau şantaj..., adică exact ce face egouţul în viaţa de zi cu zi va face şi cu Dumnezeul care, iată, este cam pe măsura mea!
    — Urările: „Să vă aducă, să vă dea Domnul tot ce doriţi...", iată, Dumnezeu care cu asta se ocupă, cu împlinirea dorinţelor mele. Raportarea duală şi miloagă..., cer, mă milogesc, promit, mă târguiesc... („dacă îmi dai..., am să fac cutare").
    — Şi, atenţie, vorbim despre împlinirea „tuturor dorinţelor", nu mă mulţumesc cu una-două..., mie îmi trebuie toate! Pentru că merit.
    — Ei, mai apare, apoi, o variantă „spirituală": „Dumnezeu este în inima mea". Acum proporţiile s-au inversat, „eu" sunt cel mare..., imens chiar, iar Dumnezeu a devenit ceva mititel de tot, o fărâmă...
    — Chiar există expresia asta, cu pretenţii spirituale, „fărâma de Dumnezeu din mine"... Din nou, separat; dar măcar acum conţin o bucăţică de Dumnezeu. Doar o bucăţică. Însoţită de tradiţionala subtilitate a ego-ului spiritual, Dumnezeul este „în mine", iar „eu am înţeles asta, eu ştiu cum stau lucrurile...".
    — Dar este, totuşi, o treaptă spre a nu mai fi atât de separat. Undeva există „o fărâmă" de adevăr în această afirmaţie: acel sâmbure de Conştiinţă, Cit, care se află în inimă..., explică Spiritul care aşteptase, răbdător, privindu-şi cu drag Omuleţii, care dădeau semne de o altfel de înţelegere (chiar dacă cu accente uşor vehemente, uneori). Ei bine, yoghinii din vechime ştiau asta, la fel acei Părinţi ai deşerturilor..., fiinţe iluminate care au înţeles-simţit asta. În ziua de azi a ajuns, însă, doar un fel de reverberaţie seacă a acelor Învăţături, de acum trunchiate, uitate, speculate de o pseudo-spiritualitate New Age.
    Tu-cu-totul aparţii Dumnezeului, eşti în Dumnezeu şi îl ai în fiecare celulă... Asta ca să simplificăm şi noi... Iertare, Dumnezeule, pentru vulgarizarea extraordinară a miracolelor tale... Dar va trebui să ajung la acele frecvenţe extrem de rafinate ale inimii ca să pot să schimb raportarea la Dumnezeu în felul acesta...
    — O altă variantă, pseudo-spirituală şi foarte egotică, este aceea de a te trage de şireturi cu Dumnezeu, de a-ţi da tu părerea despre El... Chiar şi fraza asta: „Ştie Dumnezeu ce face" poate avea o conotaţie de ego spiritual: depinde cu ce calitate a interiorului am să o impregnez... „Eu sunt părtaş la înţelepciunea lui Dumnezeu şi ştiu că El face ce trebuie", adică niciun fel de smerenie sau plecăciune, ci infatuare...
    — Tranca-tranca despre Dumnezeu...
    — Sau măcar să înţeleg, din ce în ce mai adânc, că în orice loc şi în orice situaţie, totul este la fel şi totul este unitar, reluară Omuleţii.
    — Da, este adevărat! Şi să îţi dai seama că religiile sunt la fel, toate au aceleaşi învăţături ca bază... Cine le strică, de fapt, este mintea cea duală, omul care le interpretează. Şi, iarăşi, revenim pe spirala discuţiei noastre ceva mai sus: atâta timp cât priveşti religiile prin mintea Oglindă, atunci ai să înţelegi exact esenţa lor. La fel, scripturile: dacă treci dincolo de cuvintele şi de mintea ta formatată, atunci ai să înţelegi scripturile. Dacă le priveşti cu mintea Oglindă, atunci vei înţelege ce vor ele să spună. Dar dacă oglinda ta este murdară, dacă mintea cu care priveşti religiile este condiţionată, limitată şi îngrădită, atunci vei ajunge la tot felul de interpretări, de distorsionări, de extremisme, vei ajunge la cu totul şi cu totul altceva. Exact asta se întâmplă cu religiile şi cu textele sfinte, depinde cine anume le explică: O minte-Oglindă-curată, sau o „minte-geam-murdar".
    într-o minte Oglindă, toate religiile sunt una singură; şi, de fapt, ele sunt non-religii, pentru că ele nici nu au nevoie să existe, într-o minte Oglindă, ca şi construcţii... Numai mintea cea obişnuită are nevoie de o construcţie religioasă.
    Mintea Oglindă înţelege totul şi fără construcţia asta, a religiilor. Şi fără orice alte construcţii...
    Dar primul pas este, vorba voastră, să înţeleagă „mintea cea murdară" că nu înţelege!
    — Măcar să ajungă să se vadă cât este de murdară!

A apărut în: 2020-06

Fii primul care îşi spune opinia!

e-Mail-ul dvs.

Numele dvs.

Mesajul:

	Bun venit! ( Autentificare \| Înregistrare )

www.FotoMars.ro