www.FotoMars.ro

 MAI ÎNTÂI TREBUIE SĂ CREZI

    FILOSOFUL: De ce eşti atât de ferm în negarea încrederii?
    TÂNĂRUL: Dar este tocmai invers! Aş vrea să-mi spuneţi ce rost are să crezi necondiţionat într-un străin. A crede în cineva necondiţionat înseamnă să ai deplină încredere în ceilalţi şi să crezi orbeşte în ei. E la fel cum aţi spune că trebuie să devenim cu toţii nişte oi ascultătoare!
    FILOSOFUL: Greşeşti. A crede nu înseamnă să înghiţi tot ce auzi. Suntem sceptici atât în ceea ce priveşte gândurile şi convingerile cuiva, cât şi faţă de afirmaţiile pe care le face. Facem un pas înapoi pentru o clipă şi ne formăm o părere proprie. Nu este nimic greşit în a proceda astfel, fiind şi o activitate importantă. Şi după toate astea, chiar dacă cineva minte, trebuie să o credem întru totul pe persoana care stă alături de noi.
    TÂNĂRUL: Cum?
    FILOSOFUL: Să crezi în ceilalţi nu este conduita pasivă de a înghiţi totul. Încrederea adevărată înseamnă o abordare activă în toate privinţele.
    TÂNĂRUL: Ce spuneţi?
    FILOSOFUL: De exemplu, aş vrea ca ideile lui Adler să ajungă la cât mai mulţi oameni. Sper să-i prezint ideile. Totuşi, această dorinţă nu se poate realiza doar prin munca mea. Dorinţa de a asculta trebuie să vină din partea persoanei care aude cuvintele mele.
    Dar cum pot face pe cineva să audă şi să asculte cu atenţie ce am de spus? Nu-l pot forţa, spunându-i: „Crede în mine". Persoana respectivă este liberă să creadă sau nu. Singurul lucru pe care pot să-l fac este să cred în cealaltă persoană, cea cu care vorbesc. Asta e tot.
    TÂNĂRUL: Să credeţi în cealaltă persoană?
    FILOSOFUL: Da. Dacă ţi-aş vorbi despre Adler cu un sentiment de neîncredere, ţi-ar intra pe o ureche şi ţi-ar ieşi pe cealaltă. Indiferent de validitatea discursului meu, încă de la început nu ai dori să-l asculţi. Şi ar fi perfect normal.
    Dar vreau să crezi în mine. Vreau să crezi în mine şi să asculţi cuvintele lui Adler. Astfel, mai întâi voi crede eu în tine, chiar dacă tu însuţi încerci să nu crezi.
    TÂNĂRUL: Vreţi ca eu să cred în dumneavoastră, aşa că dumneavoastră credeţi mai întâi în mine?
    FILOSOFUL: Da. Să luăm ca exemplu momentul când părinţii, care nu au încredere în copiii lor, îşi fac griji în legătură cu diverse lucruri. Chiar dacă argumentele lor sunt rezonabile, mesajul lor nu ajunge la copii. De fapt, cu cât argumentele sunt mai rezonabile, cu atât copiii se opun mai mult. De ce fac asta?